Este o noua zi,
avem un nou subiect, rupt din deprinderea a treia, pe care o studiem
de cateva saptamani, deprinderea care ne invata sa punem prioritatile
pe primul loc.
Astazi am citit si
voi scrie despre delegare, intelegand prin aceasta, acea actiune prin
care punem printre activitatile altora unele din activitatile
noastre, pe care le pot face si alte persoane.
Acest lucru se
poate intampla in cazul celor care au un rol care presupune
autoritate peste alte persoane: manageri, parinti, coordonatori de
proiecte.
Delegarea are ca
scop cresterea productiei, prin permiterea unei persoane sa se ocupe
de lucrurile foarte importante, responsabilizand alte persoane cu
activitati simple poate, dar care necesita timp.
Covey scrie :
“A delega pe
altii e poate singura activitate, din cate exista, cu un foarte
puternic efect de dinamizare. Delegarea inseamna prilej de crestere,
atat pentru indivizi cat si pentru organizatii.” (Covey, 2011,
p.157)
Orice persoana
care incepe sa indeplineasca lucruri prin alte persoane devine un
manager.
Covey scrie despre
doua tipuri de delegari: o delegare de tip directiv si o delegare de
responsabilitati.
Prima se refera la
instructiuni clare care sunt oferite cuiva pentru a indeplini o
anumita sarcina. Presupune un control permanent al metodelor.
Gandindu-ne la
persoanele care au in subordine 5, 10, 50, 100 de persoane, acest tip
de delegare nu este posibil.
Al doilea tip de
delegare, delegarea de responsabilitati, apreciaza si valorifica
resursele celorlalti: capacitatea de constientizare, imaginatie,
constiinta morala, vointa.
Aceasta presupune
doar specificarea rezultatelor asteptate, fara a se directiona modul
in care acestea vor aparea.
Exista anumite
riscuri, dar, cu perseverenta si consecventa, va deveni un mod de
lucru si delegare operativ.
Acest tip de
delegare implica, in mod obligatoriu, cateva puncte asupra carora
“delegantul” si “delegatul” se vor pune de acord:
- Rezultatele dorite: CE este de facut (nu CUM)?
- Linii directoare: In ce parametri ar trebui operat? Exista anumite restrictii obligatorii care trebuie respectate, indiferent de CUM se va implini sarcina.Aici pot fi utile si anumite experiente anterioare, din care se poate invata ce a fost gresit, pentru a nu fi repetat sau anumite aspecte care au fost deja stabilite si care, cunoscute de persoana in cauza, vor face ca lucrurile sa plece de la un anumit nivel.
- Resurse: Ce, pe cine, cat se poate folosi in indeplinirea sarcinii?
- Estimari: Care sunt standardele de performanta care vor fi utilizate la evaluarea rezultatelor? Cand vor avea loc aceste evaluari/ anumite rapoarte?
- Consecinte: Ce se va intampla in urma realizarii/ nerealizarii sarcinii?Exista recompense in cazul indeplinirii cu succes a sarcinii?
Cu acest ultim
aspect al eficacitatii, delegarea, ne mai ramane din aceasta
deprindere doar sa o practicam.
Sa ne organizam in
Cadranul II timpul si activitatile, cat mai mult posibil, astfel
incat sa progresam mereu si sa ne indeplinim sarcinile intr-un mod
eficace.
Mult spor iti
doresc, sa ne recitim cu bine, si sa nu uitam:
![]() |
Sursa foto: Apasa aici. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu