miercuri, 25 martie 2009

Martie, cu oameni care incep sa inmugureasca

Salutare,
Pe scurt, o snoava actuala, diferita de cele in care Afanti era personajul principal.
Astazi ar trebui sa ma numesc AntiAfanti, pentru ca el iesea mereu basma curata si invatamintele erau de cele mai multe ori doar in maniera "cu zambetul pe buze", adica, tâlcul snoavelor izvora din istetimea acestui personaj. Si daca in goana acestei lumi nebune mai este timp si pentru o amintire din copilaria mea prozaica, pe scurt, una dintre snoavele si basmele chinezesti dintr-o copilarie de demult, povestea despre o familie care avea un copil bolnav si care era cocosat sau nu, dar sigur avea coloana stramba(stiti voi mai bine decat mine care se potriveste - scolioza, lordoza sau cifoza...?) ; intr-o zi la usa casei s-a oprit un vraci cum nu se mai vazuse si care a promis ca il va indrepta pe suferind. Pe scurt si foarte dur, dupa cateva zile, timp in care a fost hranit de catre familia respectiva, vraciul a prezentat si rezultatul: il indreptase legand-ul si tintuindu-l de o scandura! Desigur cu pretul vietii, dar nu despre asta se discutase initial, ci, doar despre rezultat. Metode conventionale sau neconventionale, important este ce fel de rezultat vizam.
De la snoave din copilarie, la ziua de astzi cand principiul vechi este acelasi, "cere ceva si fii atent sa nu uiti detaliile drumului care te duce pana la tinta".
Ideea simpla pe care o emit astazi este legata de "spuza" de onestitate care mai acopera inca pe unii indivizi; pe altii, pe care acest fenomen insolit(criza) i-a aruncat departe in galeata cu mizerii a actualului economic social politic(chiar credeti ca se mai vorbeste sau se mai gandeste cineva la cultural? - in sensul curat, nu cel legat de aspecte pecuniare) aceasta camasa de urzeala fina a onestitatii i-a cam parasit. Nu va intrebati din ce tabara fac parte pentru ca nu e cazul sa facem o dihotomie in valoare absoluta. Dar vorbesc despre puterea de a spune un DA sau NU atunci cand este cazul. Vorbesc despre ideea de a fi mai aproape de "un bine colectiv", despre care aduce aminte colegul meu Catlalin, despre capacitatea unor indivizi de a intelege ca daca ii privesti in ochi si le spui conditii oferite de un angajator - nu e cazul sa viseze cu ochii deschisi, la altceva.
Romania ultimilor ani, in care "economia a duduit"(chipurile) - cred ca mai degraba a horcait si acum e deja in agonie ca un cal tanar cu plamanii aprinsi, a adus in lumina zilei o tara de negustori in ale preturilor si conditiilor, fie ele de munca sau de tranzactii(un exemplu dement este cel legat de constructii - un apartament cu valoare de constructie de 25 de mii de coco se vindea cu peste 50 de mii de coco - nu e nebun cine cere, doar cel care da, iar de dat, au dat multi...)! Bun!!! Tot despre constructori sau despre oameni care au lucrat in acest domeniu vorbesc: deopotriva, angajati sau angajatori, au gustat din buza de sus a fericirii si acum cred ca nu mai ajung nici la cea de jos! Zice un fierar betonist: "Pai, domnu', da' io anu' trecut am luat si 45 de milioane(lei vechi) pe luna!" Ei, da, asta e o treaba buna, ma gandesc eu! Cum sa ajungem sa il facem pe acest individ care are doi copii sa priceapa ca esential este sa aiba un loc de munca in acest moment, chiar si mai putin platit decat anul trecut...In situatia lui sunt multi, chiar prea multi. Ultima experienta, cu o echipa din Blaj: le explic despre un santier din Bucuresti, ca lucurile nu sunt asa de vesele si ca nu li se deconteaza transportul pana acolo si ca vor avea un salariu fix, fara idei de lucru cu plata la metru patrat. Le mai expun si ideea limpede ca pun cartile pe masa si ca nu incerc sa negociez cu ei nimic si ca sunt in cautarea unor oameni sinceri. Si ei zic la fel, dar imi arunca idei, cum ca banii pe care ii oferea angajatorul ii pot castiga si in Blaj si ca daca vreau, sa ma gandesc la decontarea drumului. Raspunsul era nu evident, ci firesc pentru ca oamenii aceia ma priveau in fata, cred, asa cum mai privisera si pe altii care i-au mintit si i-au invata sa minta. Toate bune si frumoase. Am conchis ca ne auzim a doua zi pentru a confirma sau infirma daca pot sa obtin ceva in plus pentru ei, desi stiam deja fermitatea conditiilor angajatorului. Le-am comunicat rezolvarea problemei cu deja clasicul "nu se poate" si am concluzionat ca poate vom colabora altadata. Peste o saptamana m-au sunat sa imi spuna ca s-au razgandit. Au pierdut trenul acesta din lipsa puterii de a evalua corect situatia in care se afla. Povestea aceasta continua ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu