miercuri, 30 septembrie 2015

Metode inedite de a cunoaște noi parteneri de afaceri.

Bine v-am găsit!


În capitolul pe care l-am parcurs astăzi din cartea Biblia Vânzărilor de Jeffrey Gitomer este vorba despre curaj. Curajul de a face primul pas spre cunoașterea celuilalt.

Atunci când ne aflăm la un târg, la un eveniment de afaceri, oamenii se pot aștepta să fie abordați, se pot aștepta să primească sau să ofere cărți de vizită. Acesta este unul din motivele pentru care participăm la astfel de evenimente. Ce se întâmplă oare în situații mai puțin obișnuite? De exemplu, în tren, în timp ce călătorim, poate chiar atunci când stăm mai mult la coadă, atunci când așteptăm. Sau asa cum scrie Gitomer în cartea lui atunci când suntem în...lift.

Putem oare să încheiem o vânzare în așa un timp scurt? Există șanse să avem, chiar daca mici. În orice caz avem șanse foarte mari să ne facem cunoscuți, să obținem câteva date de contact și să avem un punct de pornire pentru o viitoare discuție telefonică sau pentru o viitoare întâlnire.


Sunt câteva aspecte de care este bine să ținem cont în astfel de situații.

  • Este indicat să fim noi cei care sparg gheața (liniștea). De obicei cu o replică amuzantă care să facă persoana din fața noastră să zâmbească.
  • Dacă am reușit acest lucru putem întreba natural: Cu ce vă ocupați? Dacă persoana din fața noastră continuă discuția suntem mai aproape de succes. Dacă nu dorește să vorbească cu noi este bine să îi respectăm această dorință și să ne retragem.
  • În mod normal oamenilor le place să vorbească despre ei așa că dacă vom adresa această întrebare avem șanse mari să începem o conversație.


Indiferent dacă ne aflăm în lift, în tren, la coadă la aeroport, scopul nostru este ca la finalul conversației să plecăm cu datele de contact ale persoanei cu care discutăm.

Apoi, este la fel de important să continuăm acțiunea de vânzare și să transformăm acele date de contact în ceva cu adevărat de folos. Un apel telefonic, urmat de o întâlnire ne poate conduce către rezultatul final, cel pe care îl avem în vedere încă de la început.

Vă invit și pe voi să trăiți o astfel de experiență, să pașiți în afara zonei voastre de confort și să descoperiți ce se întâmplă. Poate fi mai ciudat la început dar după prima reușită sunt sigură că veți continua.

Ați trăit o astfel de experiență? În care ați cunoscut un viitor partener de afaceri într-o situație mai deosebită? Mă bucur dacă împărtășiți cu noi această experiență în sectiunea de comentarii.


Să ne recitim cu bine săptămâna viitoare! 

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din domeniul automotive din Sibiu suntem în căutare unuiResponsabil control, o persoană cu atenție mare la detalii și bune abilități de lucru în echipă. 
În cadrul aceleași fabrici suntem în căutarea unui Inginer de proces, o persoană cu studii tehnice, bune abilități de analiză și comunicare.
Tot în cadrul fabricii de mai sus, căutăm o persoană care să își dorească să lucreze pe un post de Inspector Calitate. Este importantă experiența anterioară pe un post similar.
Suntem de asemenea, în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie din domeniul automotive din Baia Mare, suntem în căutarea unui Director Tehnic, care să se alăture echipei.

Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 


Alte domenii:

Pentru o companie de vânzare de produse online, cu sediul în Germania, suntem în căutare de Specialisti SAP si Dezvoltatori SAP.

Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 

Cum ne stabilim planificarea strategică personală în drumul nostru spre excelență?


În această săptămână mi-am propus să aduc în atenția voastră informații asupra planificării personale și asupra asemănării acesteia cu planificarea corporativă. Veți descoperi în rândurile care urmează importanța planificării personale și câteva îndrumări ale lui Brian Tracy pentru a reuși.

Discutam în articolul precedent despre cât de important este să ne considerăm propria persoană o corporație de servicii personale. Astăzi mă gândeam să împărtășesc și cu voi cum putem să facem acest lucru pentru a ne diferenția de toți ceilalți oameni care cred că lucrează pentru altcineva. Iar dacă preluăm controlul asupra carierei noastre, începem să gândim în termeni de organizare strategică personală, precum la o mare afacere.
În termeni simpli, planificarea strategică are drept scop creșterea raportului între ceea ce se obține față de ceea ce se folosește.

Creșterea ratei de recuperare a energiei
Teoretic, planifcarea personală strategică este concentrată pe organizarea și reorganizarea existenței noastre, pe restructurarea și reinginerirea activităților proprii, pentru a crește calitatea și cantitatea recompenselor pe care le obținem din investirea orelor și zilelor vieții în ceea ce facem.
Pentru a înțelege mai ușor să ne gândim că ne hotărâm să ne dublăm salariul în următorii trei până la cinci ani. Pentru a ne dubla venitul trebuie să dublăm valoarea rezultatelor față de eforturile depuse. Trebuie să ne dublăm valoarea contribuției. În consecință, dacă vrem să sporim cantitatea pe care o obținem, trebuie să facem un plan să mărim cantitatea pe care o depunem.

Avantajul competitv
Factorul critic care determină succesul sau eșecul oricărei companii este avantajul competitiv. Practic, fiecare companie înființată supraviețuiește pentru că are o capacitate unică de a oferi pieței ceva mai bun, dintr-un punct de vedere sau altul, decât orice altceva oferit de competitori. Companiile fără un avantaj competitiv dispar curând de pe piață și sunt înlocuite cu altele care au avantaje competitive clare pentru care consumatorii pot și sunt dispuși să plătească. În postura de președinte al unei companii cu un singur angajat trebuie să ne dezvoltăm și să ne menținem la rândul nostru un avantaj competitiv semnficativ. Trebuie să ne dezvoltăm un domeniu în care suntem unici. Trebuie să fim excelenți în munca pe care o depunem, astfel încât să ne putem ridica în vârful sectorului de activitate, pentru a ajunge printre cei 10%.

„Muncește pentru tine” este unul din subtitlurile cărții lui Brian Tracy. Trebuie să ne creăm un proiect cu acest titlu și să lucrăm în fiecare zi pentru a fi de neoprit în drumul spre excelență.
Am descoperit un exercițiu pentru a duce la bun sfârșit acest proiect și vă îndemn și pe voi să completați această propoziție.
Exercițiu: ”Dacă aș putea ....... cu adevărat bine, aș fi în stare să câștig toți banii pe care mi-i doresc.” (Brian Tracy)
Este foarte important să ne cunoaștem pe noi. Este vital, să știm care este abilitatea care, dacă am dezvolta-o și am folosi-o consistent într-o modalitate excelentă, ar avea cel mai puternic impact pozitiv asupra venitului nostru. 
Să ne gândim așa: dacă am avea o baghetă magică și am putea deveni absolut extraordinari într-un aspect al muncii noastre, pe care l-am alege?
Orice succes de durată într-o afacere sau carieră va putea fi înregistrat ca rezultat al faptului că facem ceva extraordinar de bine, un lucru pe care ceilalți îl prețuiesc și pentru care sunt dispuși să plătească. Este bine să fim conștienți că și noi putem realiza orice lucru pe care altcineva îl poate realiza excelent. Trebuie doar să luăm hotărârea să ne alăturăm celor 10% din vârf, indiferent cât timp ne va lua și să rămânem pe poziție mereu dorindu-ne să înaintăm spre excelență.
Trebuie să ne clarificăm care este avantajul nostru competitiv și să identificăm ce anume facem absolut excelent. Să realizăm ce set unic de abilități posedăm și la ce suntem cu adevărat buni. Oare suntem cu toții conștienți de aceste lucruri? Cunoaștem ce abilitate extraordinară cu impact pozitiv asupra rezultatelor noastre avem?
Eu îmi doresc să îmi răspund la aceste întrebări pentru a putea să dezvolt aceea abilitate ca un nou obiectiv.
Aș fi bucuroasă să știu că citind acest articol veți încerca și voi să vă raspundeți la aceste întrebări. Dacă până acum nu ați inițiat aceste exerciții de gândire vă invit până la o urmatoare recitire să le exersați și să găsiți aceste raspunsuri utile.


Până atunci vă doresc numai bine și un drum frumos spre excelență!

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Cum ne dedicăm excelenței?



Bine v-am regăsit!

În această săptămână va invit să vă dedicați excelenței. Aceasta înseamnă să luăm hotărârea să fim cei mai buni din domeniul nostru de activitate și să ne dorim să ne alăturăm primilor 10% .
La momentul actual trebuie să fim excelenți doar pentru a intra pe piață, iar apoi trebuie să ne perfecționăm constant pentru a deveni mai bun și mai bun săptămână de săptămână, lună de lună dacă dorim să ținem pasul cu competitorii.
Cea mai importantă calitate a oamenilor de succes o reprezintă ambiția. Pentru că oamenii de succes se văd deja printre elitele din domeniul lor. Pentru ei, cotele stabilite reprezintă minimul, nu maximul.

Atunci când avem rezultate mai bune este evident că respectul personal despre care am mai discutat noi și eficacitatea sunt cele două fețe ale personalității noastre pe care le dezvoltăm. Pentru că sentimentul de excelență personală este absolut esențial pentru o personalitate sănătoasă. Fiecare lucru pe care îl realizăm excelent ne mărește respectul personal și ne facem să ne simțim mai bine cu noi înșine.
Un succes deosebit necesită o disponibilitate continuă de a ieși din zona de confort și de a distruge lanțurile neajutorării învățate care ne limitează și ne țin pe loc.
Cu cât auto-stima noastră este mai ridicată, cu atât vom deveni mai puternici, mai determinați și mai pozitivi. Cu cât vom deveni mai buni în domeniul ales de noi, cu atât vom deveni mai puternici și mai încrezători în toate celălalte domenii ale vieții noastre.
O condiție obligatorie este să ne stabilim scopul de a ne situa printre primii 10% din domeniul nostru și să fim hotărâți să depășim orice obstacol, să plătim orice preț, să facem orice efort pentru a atinge nivelul de excelență.

Conceptul „Latura câștigătoare” este unul din cele mai importante concepte legate de succes. Acest principiu stipulează că:

„Diferențele mici în abilități pot conduce la deosebiri uriașe în rezultate.”

Brian Tracy ne subliniază faptul că, trebuie să fim doar cu 3 % mai bun în fiecare aspect important din activitatea noastră pentru a ne dezvolta avantajul competitiv. Iar, acest fapt ne va permite să ne clasăm în fruntea cursei vieții. Să preluăm controlul și să ne diferențiem față de acei oameni care nu-și doresc mai mult. Odată ce ajungem puțin mai în față putem menține și mări această diferență prin dezvoltare personală permanentă. Putem să devenim din ce în ce mai buni învățând și practicând.

Domeniile cu rezultate deosebite reprezintă sarcinile pe care trebuie neaparat sa le îndeplinești cât mai bine pentru a avea succes în suljba noastră, oricare ar fi aceasta. În mod normal există între cinci și șapte domenii cu rezultate importante în orice serviciu, poziție companie sau domeniu de responsabilitate. Ce trebuie noi să facem? Trebuie să le identificăm și apoi să ne facem un plan pentru a ne perfecționa în fiecare dintre sectoarele în cauză. Motivul pentru care se numesc astfel este acela că reprezintă abilități esențiale pentru a ne desfășura activitatea complet și bine. Avem succes datorită punctelor noastre forte în anumite domenii cu rezultate importante, dar cele cu rezultate slabe determină gradul de eficacitate cu care vom reuși să le folosim și pe celălalte.
Pentru a ajunge printre primii 10% din domeniul nostru este important să ne identificăm abilitățile principale necesare. Pentru că un punct slab în oricare din ipostaze sau studii te poate împiedica să vinzi cât ai dori. Dar dacă suntem excelenți la fiecare dintre aceste aspecte stabilite, cu excepția unuia singur, acel singur lucru ne va pune obstacole în calea noastră spre atingerea obiectivului.
Punctul de început al excelenței personale este identificarea aspectelor cheie ale obiectivului sau slujbei noastre. Este vital să le definim clar și să le scriem. Să ne alcătium o listă de sarcini, în ordine, pe care trebuie să le îndeplinim pentru a obține rezultatele așteptate la locul nostru de muncă. În final, să ne evaluăm rezultatele actuale în fiecare dintre aceste domenii. Care sunt punctele noastre forte? Dar cele slabe?

Stabilirea standardelor de performanță
Dacă ne dorim să ne perfecționăm în orice domeniu, trebuie să evaluăm întâi cât de bine acționăm în prezent în acel sector de activitate și apoi să folosim această evaluare drept bază pentru perfecționare.
Brian Tracy ne îndeamnă să ne stabilim standarde de performanță. Cum putem face acest lucru? Putem să ne oferim o notă pentru felul în care ne îndeplinim în prezent activitatea și să tindem spre performanță. Astfel, dacă eu îmi acord nota 5 într-unul din domeniile de activitate este important să ajung la cel puțin nivelul 7 pentru ca munca mea generală să fie bine realizată.
E indicat să începem întotdeauna programul de specializare personală acolo unde putem obține cel mai bun rezultat cel mai repede. Trebuie sa ne identificăm domeniul cu rezultate importante cu nota cea mai mică și spoi să ne întocmim un plan pentru a ne perfecționa în acel sector cât mai repede. Simultan, trebuie să dezvoltăm o strategie pentru a ne specializa în toate celălalte domenii în care suntem slab pregătiți.

Planificarea personală strategică
Astăzi, fiecare persoană este important să își elaboreze în mod regulat o planificare strategică personală, asemenea unei companii.
În planificarea personală strategică, ne vedem pe noi înșine asemenea unei organizații. Astfel, ajungem să facem planuri mai detaliate, pe termen lung, pentru obiectivele și activitățile din fiecare etapă a vieții noastre. Trebuie să ne gestionăm mult mai bine și să preluăm controlul asupra fiecărui lucru care ni se întâmplă.

Ne determinăm singuri propriul venit pentru că adevărul este că muncim ÎNTOTDEAUNA pentru noi înșine. Dacă sunt persoane care cred că muncesc pentru angajatori doar pentru faptul că acesta îi semnează statul de plată, îi voi dezamăgi. Le pot spune că defapt lucrează pentru ei. În funcție de eforturile depuse si sacrificele pe care le fac își determină propriul venit.

„Cea mare greșeală pe care o poți face este să crezi că lucrezi pentru altcineva decât pentru tine însuți.” - Brian Tracy.

Noi suntem de fapt președintele unei companii de servicii antreprenoriale personale cu un singur angajat – noi înșine.
Iar, dacă nu suntem mulțumiți cu nicio parte a muncii noastre, depinde doar de noi să facem schimbări în acest sens.
Săptămâna viitoare vom continua această discuție și voi prezenta și alte aspecte ale acesteia.

Până atunci, vă doresc să vă stabiliți propria strategie pentru a obține performanțe cât mai bune și mai apropiate de excelență.

Numai bine!


miercuri, 9 septembrie 2015

Construirea unor relații de succes

Bine v-am găsit!

Citeam astăzi un nou capitol din cartea Biblia vânzărilor de Jeffrey Gitomer în care acesta scrie despre învățăturile adunate din participarea la un seminar al unei scriitoare americane.

Îmi doresc să împărtășesc aceste informații cu voi și sper să vă fie de folos în activitatea voastră.

Anne Boe se numește cea care a susținut prezentarea și ea a fost o specialistă în interrelaționare. Împreună cu o altă autoare americană, Bettie B. Youngs, au scris cartea „Is your <<NET>> working?”, o carte despre cum să construim relații de succes.

Construirea unor relații solide este o activitate ce necesită timp și implicare. Este foarte important pentru activitatea noastră, indiferent de domeniu, să avem relații solide pe care ne putem baza.

Jeffrey Gitomer, citând din Anne Boe ne oferă câteva idei din prezentarea la care a participat:

  • Oricum muncești. De ce să nu te simți bine în același timp?
  • Crearea unor relații personale înseamnă crearea unui impuls către ceea ce îți dorești
  • Crearea unor relații personale înseamnă să socializezi pentru a progresa
  • Crearea unor relații personale înseamnă să fii cunoscut de oameni importanți
  • Construiește și consolideaza relații pe termen lung, profitabile pentru ambele părți, stabilind noi legături.

Crearea unor relații personale implică riscuri. Trebuie să îți asumi riscul de a cunoaște oameni noi”.


E important să transformăm lucrurile de care ne temem în obiective. Dacă vom începe cu pași mici, în timp vom ajunge să creăm o rețea importantă de cunoștințe. Dacă vom suna două persoane pe zi, să menținem legătura vie, dacă vom participa la căte un eveniment de afaceri o dată pe lună, avem șanse reale să ne atingem obiectivul.

Așa cum scriam și în alte articole și cred că este bine să tot scriu până când această informație ne va rămâne întipărită în minte, este important să transformăm clienții, partenerii de afaceri în prieteni.


Dacă oferi ceva de valoare, vei primi ceva de valoare.”


Închei articolul de azi cu citatul de mai sus și vă îndemn să acționați astfel încât cercul dumneavoastră de cunoștințe să fie din ce în ce mai valoros.

Vă doresc zile frumoase!


Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din domeniul automotive din Sibiu suntem în căutare unuiResponsabil control, o persoană cu atenție mare la detalii și bune abilități de lucru în echipă. 
În cadrul aceleași fabrici suntem în căutarea unui Inginer de proces, o persoană cu studii tehnice, bune abilități de analiză și comunicare.
Tot în cadrul fabricii de mai sus, căutăm o persoană care să își dorească să lucreze pe un post de Inspector Calitate. Este importantă experiența anterioară pe un post similar.  

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie din domeniul automotive din Baia Mare, suntem în căutarea unui Director Tehnic, care să se alăture echipei.

Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 


Alte domenii:

Pentru o companie de vânzare de produse online, cu sediul în Germania, suntem în căutare de Specialisti SAP si Dezvoltatori SAP.

Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 

Domeniul Financiar:
Pentru o fabrică ce activează în domeniul automotive, suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Contabil. 

miercuri, 2 septembrie 2015

Evenimentele profesionale – excelente metode de a întâlni noi clienți

Bine v-am gasit!

Am pășit într-un nou anotimp, un anotimp al culegerii roadelor muncii noastre de peste an. Îmi doresc să fiți mai aproape de atingerea obiectivelor voastre și sper că această toamnă vă găsesște cu forțe proaspete și spor în activitățile în care sunteți implicați.

Vom continua astăzi discuția pe care am început-o data trecută despre cum putem stabili noi contacte. Spuneam în articolul trecut că networking-ul joacă un rol important în orice domeniu și mai ales în domeniul vânzărilor.

Am stabilit deja că pentru a putea stabili noi relații este important să ieșim în lume. Ne va fi mult mai greu să cunoaștem oameni noi din fața calculatorului sau al telefonului. Astfel încât, primul pas este să urmărim care sunt cele mai importante evenimente din domeniul nostru la care ne putem înscrie. Poate este bine să realizăm un avizier cu toate evenimentele din anul curent și să ținem evidența lor. La eveniment, este important să urmărim să intrăm în contact cu persoanele care ne interesează. Jeffrey Gitomer ne oferă câteva sfaturi în această direcție.

La începutul și la finalul evenimentului este indicat să stăm la intrare. La început ne putem face o imagine de ansamblu iar la final putem aborda persoanele pe care le-am ratat în timpul evenimentului.

Este important să dedicăm o mare parte din timpul nostru persoanelor pe care nu le cunoaștem.

Restul timpului este bine să îl petrecem consolidând relații deja existente. Este important să discutăm cu clienți deja existenți sau cu parteneri de afaceri pe care îi întâlnim.

Păstrează un pic de mister. Prezintă-te în câteva propoziții și apoi adresează întrebări pentru a afla detalii despre persoana din fața ta. Este mai important să afli mai multe lucruri despre ea decât să povestești prea mult despre tine.

Apoi, va trebui să alegem între a stabili o legătură interpersonală, să identificăm punctele comune între noi și persoana din fața noastră sau să promovăm direct produsul sau serviciul nostru. Este important să fim atenți ce variantă alegem, o alegere greșită poate însemna pierderea potențialului client.

Este important să încercăm să găsim puncte comune între noi și potențialul client, altele decât cele profesionale. Poate și persoana respectivă merge la teatru, la ski, îi place să călătorească. Orice subiect în comun avem cu potențialul client este bine să îl valorificăm.

Obtinerea cărții de vizită a persoanei cu care discutăm este un aspect care trebuie bifat. O strategie prin care putem obține acest lucru este să fim noi primii care oferă cartea de vizită. Așadar este bine să ne pregătim din timp cu suficiente cărți de vizită. Orice informație interesantă aflăm despre potențialul client, o notăm direct pe spatele cărții de vizită. Ne va fi de folos zilele următoare când vom trece la următorul pas, continuarea vânzării. 

Trebuie să fim atenți și la timpul pe care îl petrecem cu o persoană. Este bine să petrecem suficient timp astfel încât să stabilim o legătură dar să avem timp să cunoaștem toate persoanele dorite. Este important să fim clari și la obiect în ceea ce privește mesajul nostru. Să nu ne concentrăm foarte mult pe prezentarea produsului nostru cât mai ales pe prezentarea soluțiilor pe care le poate aduce acesta unei probleme pe care clienții o pot întâmpina. Oamenii nu vor să audă din ce material este făcută o imprimantă, vor să știe cum îi poate ajuta să printeze documente mai repede, mai de calitate, astfel încât să fie bine reprezentați de acestea.


Nu în ultimul rând este important să ne simțim bine. Să ne distrăm, să zâmbim. Voia bună și starea de bine se transmit și celor din jurul nostru și vom avea numai de câștigat.


Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din domeniul automotive din Sibiu suntem în căutare unui Responsabil control, o persoană cu atenție mare la detalii și bune abilități de lucru în echipă. 
În cadrul aceleași fabrici suntem în căutarea unui Inginer de proces, o persoană cu studii tehnice, bune abilități de analiză și comunicare.
Tot în cadrul fabricii de mai sus, căutăm o persoană care să își dorească să lucreze pe un post de Inspector Calitate. Este importantă experiența anterioară pe un post similar.  

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie din domeniul automotive din Baia Mare, suntem în căutarea unui Director Tehnic, care să se alăture echipei.

Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 


Alte domenii:

Pentru o companie de vânzare de produse online, cu sediul în Germania, suntem în căutare de Specialisti SAP si Dezvoltatori SAP.

Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 

Pentru clientul nostru, o companie de origine germană ce va deschide anul acesta o fabrică în Sibiu suntem în căutarea unei persoane dinamice cu foarte bune abilități de organizare și cunoștințe avansate de limbă germană care să ocupe postul de Asistent Manager

Domeniul Financiar:
Pentru o fabrică ce activează în domeniul automotive, suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Contabil. 


Vă doresc o toamnă însorită și bogată în zile fericite!