miercuri, 28 octombrie 2015

Un prim pas spre comunicare

Bine v-am găsit!

În curând vom păși în ultima lună de toamnă din acest an, o toamnă puțin cam răcoroasă, puțin cam grăbită. Afară începe să se întunece mult mai devreme și cred că este perioada în care ne retragem mai repede în casă și putem dedica și mai mult timp lecturii.

Începând de astăzi, vă invit să parcurgem împreună paginile unei cărți din sfera dezvoltării personale care tratează un subiect ce mă preocupă constant: comunicarea.
Cu toții comunicăm printr-o multitudine de canale, cu diferite tipuri de persoane, în așa de multe situații. Este foarte important cum comunicăm, cum alegem să transmitem mesajul nostru și este mai important cum ajunge mesajul nostru la persoana din fața noastră, ce relație reușim să stabilim cu ea. E relativ ușor să ne construim un discurs bun pe care să îl reproducem mai apoi. Este oare suficient pentru a avea succes? Dacă nu primim nimic înapoi de la interlocutorul nostru, dacă nu se stabilește o bună legătură între noi atunci nu putem vorbi de o comunicare ci mai mult de un monolog, cred eu. Iar în viață, fie că vorbim de relații personale cu familia sau prieteni, fie că vorbim de relații profesionale în domeniul în care activăm, avem mare nevoie de o bună comunicare. Multe provocări își găsesc rezolvarea atunci când există o bună conexiune între persoanele implicate în acea activitate.

Sursa foto aici

Mă bucur că am descoperit această carte, sunt curioasă să descopări lucruri interesante citind-o și să împărtășesc cu voi noi informații. Cartea se numeșteToți comunicăm, dar puțini stabilim și relații” și este scrisă de John Maxwell.

John Maxwell este un binecunoscut autor si speaker din SUA, specializat pe subiecte de leadership. Printre cărțile scrise de el se numără și "Atitudinea invingătorului", "Cum să devi o persoană cu influnență", "Cele 21 de legi supreme ale liderului", etc. Pe blogul nostru puteți regăsi o serie de articole inspirate din cartea "Meditați! Teme de gândire pentru lideri" iar acestea încep de aici

Chiar la începutul cărții Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații”, Maxwell enumeră câteva dintre semnalele unei bune comunicări:

  • Efort suplimentar
  • Apreciere nesolicitată
  • Deschidere reală
  • Comunicare din ce în ce mai mare
  • Experiențe plăcute
  • Apropiere emoționalăâ
  • Energie pozitivă
  • Sinergie din ce în ce mai mare
  • Dragoste necondiționată

Observați astfel de semnale în interacțiunile pe care le aveți zi de zi cu cei din jurul vostru? Îmi doresc ca la finalul acestei cărți să putem bifa mai multe din aceste semnale și să fim mai eficienți în comunicarea cu ceilalți.

Vom începe săptămâna viitoare prin a ne informa despre principiile de stabilire a relațiilor.


Până atunci, vă doresc zile frumoase și spor în activitate! 

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din domeniul automotive din Sibiu suntem în căutare unui Responsabil control, o persoană cu atenție mare la detalii și bune abilități de lucru în echipă. 
În cadrul aceleași fabrici suntem în căutarea unui Inginer de proces, o persoană cu studii tehnice, bune abilități de analiză și comunicare.
Tot în cadrul fabricii de mai sus, căutăm o persoană care să își dorească să lucreze pe un post de Inspector Calitate. Este importantă experiența anterioară pe un post similar.
Suntem de asemenea, în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 

Pentru cei interesați de domeniul imobiliar avem disponibil un post de Asistent Manager Vânzări. Postul presupune consilierea clienților până la semnarea contractelor și implicarea în diverse negocieri. 


Alte domenii:

Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 

luni, 12 octombrie 2015

Gândește și planifică strategic!



Bine v-am regăsit!

Săptămâna trecută vă invitam să vă descoperiți avantajul competitiv și abilitățile unice pe care le posedați pentru a face lucrurile deosebit față de ceilalți și care v-ar duce spre excelență. Voi continua această discuție și astăzi pentru a întări și completa informațiile deja amintite.
După cum scriam și în articolul anterior este important să cunoaștem ce știm să facem absolut excelent pentru a putea oferi valoare activităților noastre și pentru a deveni excelenți. Acest lucru putem să-l facem prin identificarea talentelor speciale și abilităților unice care ne-au oferit cele mai bune rezultate și cele mai mari satisfacții. Tot ceea ce trebuie să facem este să ne uităm în trecut și să le punctăm. Să ne aducem aminte care erau materiile care ne interesau cel mai mult și la care obțineam cele mai bune note. Cu siguranță, vom avea întotdeauna rezultate excelente în aceea activitate care ne fascinează, care ne reține atenția și către care ne simțim atras în mod natural.
Sentimentul de importanță

Dale Carnegie scria: „Spune-mi ce îi oferă unei persoane cel mai mare sentiment de importanță și îți voi dezvălui întreaga sa filozofie de viață.”
Iar, Napoleon Hill afirma: „că unul dintre marile secrete ale succesului este să hotărăști ce îți place cel mai mult să faci și apoi să găsești o modalitate de a-ți câștiga existența din acel lucru.”
Obiectivul nostru ar trebui să fie stabilit și îndeplinit în următoarea ordine: să facem ceea ce ne place, să facem cu adevărat de la bun început și să ne câștigăm existența din el. Astfel, vom deveni din ce în ce mai buni în a finaliza din ce în ce mai multe lucruri care ne oferă cel mai mare sentiment de importanță. Acționând în felul acesta cu siguranță avem răspunsurile la întrebările: Ce anume ne oferă cel mai mare sentiment de importanță? Ce lucru ne mărește stima de sine atunci când îl realizăm foarte bine? Ce ne place să facem cel mai mult, atât de mult, încât ne atrage în permanență?


Acceptă realitatea

Pentru a accepta realitatea este esențial să ne dezvoltăm calitatea numită curaj. De ce? Avem nevoie de curaj pentru pentru a accepta faptul că, în prezent, este posibil să nu ne aflăm în locul potrivit, la locul de muncă oportun sau în relația optimă.
Este posibil să nu avem obiective clare, să acceptam orice ofertă de muncă, fie doar pentru a avea un venit din care să ne întreținem, fie doar pentru că avem impresia că este oportun. La momentul acela ne îndeplinim sarcinile care nu sunt repartizate și permitem șefilor noștri să ne hotărască drumul în carieră.
De aceea, e important să cunoaștem de la început ceea ce ne place și să ne stabilim obiective clare în carieră. Să ne vedem și în viitor activând în același domeniu cu o dorință din ce în ce mai mare.

Fii sincer și cinstit cu tine însuți

Noi nu suntem ceea suntem, ci ceea ce putem fi atunci când ne descoperim și ne dezvoltăm la maximum talentele și abilitățile naturale.
Joseph Campbell, fost profesor de mitologie, a afirmat că, pentru a avea succes și fericire în viață, secretul este să ne urmăm fericirea. Mulți oameni simt că și-au trăit întreaga viață făcând lucrurile pe care alți oameni au dorit ca ei să le facă, pentru că nu au avut niciodată curajul să acționeze exact cum doreau ei.
De aceea este bine să recunoaștem și să acceptăm că suntem pe deplin răspunzători, suntem președintele propriei corporații de servicii personale.
Să acceptăm faptul că recompensele excelente provin numai din rezultate remarcabile în domeniul ales de noi. Să ne vedem pe noi înșine în mod strategic, de parcă ne-am uita la altcineva. Să ne planificăm fiecare parte a vieții, știind că nimeni nu va face acest lucru pentru noi.

Cele 7 concepte pentru a gândi și planifica strategic

Brian Tracy propune sapte concepte în planificarea strategică personală, care ne pot îmbunătăți rezultatele și schimba viața.

Am sa le prezint mai jos pentru a putea și voi să benefeciați de acestea :
  1. primul concept este „gândirea de la 0” . Adică, să facem o pauză în viață și în munca noastră. Să tragem linie sub toate activitățile noastre și să ne imaginăm că pornim de la zero. Întrebarea implictă acestui exercițiu de gândire este: „ Există vreun lucru în viața voastră pe care, dacă ați fi știut ce știți în prezent, nu l-ați mai începe astăzi?”
  2. conceptul, „mergi înainte”, trebuie aplicat în fiecare domeniu al vieții noastre. Pentru a putea integra aceea parte pe care nu am mai repeta-o sau pentru a renunța la ea definitv. În cazul unei afaceri, există poate o parte care nu funcționează așa cum ne-am fi imaginat la început și care nu are nici un viitor. Astfel, Brian Tracy ne îndeamnă să renunțăm la ea cât mai repede posibil pentru a putea să excelăm în activitatea noastră.
  3. Al treilea concept se referă la cum anume putem renunța efectiv la aceea parte sau lucru pe care îl considerăm nepotrivit. Întrebarea următoare conceptului precedent este : Cum să ieșim din această relație și cât de repede?
  4. Bunul nostru cel mai de preț este timpul nostru. Este practic și cea mai limitată resursă a noastră. De ce? Pentru că avem o perioadă de timp limitată și, odată ce s-a sfârșit, s-a sfârșit definitv. Timpul este esențial pentru realizări și e efemer. Nu putem obține mai mult, indiferent ce am face.
  5. Acest concept face referire la vânzarea timpului nostru. Pentru că totul în viață reprezintă un schimb de un fel sau altul. În termeni simpli, cel care câștigă mai mult gândește și acționează diferit față de cel care câștigă mai puțin.
  6. Timpul nostru este limitat. Putem să îl investim diferit. Fiecare parte din viața noastră de astăzi indică modul în care ne-am folosit timpul în trecut. Dacă dorim să avem un viitor aparte, trebuie să ne consumăm timpul diferit în prezent. Timpul este, într-un fel precum banii. Poate fi cheltuit sau investit. Tot ceea ce facem și necesită timp reprezintă o alegere. Opțiunea este să îl folosim cu înțelepciune sau nu. Oricum vom alege timpul va dispărea pentru totdeauna. De aceea, trebuie să fim hotărâți să nu-l risipim pe activități cu valoare redusă.
  7. Principiul Pareto este un alt concept important în planificarea strategică și anume, Regula 80/20. Această regulă stipulează că 80% dintre rezultatele noastre provin din 20% dintre activitățile noastre. Dar, cele 20% dintre activitățile noastre care se dovedesc cele mai valoroase în munca noastră sunt, invariabil, cele mai dificile și mai pline de provocări.80% dintre activități care reprezintă doar 20% dintre rezultate sunt, de obicei, amuzante și ușoare. Ca ființă omenească, avem tendința să le soluționăm să facem lucrurile ușoare chiar dacă nu sunt extrem de valoroase. Pentru a obține rezultate cât mai bune din fiecare minut investit, trebuie să rezistăm tentației de a finaliza mai întâi lucrurile neimportante.
În calitate de președinte al propriei companii, angajat în planificarea personală strategică pentru propria carieră, scopul nostru este să asigurăm cel mai mare nivel de vânzări al serviciilor noastre pe care le putem atinge. Acest lucru necesită să ne specializăm, să ne diferențiem, să segmentăm și să ne concentrăm. În această poziție de președinte al propriei vieți trebuie să devenim excelenți în a face unul sau două lucruri pentru care piața va plăti cel mai mult. Apoi, trebuie să devenim din ce în ce mai bun în acest domeniu sau chiar în ambele.

Până săptămâna viitoare vă doresc să vă stabiliți standarde înalte și să gândiți pozitiv și constructiv despre cariera voastră și despre viitor.

Până atunci vă doresc numai bine!


miercuri, 7 octombrie 2015

Atitudinea de vânzător și interviul de angajare

Bine v-am găsit!

Timp de mai bine de un an am aflat împreună, săptămânal, noi informații legate de domeniul vânzărilor din cartea „Biblia Vânzărilor” de Jeffrey Gitomer.

Deși cartea este dedicată domeniul vânzărilor, opinia mea este că putem regăsi în paginile acestei cărți sfaturi utile pentru dezvoltarea noastră personală. Indiferent de domeniul în care activăm, ne vom întâlni cu situații în care ne vor fi utile câteva deprinderi ale unor buni agenți de vânzări. Atitudinea unui bun agent de vânzări este similară cu atitudinea oricărui om care își dorește să aibă succes și care se preocupă de oamenii din jurul lui.

Cred că fiecare dintre noi s-a prezentat sau urmează la un moment dat în viață să se prezinte la un interviu de angajare. În mintea mea aceste două situații, un proces de vânzare și etapele unui proces de angajare, se aseamănă mult. Pentru a avea succes este important să alocăm la fel de mult timp și atenție acestui proces, întocmai cum un bun agent de vânzări alocă timp posibilului client.

Primul pas este cunoașterea clientului sau în cazul nostru cunoașterea posibilului angajator. Tehnologia de azi ne ajută să avem multe informații la îndemână. Majoritatea companiilor au un site unde putem identifica informații utile despre istoricul companiei, activitatea desfășurată, echipă, etc. Este important să fim bine pregătiți, să ne informăm despre compania la care aplicăm și să încercăm să ne dăm seama dacă ne vedem și noi făcând parte din echipa respectivă. Dacă ne identificăm cu valorile lor, cu activitatea pe care o desfășoară, cu obiectivele lor.

După prima etapă urmează primul contact cu posibilul angajator sau cu posibilul client. Un agent de vânzări știe că primul contact este foarte important. Acest prim contact poate fi decisiv în relația viitoare. Fie că este o abordare telefonică, pe e-mail sau față în față, un bun agent de vânzări va fi pregătit pentru a face o impresie bună. În cazul unui proces de angajare această primă impresie este reprezentată în majoritatea cazurilor de un e-mail prin care ne anunțăm candidatura, un CV și eventual o scrisoare de intenție. Este important să scriem câteva cuvinte în e-mail-ul pe care îl trimitem companiei, un scurt mesaj, care să atragă atenția angajatorului. CV-ul poate fi asemănat cu o broșură pe care o trimitem posibilului client. La fel cum agenții de vânzări sunt atenți să realizeze o broșură care să stârnească interesul clientului, așa și noi, în calitate de candidați este important să acordăm atenție modului în care realizăm CV-ul. Este important ca informațiile să fie corect scrise, CV-ul să fie actualizat și redactat într-o formă care să denote profesionalism.

Următoarea etapă care se stabilește atât în cazul vânzărilor cât și în cazul unui proces de recrutare este interviul față în față sau întâlnirea cu posibilul client. În cadrul acestei întâlniri sunt importante câteva aspecte.

  • Atitudinea noastră. Este important să avem o atitudine pozitivă, să zâmbim, să arătăm interes față de persoana din fața noastră.
  • Prezentarea noastră. Gitomer scrie în cartea „Biblia vânzărilor” despre cum este bine să fie o prezentare de succes a unui bun agent de vânzări. Întocmai cum un bun agent de vânzări are o prezentare despre produs pregătită așa și noi putem să ne pregătim o prezentare a noastră care să fie interesantă și să atragă atenția. Am scris mai multe despre acest subiect aici.
  • Întrebările cheie. În cazul unui agent de vânzări, acesta trebuie să cunoască foarte bine informațiile pe care dorește să le afle de la posibilul client și atunci este important să se gândească la întrebările potrivite. La un interviu de angajare, noi suntem cei care răspund de obicei la întrebări. Însă este bine să avem și noi câteva întrebări pentru angajatori legate de lucrurile pe care le-am citit despre ei, sau despre postul pentru care candidăm.
  • Acțiunile viitoare. Agenții de vânzări obișnuiesc ca după întâlnirea cu un posibil client să trimită un mesaj în care să spună câteva cuvinte despre întâlnire și să stabilească următoarele acțiuni. La fel ca ei și noi în calitate de candidați putem trimite un mesaj persoanei cu care am susținut interviul în care să spunem feedback-ul pe care îl avem în urma întâlnirii și să ne arătăm interesul pentru următorii pași.

Un alt aspect important este networkingul. Agenții buni de vânzări participă la evenimente care le sunt adresate, sunt curioși să cunoască noi oameni și sunt vizibili. Dacă ne aflăm în căutarea unui loc de muncă este important să avem această atitudine de om de vânzări. Trebuie să fim atenți să observăm înaintea tuturor ce locuri de muncă noi apar, să discutăm cu persoane din domeniul în care ne dorim să activăm, să facem cunoscut faptul că ne aflăm în căutarea unui loc de muncă.

Vă invit să discutăm și alte aspecte din diferite domenii care se aseamănă cu vânzările în secțiunea de comentarii. Nu este neapărat necesar să lucrăm în acest domeniu pentru a fi un bun vânzător.

Fie că sunteți agent de vânzări, lucrați în relație cu oamenii sau doriți să vă dezvoltați personal vă invit să citiți articolele scrise pe baza acestei cărți și mai mult decât atât să citiți cartea în sine. Veți afla astfel și mai multe detalii interesante și folositoare.

Vă doresc succes și sa ne recitim cu bine data viitoare!