duminică, 2 noiembrie 2008

Articol: Ce rai suntem pentru ca facem cautare executiva!

Puterea oricărui recruiter stă în capacitatea sa de a pătrunde în plaja de candidaţi potriviţi cu nevoia de angajare a clientului. De foarte multe ori, piaţa în care activăm ne obligă să căutăm candidaţii prin metode mai puţin convenţionale. În acest articol aş vrea să vă prezint câteva probleme de etică ale acestei metode. Unele sunt acuzaţii ce ne sunt aduse pornind de la aspecte reale ale acestei activităţi şi altele sunt interpretări greşite.

Suntem răi fiindcă minţim!

Oricât de mult am încerca să acoperim această parte a activităţii noastre de trackeri, pentru a ajunge la informaţiile de care avem nevoie despre posibili candidaţi, minţim sau ne dăm o identitate falsă. Ce răi suntem?!!! Şi totuşi de ce să o facem? Răspunsul e simplu. Fiindcă vrem să ajungem la acel posibil candidat pentru a afla de la el dacă e interesat sau nu de un alt job, orice altă persoană dacă ne dă acest răspuns nu ne mulţumeşte. Minţim de multe ori secretarele. Secretara nu are dreptul de a decide în locul unui angajat, poziţia acestuia faţă de un alt post. Ea joacă un rol la fel ca orice alt angajat, şi cu toate că apară ca orice alt membru al organizaţiei interesele companiei, îi lipseşte această autoritate.

Suntem răi fiindcă furăm resursa umană a unei organizaţii!

Când pomenim clienţilor că pentru a atrage candidaţii folosim şi căutarea executivă, mulţi văd această activitate ca fiind furt. Îmi imaginez cum arătăm în ochii lor. „Un recruiter vine cu duba, opreşte în faţa companiei X la ora 8:00 când îşi încep angajaţii activitatea. Un alt recruiter întreabă fiecare persoană care intră în companie, ce post ocupă. Dacă persoana e de interes pentru noi, atunci o echipa de mascaţi coboară din dubă şi îl răpesc pe angajatul companiei X.” CĂUTAREA EXECUTIVĂ NU SE FACE AŞA!! Ar fi absurd să consideri pe cineva ca fiind candidat dacă el nu şi-a dat acordul de a se întâlni cu tine pentru a-i prezenta oferta unui nou loc de muncă. Indiferent de metoda folosită, ţinta pe care noi o urmărim e aceeaşi: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, căutare ce se poate realiza în mod activ sau pasiv.


Angajaţii altor companii pleacă din cauza noastră!

Angajaţii pleacă din diverse motive, dar niciunul nu are legătură cu noi. Angajaţii pleacă din cadrul companiei cu ajutorul nostru. Ceea ce facem noi este să creştem rapiditatea cu care o persoană nemulţumită de un anumit post îl şi părăseşte. Acea persoană nu va mai fi performantă în astfel de situaţii, motivaţia sa scade şi performanţa la fel. Dacă el este nemulţumit şi migrează pe un post pentru care noi l-am „vânat” astăzi, el o face cu maxim 2 luni mai repede decât în situaţia în care nu am fi avut noi un contact cu el. Angajaţii pleacă din motive cum ar fi: nerecunoaşterea anumitor succese, inechitatea dintre salariu şi performanţă, program de lucru, incompatibilitate cu postul, etc. Au legătură aceste motivaţii cu noi? NU!

Căutarea executivă e o metodă neconvenţională, ieşită din tipar. Suntem răi că o facem, dar avem intenţii bune! Nu furăm angajaţii unei companii, dar îi ajutăm dacă sunt nemulţumiţi de actualul lor loc de muncă, să-l părăsească. Oamenii nu părăsesc o companie fiindcă primesc o ofertă mai bună, ei pleacă fiindcă sunt nemulţumiţi de actualul lor loc de muncă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu