Imi
place jocul de ping-pong. L-am invatat de la tatal meu inca de copil.
Imi plac sunetele care se aud cand mingea cade pe masa intr-o parte
sau in cealalta. Imi place cand pret de cateva zeci de secunde jocul
e "tacanit", adica monoton si constant. Imi place si atunci
cand unul dintre jucatori loveste cu putere si trimite mingea spre
alte sunete decat cele de pana atunci.
Ce imi mai place la acest joc este ca reprezinta o imagine destul de
clara pentru anumite situatii de viata. De multe ori ma gandesc la el
atunci cand sunt de fata sau sunt implicata intr-o discutie de
argumentare/ contraargumentare.
La
el m-am gandit si cand am citit primul capitol din partea a treia din
"Secretele Succesului" lui Dale Carengie, capitol ce poarta
titlul "Nu
poti castiga o disputa".
Asupra
acestei afirmatii voi ramane in randurile care urmeaza.
Se
pare ca la baza acestui comportament de "a disputa" stau
motivatii care au legatura cu anumite nevoi specific umane:
sentimentul de importanta de sine, exprimarea superioritatii,
afisarea propriilor cunostinte si resurse mentale. Aceste sentimente
sunt valide, ca si necesitatea implinirii lor. Insa acesta este
terenul unuia dintre jucatorii de ping pong. Daca acesta castiga
mingea, ce se intampla pe celalalt teren? Celalat pierde: importanta
de sine, castiga sentimente de inferioritate si mai castiga ceva: o
aversiune fata de cel castigator. Astfel, in spiritul instinctului de
conservare, fiecare dintre cei implicati intr-o disputa pe un anumit
subiect, joaca mingea pana la fluierul arbitrului, implicandu-se cu
toate resursele de care dispune pentru a castiga mingea. Pentru ca el
sa fie recunoscut ca purtatorul dreptatii si al corectitudinii in
tema disputata.
Suna
cunoscut? Iata ce marturiseste Dale Carnegie referitor la o situatie:
"Astfel,
pentru a dobandi un sentiment de importanta si pentru a-mi afisa
superioritatea, m-am numit pe sine membrul unic al unui comitet
nesolicitat si deloc bine- venit, cu scopul de a-l corecta."
Aceasta
situatie a fost pentru el ocazia in care a aflat adevarul despre
dispute:
"Evita
intotdeauna o disputa aprinsa."
"Nu
poti castiga o disputa. Nu poti, pentru ca, daca o pierzi, o pierzi;
iar daca o castigi, o pierzi. O pierzi pentru ca cealalta persoana se
va simti ranita, inferioara, va avea mandria distrusa. Iti va
dispretui triumful."
Si
din momentul in care devenim constienti de aceasta ultima afirmatie,
ramane alegerea:
"Intrebarea
este: Ce preferi sa ai: o victorie academica, teatrala sau bunavointa
unei persoane? Rareori poti sa le ai pe amandoua."
Mai
adaug si faptul ca de cele mai multe ori, singurul castig este
deteriorarea relatiei, pentru ca
"Un
om convins impotriva vointei lui ramane la aceeasi parere."
"Daca
te certi si te contrazici, poti sa obtii o victorie, insa va fi una
desarta, pentru ca nu vei castiga niciodata bunavointa oponentului."
Avand
in vedere aceste lucruri, logica ne indeamna la a crede ca avem de
pierdut: timp oferit disputei, relatie buna, buna dispozitie,
deteriorarea caracterului.
Si
cred ca orice om, atunci cand depune efort in lupta, il depune pentru
castig si nu pentru pierdere.
 |
| Sursa foto: aici |
Imi
amintesc chiar in aceste momente de ultima data cand am facut astfel
si ultima data cand nu am facut astfel. M-am simtit linsitita si fara
mustrari de constiinta dupa ce am ales sa nu intru in disputa, desi
poate am fost provocata. Si m-am simtit nelinistita si indoita ca am
facut ceea ce trebuie atunci cand am incercat sa argumentez anumite
lucruri.
Este
dificil, pentru ca, de obicei, cand intram intr-o asemenea situatie,
o facem pentru "a-l ajuta pe celalalt" sa inteleaga ca
greseste. Dar sa imi spuneti si mie, va rog, cand reusiti acest
lucru. Poate ca este intelept si se opreste, dar gandul tot nu i
l-ati schimbat. Dar daca a fost altfel la voi, accept argumente. :)
Pana
atunci, ma duc sa fac rost de o minge de ping- pong.
A trezit multe gânduri în mine acest articol, Eliza :). Am avut bucuria de a citi cartea lui Carnegie in engleză. De două citate îmi aduc aminte și acum:
RăspundețiȘtergere”If you want to gather honey, don't kick the beehide” și ”The best way to win an argument is to avoid it”.
Ce mi se pare mie interesant, este că aceste lucruri le știu din 2006, dar am avut apoi mulți ani în care m-am angajat în dezbateri și dispute inutile pentru ideile mele.
Nu văd nimic rău în a combate idei sau a îți apăra ideile atât timp cât ești convins că merită să plătești prețul pentru asta. Cred că mereu e vorba despre alegeri. Noi, oamenii suntem cei care le fac și întrebarea e mereu: ”Pot trăi cu alegerile mele sau e momentul să fac alegeri mai bune data viitoare?”
nice
RăspundețiȘtergere