Cum sa te transformi din sef in lider - 7

In foarte multe cazuri, situatii din viata sau in multe domenii, nu avem inaltimi la care sa ne ridicam, standarde pe care sa le atingem sau modele pe care sa le urmam. 

Cred ca asa apar lucrurile facute doar pe jumatate, ideile comune in locul celor stralucitoare, nemultumiri pe atat de mari pe cat de mici pot fi rezultatele. Lipsa de inaltimi duce la lipsa de salturi. 

Imi imaginez acum un joc de volei. Cu cat mai sus este pasata mingea, cu atat mai sus sar jucatorii, pentru a o lovi. Cineva le da o provocare, le da un punct la care sa ajunga, asa ca ei sar, pentru a-l castiga. 

Secretul de astazi al succesului se refera exact la acest lucru: Sa ii ridicam pe cei care credem ca pot mai mult si mai bine in ochii lor, pentru ca ei sa plonjeze inspre ce le-am aratat si, astfel, sa creasca: in respectul fata de noi, in dorinta de a nu ne dezamagi,  in eficienta, in succes, in eforturile depuse.

Cateva citate din acest capitol cred ca sunt destul de clare si nu voi incerca sa le schimb, riscand sa scad valoarea gandului:

  "Persoana obisnuita poate fi motivata cu usurinta daca ai respectul ei si daca ii arati si tu ca o respecti pentru vreun anumit tip de abilitate." Samuel Vauclain, Baldwin Locomotive Works (Carnegie, 2010, p.218)

  "Daca vrei sa imbunatatesti o persoana intr-o anumita privinta, actioneaza ca si cum acea trasatura ar fi deja una din caracteristicile sale superioare." Dale Carnegie (Carnegie, 2010, p.219)      

"Poarta-te ca si cum" este dictonul citatului de mai sus. In acelasi gand, William Shakespeare a scris:  

"Asuma-ti o virtute daca nu o ai."

Un bun conducator stabileste tinte destul de inalte pentru a reprezenta o provocare si, o data atinse, un progres; dar destul de jos pentru a putea fi atinse: atat pentru el insusi, cat si pentru cei pe care ii conduce.

Un bun conducator vede slabiciunile din fiecare si are abilitatea de a le tranforma in puncte tari, folosindu-se de mai mult sau mai putin ascunsele comori ale fiecaruia dintre noi.

A ridica asteptarile la rang de "deja facut", "deja vazut" il va face pe cel de langa mine sa sara, sa se lupte pentru a pastra reputatia buna pe care i-am spus ca o are. 

Suntem obisnuiti sa cautam sa ne ridicam pe noi insine, sa fim cat mai sus, cat mai de departe de ceilalti in superioritate, statut, influenta, putere. 

Atat de greu ne va fi, chiar si daca ne vom propune sa ii ridicam si pe altii, macar din cand in cand, la inceput si apoi, sa ne devina obicei. 

La inceput ma gandeam ca este nevoie de smerenie pentru a reusi in a face cele scrise mai sus; la  a doua gandire, cred ca este un semn de valoare si de siguranta: sa stiu ca valoarea mea nu scade, daca va creste a prietenului, a colegului sau a subordonatului meu. Dimpotriva, valoarea mea, ca si lider, depinde de valoarea celor de care sunt inconjurat: ei mai sus, eu mai sus; ei mai jos, eu mai jos. 

Va doresc izbanda celor care alegeti sa invartiti si aceasta cheita in usa greu de deschis a succesului. Oferiti celorlalti reputatii bune la inaltimea carora sa se ridice; pasati mingi inalte - faceti un joc frumos atat pentru cei din teren, cat si pentru cei care privesc. 

 

Impreuna, putem schimba lumea!

Voi incepe articolul de astazi cu exact mica povestioara a lui Maxwell:

“Am auzit o poveste adorabila despre un baietel de zece ani care vindea creioane din usa-n usa in cartierul sau. La un moment dat, un om, preocupat de activitatea lui, l-a intrebat de ce vinde creioane, iar baietelul a raspuns: “Vreau sa strang sase milioane de dolari, ca sa construiesc un spital nou in oras.” Uimit, omul a exclamat: “Pai, asta-i o treaba destul de grea pentru un baietel, nu crezi?” “Nu”, a raspuns baietelul de zece ani, care avea visuri mari. “Am un prieten care ma ajuta.”

Auzim aceste cuvinte pretutindeni in jurul nostru - in cantece, poezii, carti motivationale, carti de psihologie. Toti cei care fac aceste afirmatii recunosc ca au depus mult efort si multa sudoare a curs pe fruntile lor, pana cand s-a vazut o schimbare, insa, cu ajutorul celor din jur, si a lui Dumnezeu, au reusit ceea ce si-au propus.

Chiar inainte de a scrie articolul de astazi, am scris un anunt de recrutare. Cautam o persoana care sa faca vanzari (Cunoasteti pe cineva? :> ). O persoana care sa fie pasionata sa faca vanzari. O persoana care poate sa treaca peste raspunsurile de “nu” si le transforma in “da”. O persoana care crede cu adevarat in scopul sau final. O persoana determinata sa “vanda” creioanele pe care le are pentru a strange cei sase milioane de dolari pentru ca visul sau sa devina realitate: construirea unui nou spital in orasul sau!

Am citit de putin timp despre o lectie de solidaritate si imi pare extrem de rau ca trebuie sa trecem prin astfel de catastrofe, pentru a primi o lectie. Ma refer aici la dezastrul intamplat in Muntenegru.

1om + 1om + 1 om + … + n oameni → salvarea unor vieti importante.

Schimbarea incepe cu mine si cu tine. In primul rand.

Scriind acest articol, m-am gandit la un clip menit sa determine acel “click” in fiecare din noi. Mie acest video mi-a transmis mesajul: “Eu sunt cel care poate face primul pas pentru schimbare!”

Tu ce crezi despre acest video?

Astept parerea ta mai jos, in sectiunea de comentarii :)

Enjoy acest haios filmulet!

Cum sa te transformi din sef in lider - 6

Subiectul capitolului citit astazi mi se pare frumos si usor de facut, dar, in acelasi timp, greu.

Este usor de gandit si de vorbit. Insa pentru cei care se straduiesc zilnic sa infaptuiasca, se poate dovedi destul de greu.

Vom reflecta astazi asupra incurajarilor si a laudelor, a momentelor si a modului in care trebuie sa le spunem.

O comparatie usor de analizat este cea cu un dresor de animale. Poate ca stiti sau chiar ati vazut un dresor de delfini, cum se comporta si ce face de fiecare data cand delfinul se comporta asa cum isi doreste dresorul: am observat ca ii da cate un peste din galeata ce atarna de el si o mangaiere.

Sursa foto: Aici

Psihologia o numeste invatare conditionata si o afirma general valabila pentru rasa animala si rasa umana.

Delfinul este recompensat de fiecare data cand miscarea pe care o face/ directia in care merge este pasul urmator in dresare, care il conduce spre obiectivul final. Teoria este ca acele comportamente care sunt recompensate au tendinta naturala de a fi repetate, daca recompensa se da imediat dupa ce progresul a fost facut/ comportamentul dezirabil a fost manifestat. De ce? Pentru ca ne dorim si noi, ca si necuvantatoarele, aprecierea celor din jur si vom face acele lucruri care observam ca ne aduc atentie si apreciere din partea celorlalti. 

Dupa cum spuneam, general valabil si pentru noi, superiorii raselor: oamenii.

Dale Carnegie, ca un observator profund al comportamentelor umane si ca experimentat in relatiile cu oamenii, ne incurajeaza sa laudam la un om chiar si cel mai mic progres, daca dorim ca el sa fie statornicit si repetat, rampa de lansare pentru progrese mai mari.

Jess Lair, psiholog, in cartea I Ain't Much, Baby – But I'm All I Got, scrie:

"Lauda e la fel ca lumina pentru spiritul uman; nu putem inflori si creste fara ea. Si totusi, in vreme ce majoritatea dintre noi suntem cat se poate de dornici sa suflam asupra altora vantul rece al criticilor, noi suntem cumva retinuti in a oferi semenilor nostri caldura aprecierii."

De ce, ma intreb. Suntem asa de grabnici la a vedea greselile, defectele, insa e greu sa vedem si sa consideram lucrurile bune, punctele forte, reusitele din viata cuiva.

Suntem inclinati spre a vedea raul. Si daca nu vom depune eforturi, pentru a vedea binele, nu vom inregistra schimbari la nivelul acesta. Nu vom putea fi lideri. Care sa aiba impact si sa transforme definitiv destine.

Sursa foto: Aici

Am mai spus si o spun din nou: Nu trebuie sa fim profesori, sefi sau conducatori militari. O mama, in casa ei, poate face diferenta pentru destinele copiilor.

Un exemplu graitor este urmatorul, relatat de autor in acest capitol:

"Cu multi ani in urma, un baiat de zece ani lucra intr-o fabrica din Napoli. El tanjea sa fie cantaret, insa primul sau profesor l-a descurajat. "Nu poti canta", a spus el. "Nu ai deloc voce. Suna ca vantul printre obloane."

Insa mama sa, o sarmana femeie de la tara, l-a luat in brate, l-a laudat si i-a spus ca ea stia ca el poate canta, putea vedea deja o imbunatatire a vocii sale si a umblat desculta cu scopul de a economisi bani pentru lectiile sale de muzica. Laudele si incurajarile mamei au schimbat viata acelui baiat. Numele sau era Enrico Caruso, iar el a devenit cel mai mare cantaret de opera al epocii sale." (Carnegie, 2010, p.214)

Dupa cum se pare, un profesor poate esua in menirea lui de a inspira si de a orienta destine inspre succes. Dar un parinte poate influenta, mult mai puternic decat un profesor.

Care este rezultatul?

Am gasit cateva cuvinte la adresa lui Enrico Caruso, venite din partea unor oameni mari ai secolului al XX-lea:

Richard Strauss: "He is singing the SOUL of the melody."

Arturo Toscanini: "If this Neapolitan keeps singing like this, the whole world will have to listen him."

John McCormack: "36 years later that voice still rings in my ears, the memory of it will never die."

Giacomo Puccini: "Who sent you to me? God Himself?" - cand Caruso a fost in auditie pentru opera La Boheme, apartinandu-i compozitorului Giacomo Puccini.

Surse istorice atesta si mentioneaza cum tenorul a fost incurajat de mama lui, inainte de a deveni celebru.

Gasesc ca nu este usor sa crezi in cineva cand nimeni nu crede; sa vezi si sa vorbesti despre ceva bun in acea persoana cand opinia celor multi gaseste doar motive de critica.

Dar, ca (viitori) lideri, trebuie sa vedem dincolo de ceea ce se vede si sa ne concentram pe lucrurile bune pe care le gasim la cineva.

Imi place insistenta autorului referitor la urmatorul aspect:

"Da-mi voie sa repet: principiile descrise in aceasta carte vor functiona doar atunci cand vin din inima. Nu propun un numar de trucuri. Eu ma refer la un nou mod de viata." (Carnegie, 2010, p. 217)

Niciun om de pe acest pamant nu cred ca este construit doar din lucruri negative si colorat doar in culori negre. Abilitatile exista; depinde mult de mediul inconjurator, de oamenii inconjuratori, ce se va intampla cu ele:

"Abilitatile se ofilesc atunci cand sunt exprimate critici; ele infloresc in conditiile incurajarii. Pentru a deveni un lider mai eficient al oamenilor, lauda cel mai mic progres si lauda fiecare progres."

(Carnegie, 2010, p. 217)

Sursa foto: Aici

Suntem chemati sa inflorim abilitati.   Daca ne amintim acest lucru in fiecare dimineata, 

vom fi mai aproape de a-l indeplini.

Abilitati in floare va doresc tuturor si in weekend-ul prelungit care urmeaza, cautati pozitivul si binele din fiecare om! 

Vulturul nu se cuibareste niciodata langa vrabie

In timp ce citeam astazi capitolul 14 din cartea lui John Maxwell - “Meditati!”, ma gandeam ca ar fi foarte frumos ca fiecare dintre dumneavoastra, cei care sunteti cititori fideli ai acestui blog, sa aveti posibilitatea de a citi aceasta carte. Este o carte din care eu am invatat multe lucruri (cel putin la nivel teoretic) iar acum ma straduiesc sa le pun in practica.

Apar foarte multe exemple in acest capitol pe care imi doresc sa le impartasesc cu dumneavoastra, dupa care sa le comentam impreuna. Unul dintre exemple se refera chiar la metafora care apare in titlul acestui articol si anume ca “vulturul nu se cuibareste niciodata langa vrabie”.

Explicatia este una simpla: “Satisfacuti de pozitia pe care o ocupa, unii oameni ajung sa lase deoparte dezvoltarea personala” (John Maxwell). Exemplul este unul foarte sugestiv: vrabia zboara aproape de sol si adesea le observam sarind jucause prin iarba. Vulturul, in schimb, zboara aproape de cele mai inalte culmi ale muntilor si culcusul sau este pe stanci.

Cuvinte precum “Opriti-va aici, faceti-va casa si fiti multumiti” ne determina sa ne incetam evolutia, sa ne cuibarim alaturi de vrabie, cu alte cuvinte. Cuvintele de descurajare sunt molipsitoare si ne pot face sa ne oprim numaidecat din ascensiune.

Un alt exemplu foarte frumos oferit in carte este asemanarea activitatii de dezvoltare personala cu cea a urcarii unui munte. Multe persoane se angajeaza sa urce un munte. Se plimba, respira aer curat si admira privelistea. Totusi, nu toata lumea reuseste sa ajunga in varf. In drum spre munte, exista multe locuri de popas. Oamenii se opresc adesea aici sa isi traga rasuflarea si sa isi adune forte noi inainte de a-si continua plimbarea. Unii dintre acesti oameni, decid sa nu isi continue drumetia si sa ramana aici sa isi astepte tovarasii care, dupa ce isi adunau fortele, isi continua drumul.

“Ni se poate intampla si noua sa alegem sa ne alaturam celor multi care au decis ca pretul si sacrificiul sunt prea mari, deci ca beneficiile ascensiunii sunt prea mici. Alegem sa ramanem pe loc. Sa ne uitam la altii cum se catara mai departe. Pana la urma, pentru cei care vor sa se opreasca din inaintare, se vor gasi mereu alti oameni care sa le ofere, cu mila, un loc unde sa se odihneasca, precum si suficiente scuze pentru care urcusul nu mai are niciun rost.” (J. Maxwell)

Sursa foto

Ceea ce este important de retinut pentru cei care isi doresc sa isi continue ascensiunea, este sa nu se lase distrasi si resemnati de cei care s-au oprit din drumul lor. Viata este o calatorie si nu o destinatie si, intre noi fie vorba, de sus privelistea este muuuult mai frumoasa iar satisfaciile mai mari.

In varf ii vom gasi pe cei care ne incurajeaza, vom sustine discutii despre prietenie, bucurie, fericire, implinire si succes.

“E excelent sa fii in varful muntelui! Aer curat, priveliste impresionanta, o frumusete ce merita admirata... Atmosfera prietenoasa e minunata si domina un sentiment de stare de bine.” (J. Maxwell)

Dragi cititori, va invit sa luati cu voi in vacanta (ca tot urmeaza aceasta perioada...) aceasta carte minunata – Meditati! scrisa de John Maxwell. Daca v-a facut placere sa cititi cele 14 articole scrise pana acum, care au fost inspirate din aceasta carte, atunci va promit ca va veti simti bine citind aceasta carte.

Ioana Hodos 

Cum sa te transformi din sef in lider – 5

Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri pentru un om este onoarea lui. Onoarea, cu sens de demnitate personala.

Dale Carnegie este de parere ca un lider trebuie sa fie foarte atent cu aceasta demnitate a oamenilor. Acesta este subiectul capitolului 5 din ultima parte a cartii pe care o citim impreuna.

Mi se pare un lucru maret. Si cine reuseste, este el insusi un om de onoare: Sa lasi pe cineva sa isi salveze onoarea, sa o pastreze. Sa eviti ca un rezultat al actiunii tale sa fie pierderea onoarei celui din fata ta.

Autorul il citeaza pe alt autor, care mi-este dintre cei mai dragi: legendarul pionier al aviatiei franceze, Antoine de Saint-Exupery:

"Nu am dreptul de a spune sau de a face nimic din ceea ce determina un om sa se simta mai mic in ochii sai. Ceea ce conteaza nu e ceea ce cred eu despre el, ci ceea ce crede el despre sine. A rani demnitatea unui om e o crima."

Autorul ofera cateva exemple, in care ar fi foarte simplu de ranit onoarea cuiva si este foarte greu sa nu o faci, intr-o situatie de genul: trebuie sa concediezi pe cineva, un subordonat esueaza intr-un proiect.

Pot fi multe alte exemple. Insa, daca mai presus de lucruri, de proiecte, de bani, punem OMUL, atunci cred ca vom fi calauziti de acest principiu, pentru a gasi solutia in a pastra onoarea cuiva, chiar si in circumstante grele.

Nu sunt multe de spus, insa sunt extrem de multe care atarna de implinirea acestor putine cuvinte.

In drum spre leadership ne aflam cu totii: poti fi un lider pentru familia ta, chiar daca profesional toata viata doar ai executat comenzi; pot fi un lider pentru copiii mei, chiar daca nu am o echipa in subordine la serviciu; poate ca nu esti un conducator astazi, insa cred ca e intelept sa te pregatesti pentru momentul in care vei fi, daca vrei sa fii un conducator iubit, un lider bun de urmat.

Sa fim oameni de onoare, care sa nu ne atingem de onoarea altora. Dimpotriva, sa cautam sa o crestem, in loc sa o stirbim.

Asa imi doresc si iti doresc!

De cadeti de noua ori, ridicati-va de zece!

Ce inseamna sa treci printr-un „esec”? Ce inseamna sa ai „succes”?

Multe voci spun ca diferenta dintre succes si esec consta in forta de a continua, de a merge mai departe.

Multi dintre noi ne lasam doborati de o lovitura, de un obstacol.

„Viata se aseamana destul de mult cu stradania unui bebelus de-a invata sa mearga”

John Maxwell

Ne bucuram de succes si stim cu totii sa facem acest lucru – sa trecem printr-un succes. Dar cum procedam in momentul in care intalnim un obstacol? In momentul in care ni se scufunda corabiile?

Exact reactia noastra intr-o asemenea situatie este cea care face diferenta dintre oamenii de succes si cei care se lasa prada esecului.

Unul dintre colegii de care isi aminteste Maxwell cu drag spunea „Nu sunt niciodata jos! Fie sunt in picioare, fie ma ridic!”. Este un exemplu bun, demn de luat in considerare.

Am deschis numeroase carti si am privit si mai multe filme, care prezentau intr-o maniera foarte atractiva drumul catre succes, reteta succesului, secretul care sta in spatele reusitei. Din fiecare am avut cate ceva de invatat.

Am gandit acest articol in asa maniera incat aceasta sa nu fie inca o reteta pentru succes, ci mai mult un sfat, pe care si eu insami sa il urmez. Eu sunt acum la inceput de drum, adun informatii, le structurez, le selectez, retin ceea ce consider ca ma va ajuta si inlatur informatiile nefolositoare. Fiindca am contact cu oameni care studiaza carti de dezvoltare personala si eu insami citesc cu placere astfel de carti, mi-am propus sa nu las aceste lucrari sa ma transforme total, ci sa folosesc din fiecare carte/ experienta ceea ce consider ca se potriveste structurii mele de personalitate. Sa integrez toate aceste informatii, sa ma modelez si sa devin persoana care imi doresc sa fiu – o persoana mai buna, echilibrata, de succes.

Va las sa reflectati la un citat al lui John Maxwell, pe care l-am scris pe un sticknote si l-am lipit la vedere ;)

„Nu uitati: esecul NU consta in cadere. Esecul apare atunci cand ne lasam demoralizati de cadere, cand aceasta pune stapanire pe viata noastra!”

Va salut cu drag, Ioana Hodos

Cum sa te transformi din sef in lider - 4

Continuam seria pasilor spre transformare cu urmatoarea recomandare a autorului Dale Carnegie.

(Ma intreb cati sefi au citit celelalte 3 articole si cati au inceput sa faca pasi. Ma intreb cati cititori au inceput sa faca acesti pasi, chiar daca nu sunt lideri. Nu-i nimic, sunt mic; dar merg mai departe. Fac pasi si chiar daca sunt o pietricica mica, fac cercuri mari in jurul meu, pe lacul vietii.)

Sursa foto: Aici

Recomandarea de astazi are legatura cu un lucru care este mereu in fisa postului unui "sef": sa dea ordine.

Autorul sugereaza ca atunci cand dorim sa dam ceva de facut cuiva, sau sa spunem cuiva in ce mod sa indeplineasca o sarcina, sa punem intrebari, in loc de a da indicatii.

Se pare ca atunci cand suntem intrebati, ne simtim importanti si, automat, se naste dorinta de a atinge obiectivul, pentru a dovedi ca suntem cu adevarat importanti, capabili.

Se pare ca atunci cand ni se dau porunci, ne simtim mici – mici si slabi – sclavi. Pe langa ca apar sentimente de inferioritate fata de sef sau fata de alte persoane (ex: colegi), nici nu suntem motivati intrinsec la a indeplini sarcina. Suntem motivati doar extrinsec – "Asa a spus seful.", motivatie mai putin eficienta si aducatoare de rezultate decat motivatia intrinseca, aparuta in momentul in care auzim o intrebare, in loc de cerere – "Imi cere parerea, trebuie ca are incredere in mine. O sa ii dovedesc ca nu se insala."

Intrebari de genul "Crezi ca ar merge asta?", "Ce crezi despre asta?", "Putem face ceva pentru a accelera acest proiect?", "Se poate gandi cineva la modalitati diferite prin care putem introduce in lucru aceasta comanda?" etc. pot fi de ajutor si plaseaza, in acelasi timp, liderul de aceeasi parte cu angajatii. Nimeni nu se simte folosit, inferior, nefolositor, ineficient.

Astfel, toata lumea este motivat intrinsec pentru a duce caruta cu bine la targ, tragand/ impingand/ lucrand in aceeasi directie.

Poate ca nu este o informatie noua, insa sper ca, daca nu s-a intamplat pana acum, sa avanseze de la gradul de "informatie" si sa devina parte activa din comportamentul si caracterul fiecaruia dintre noi.

Cred ca se poate, pentru ca am un exemplu aici, la Job Connect, de astfel de comportament internalizat si utilizat, tocmai in ceea ce priveste aceasta a patra recomandare a lui Dale Carnegie pentru cei care doresc sa fie lideri. 

Suntem pietre mici, dar facem cercuri largi. Sa traim in asa fel incat cercurile noastre sa dea viata, sa incurajeze, sa construiasca atunci cand ating alti oameni.

Trei greseli savarsite des

“A gresi e omeneste.” sau “Cine nu munceste, nu greseste” sunt doar oua vorbe din popor pe care le utilizam frecvent in momentul in care dorim sa gasim o scuza pentru greseala pe care tocmai am savarsit-o.

John Maxwell a realizat un “top” cu primele 3 cele mai frecvente greseli pe care le realizam atunci cand dorim sa avem succes.

Acestea sunt:

1. Sa crezi ca greselile pot fi, de fiecare data, evitate.

Cum spuneam la inceput, “Cine nu munceste, nu greseste”, faptul ca gresim reprezinta un indicator al faptului ca muncim, ca depunem un efort pentru indeplinirea scopurilor noastre. Nimeni nu s-a nascut invatat, iar de cele mai multe ori greselile sunt cele care ne invata mai multe decat ne poate invata lipsa acestor experiente.

M-am amuzat saptamana trecuta impreuna cu instructorul meu de conducere, care imi spunea ca, viitorii conducatori pe care ii mediteaza, in momentul in care gresesc si sunt picati la proba de traseu, isi amintesc exact momentul, locul si greseala pentru care au fost picati, iar asta ii ajuta sa nu mai repete aceeasi greseala din nou.

Aceasta constatare este, cred, universal valabila. Imi amintesc cand am luat o nota de 9 la o lucrare, fiindca am scris cuvantul “dintr-o” legat (dintro). De atunci, niciodata nu am mai gresit scrierea acestui cuvant. Am invatat din propria greseala.

Unele persoane evita sa comita greseli deoarece le considera un indicator al esecului si al slabiciunii. Totusi, mai degraba eu cred ca ar trebui sa ne punem un semn de intrebare in momentul in care nu gresim nimic. Cu siguranta ca in acest caz, nu au fost acoperite toate posibilitatile.

“Teama de respingere si de greseli ii determina pe oameni sa faca cea mai mare greseala dintre toate – anume sa nu faca nimic.”

2. Sa crezi ca succesul li se cuvine numai celor mai inteligenti si mai talentati.

Thomas Jefferson declara “Eu sunt foarte increzator in noroc si am observat ca, cu cat muncesc mai mult, cu atat am mai mult parte de acesta”.

Aceasta idee este sustinuta si de Maxwell. El crede ca “oamenii se bucura de succes nu datorita inteligentei, ci datorita perseverentei si dorintei lor”. Oamenii de succes sunt acele persoane care lupta pentru ca visurile lor sa devina realitate, cred in ele si in realizarea lor. Este exact ideea despre care am discutat saptamana trecuta. Trebuie sa privim lucrurile ca fiind realizabile. Toate obstacolele vor fi depasite prin vointa si perseverenta.

“Norocul este o alta denumire pentru tenacitatea vointei”

(Ralph Waldo Emerson)

3. Sa refuzi schimbarea, chit ca-i necesara.

Am gasit foarte multe imagini care ilustreaza indemnul de a parasi zona de comfort. Mi-a placut extraordinar de tare imaginea de mai jos si cred ca este foarte sugestiva pentru cea de-a treia cea mai frecventa greseala.

“We cannot become what we want to be by remaining what we are”

Max DePree

Schimbarea nu trebuie sa fie un scop in sine, insa evolutia este posibila numai prin intermediul schimbarii. Cu siguranta ca este mai simplu si mai usor sa ramanem ancorati intr-o rutina care ne tine in zona de comfort si da, unii aleg sa isi traiasca astfel viata. Daca vrem sa facem ceva diferit, trebuie sa avem energie. “Schimbul de idei, planificarea, reorganizarea prioritatilor si stabilirea de scopuri noi sunt activitati care cer timp si efort.” (J. Maxwell)

Este necesar sa avem o minte deschisa si sa acceptam schimbarea, intrucat evolutia este posibila numai prin schimbare.

Va doresc multa energie si schimbari pozitive in vietile dumneavoastra!

Ioana Hodos