joi, 16 iunie 2016

Oamenii de succes sunt cei care au mintea deschisă

În cartea sa „Schimbând gândirea îți schimbi viața” Brian Tracy scrie despre doi factori care ne pot sta în calea dezvoltării inteligenței și a cunoașterii: psihoscleroza și homeostaza. Voi scrie despre fiecare în parte și de asemenea vom descoperi împreună care sunt lucrurile pe care le putem face pentru a combate acești doi factori. Deși poate vă gândiți că nu v-ați confruntat vreodată cu acești factori (și eu am gândit la fel din cauza denumirii mai științifice), ei sunt prezenți în viața noastră și îi întâlnim fie la cei din jurul nostru fie chiar la noi.

Psihoscleroza (atitudinea rigidă)

Această stare este specifică persoanelor care nu se schimbă, au anumite opinii despre alți oameni sau diverse subiecte și rămân blocați în opiniile lor, nimic nu îi poate face să se schimbe. Dacă mă gândesc la trecut și poate chiar la prezent au fost destule situațiile în care aveam o părere formată despre un subiect și refuzam să ascult și alte opinii. Cred că toți am trăit acest sentiment măcar odată.

La polul opus se situează o atitudine adaptabilă. Nu înseamnă că trebuie să renunțăm la principiile noastre și să ne încredem mereu în ceea ce spun alții. O persoană cu atitudine adaptabilă ascultă, are mintea deschisă pentru a asculta idei noi, alte puncte de vedere și își dă interesul să înțeleagă.

O persoană cu mintea deschisă este curioasă, pune întrebări pentru a înțelege mai bine și alte puncte de vedere, ia în considerare și opiniile celorlalți și încearcă să le înțeleagă.

Întrebările pe care ni le adresăm nouă și celorlalți în diverse situații ne pot ajuta să înțelegem contextul mai bine, să ne dezvoltăm creativitatea, să ajungem în final la o rezolvare sau la o decizie mai bună. Cred că ne este mai de folos să ne întrebăm „De ce?” înainte să presupunem diverse lucruri (“De ce se îmbracă așa?” „De ce nu a vrut să vorbească cu mine?” “De ce nu și-a respectat promisiunea?”). Sau de exemplu, dacă avem o problemă este bine să ne întrebăm „De ce este situația respectivă o problemă?” „Care sunt motivele care au declanșat-o?” „Ce putem face mai departe?”

Obiceiul de a ne pune întrebări în diverse situații, ne poate ajuta de asemenea, să nu tragem concluzii pripite. Puși în fața unei situații, oamenii care au o gândire mecanică vor emite imediat o părere pe care nu și-o vor mai schimba. Vor judeca, vor face presupuneri, pentru că nu obiceiul de a adresa întrebări și de a căuta răspunsuri.

                                                                   sursa foto

Scriam mai sus că întrebările ne pot ajuta să ne dezvoltăm creativitatea. Brian Tracy spune că la naștere toți oamenii posedă creativitate. Apoi, pe parcursul vieții creativitatea ne este redusă prin diverse reguli, bariere, prejudecăți pe care ni le impun alții sau chiar noi. Creativitatea este o abilitatea care există în fiecare din noi iar ea trebuie antrenată. Sunt multe modalități prin care ne putem dezvolta creativitatea. Una dintre modalități este cititul. Vă îndemn să citiți cărți din domeniile care vă interesează, cărți care vă inspiră, reviste de specialitate. Mai mult decât atât cred că este benefic să notați sau să subliniați pasajele care vi se par mai interesante și să le recitiți periodic. De asemenea, participarea la diverse evenimente, seminarii sau prezentări care au legătură cu subiectele care ne interesează, ne pot ajuta să ne dezvoltăm creativitatea.

„Viitorul aparține nu acelora care au mai mult comparativ cu cei care au mai puțin, ci acelora care știu mai multe în raport cu cei care cunosc mai puține.” (Brian Tracy, 2011, p.202)

Homeostaza (încercarea de a fi constant)

Această atitudine este specifică oamenilor care nu sunt dispuși să își abandonezele vechile idei chiar dacă văd că există alte idei care ar putea funcționa mai bine.

Ce putem face pentru a nu cădea în această capcană? Brian Tracy spune că o caracteristică a unei persoane mature și deschisă la minte este aceea de a admite că a greșit. Dacă admitem că nu întotdeuna avem cele mai bune idei și suntem deschiși să ascultăm și alte opinii, vom avea șanse mai bune să găsim soluții la problemele noastre.


Am descoperit împreună informații interesante prezentate în capitolul de astăzi din cartea scrisă de Brian Tracy. Sunt câteva elemente importante de reținut pentru a ne menține o minte activă și pentru a ne dezvolta mai mult inteligența:

- să ne punem întrebări și să încercăm să găsim răspunsuri
- să ne dezvoltăm creativitatea
- să citim, să fim informați despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru
- să ne înconjurăm de oameni care au aceleași interese ca noi
- să ne menținem mintea deschisă pentru idei și soluții noi

Vă doresc să puneți în aplicare îndemnurile de mai sus și să descoperiți care sunt rezultatele acțiunilor voastre.

Mai jos puteți descoperi care sunt principalele posturi disponibile pe care le intermediem în acest moment. Poate dumneavoastră sau un prieten din cercul dumneavoastră de cunoștințe, sunteți interesați de o nouă oportunitate profesională. Dacă vă pot fi de folos, vă stau la dispoziție pe adresa de e-mail recrutare@jobconnect.ro.


În domeniul ingineriei:

Pentru o companie de origine germană din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor, avem disponibile două posturi pentru cei absolventi de inginerie: un post de  Consultant Tehnic, o persoană care să fie sprijin pentru echipa de ingineri de vânzări și să ofere soluții tehnice clienților și un post deConsultant Tehnic Telesales, o persoană care are înclinații tehnice și este interesată de domeniul vânzărilor și al relațiilor cu clienții. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

În cadrul unei companii românești recunoscută la nivel național și internațional pentru calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă, suntem în căutarea a doi reprezentanți de vânzări: un post este disponibil pentru zona Mureș și un post este disponibil pentru zona Hunedoara. 

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane. 

Să ne recitim cu bine și data viitoare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu