vineri, 14 februarie 2014

Mai intai, sa intelegem!

Bun gasit!

Am recitit articolul scris saptamana trecuta. Indemnam la ascultare si la intelegere.
Nu stiu cat am pus in practica acest indemn, insa, pentru a face lucrurile mai bine saptamana care urmeaza, vom poposi asupta aceluiasi subiect: ascultarea.

Daca ma gandesc la cunostintele teoretice pe care le am despre “ascultare”, “a asculta”, un concept despre care am invatat atunci cand invam sa ascultam eficient, este “ascultarea activa”.
Astazi am citit despre un concept si mai profund si mai concret al acestei ascultari, mai mult decat active, in sensul in care “ascultare activa” inseamna sa fii viu in ascultare, sa mai dai cate o aprobare, “mhm”, sa dai din cap si altele.

Acest concept este cel de ascultare empatica.

A asculta cu scopul de a intelege. A reusi sa ajungi in papucii celuilalt prin ascultare.
Daca bine ma gandesc, se foloseste des, ca explicatie a empatiei, fraza “a te pune in papucii celuilalt”. Nu m-am intrebat niciodata pana acum “Cum ajung acolo?”

Si acum inteleg ca pot sa ajung in papucii altcuiva, cu adevarat, doar prin ascultare.
Altfel, incercand sa ajung acolo imaginandu-mi, proiectand experienta mea anterioara, gandindu-ma la mine, tot asupra mea sunt centrat si nu voi incalta papucii bine.
Dar ascultand, atent, punand intrebari pentru a intelege in detaliu, pot sa ma sustrag de la experienta pe care am avut-o EU si sa raportez lucrurile la experienta CELUILALT.

Covey spune ca aceasta ascultare empatica reprezinta o depunere majora in contul emotional. Ascultarea empatica autentica: sa ii permiti celui din fata ta, fie el sot, sotie, parinte, copil, sef, angajat, colaborator sa expuna ce se intampla in mintea, viata, inima, gandurile, temerile sale. Sa cunosti foarte bine universul sau, pentru a il putea intelege, in cele din urma. Pentru a il putea influenta, in cele din urma, daca doresti sa faci asta, spre binele sau.

“Pentru a exercita o influenta, trebuie sa te lasi influentat.” (Covey, 2011, p.230)

Covey considera nevoia de a fi ascultati si intelesi a oamenilor ca un aer psihologic, de care oamenii au nevoie.

Oamenii au nevoie sa fie intelesi – in anamneza pe care le-o face un medic. Vor avea incredere in acel medic si in recomandarile sale daca se simt intelesi.
Oamenii au nevoie sa fie intelesi – inainte sa fie pedepsiti, judecati. Daca se vor simti intelesi, vor intelege si ei rostul si utilitatea pedepsei.
Oamenii au nevoie sa fie intelesi – cand intampina o problema, inainte de a fi evaluati.
Oamenii au nevoie sa fie intelesi – inainte de a li se da responsabilitati mai mari, inainte de a li se da bani mai putini, inainte de a li se cere mai mult din resursele lor – personale, financiare sau de alt fel.

Eu am nevoie sa fiu inteleasa. Sunt sigura ca si tu ai aceasta nevoie – nu in unul, ci in toate domeniile vietii tale.

Daca recunoastem aceasta nevoie de a fi intelesi in noi, ar trebui sa platim acest credit si in relatiile noastre interpersonale.
Mai intai, sa intelegem. Si apoi sa sanctionam, sa emitem pareri, judecati, sa cerem mai mult sau mai putin, sa ne suparam, sa suparam pe altii.

Mai intai, sa intelegem!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu