miercuri, 23 martie 2016

Cum putem fi interesanți în ochii ascultătorilor noștri?


Bine v-am regăsit!

Continuăm astăzi seria articolelor inspirate din cartea lui John Maxwell, "Toți comunicăm dar puțini stabilim și relații."

Pentru a putea stabili relații eficiente este important ca persoana din fața noastră să fie interesată de ceea ce spunem. Cuvintele noastre trebuie să aibă valoare pentru cei din jurul nostru și să fie de interes pentru ei. Altfel spus, trebuie să ne asigurăm că oamenii cărora le vorbim ne consideră interesanți.

John Maxwell, ne oferă câteva sfaturi pe care le putem pune în practică atunci când dorim să stabilim relații eficiente cu ceilalți.

Asumarea resposabilității în fața persoanelor cu care comunicăm.


De fiecare dată când încercăm să transmitem o idee și ascultătorii noștri nu sunt interesați de ceea ce spunem, nu înseamnă neapărat ca ei sunt de vină. Ne putem gândi că poate noi nu am ales cuvintele potrvite, poate nu am transmis ceva ce să fie de interes pentru ei. În general nu este de vină publicul nostru ci chiar noi pentru că nu reușim să ajungem la el.
Sunt câteva întrebari pe care este bine să ni le adresăm înainte de conversația cu o persoană sau un grup de persoane. Cum pot atrage atenția celor din fața mea? Cum pot să le mențin interesul până la finanul conversației? Dacă eu aș fi în locul lor aș fi interesat de aceste idei?


Comunicare prin perspectiva lor

"Oamenii nu își amintesc ceea ce credem noi că e important; își amintesc ceea ce cred ei că e important.”

Este important să ne asigurăm că informațiile pe care noi le considerăm importante sunt la fel și pentru ascultătorii noștri. Este bine să explicăm o anumită situație din perspectiva celui care ne ascultă, nu din a noastră. E ca în situația în care am încerca să explicăm o întâmplare unei persoane care nu vorbește aceeași limbă ca noi. Putem avea cele mai bune intenții, mesajul nu va ajunge la persoana respectivă. La fel se întâmplă și cu utilizarea unor termeni tehnici sau abstracți în conversația cu persoane care poate nu au același nivel de înțelegere cu noi. Este necesar să găsim un teren comun și să purtăm discuția astfel.

Atragerea atenției încă de la început

De obicei, știm în primele minute dacă persoana pe care tocmai am întâlnit-o și ne vorbește, ne este pe plac sau nu. Dacă vrem să transmitem o idee importantă și în primele minute nu am reușit să facem o impresie bună, ne va fi greu să recâștigăm atenția ascultătorilor noștri.
Cum putem face astfel încât să atragem atenția încă de la început? Iată câteva sugestii:

  • Este bine să ne începem discursul cu o referire la ceea ce se întâmplă în prezent. Putem face un comentariu asupra discursului precedent sau despre ceva ce am experimentat în drumul nostru spre acea întâlnire.
  • Este important să ne prezentăm și să încercăm să aflăm și numele celor care ne ascultă.
  • Este important să fim relaxați. Starea noastră o vom transmite și celor care ne ascultă.
  • Putem începe cu o povestire amuzantă. Putem folosi umorul in discursul nostru atâta timp cât el se încadrează în anumite limite.
  • Putem stabili o relație cu persoanele cărora ne adresăm prin a le povesti despre ceea ce urmează să audă și ce beneficii vor avea dacă vor asculta.


Data viitoare vom discuta despre alte 4 modalități pe care le putem utiliza pentru a atrage atenția ascultătorilor noștri încă de la început. Este bine de știut că avem câteva minute să facem pe cineva interesat de ceea ce spunem și atunci cred că este important să folosim acest timp cu înțelepciune.


Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din Sibiu, din domeniul automotive suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Auditor. 

Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric
Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 

Până data viitoare vă doresc zile cu spor și energie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu