vineri, 16 ianuarie 2015

Idei pentru a-ți păstra echipa aproape

Bun găsit!

Am stabilit în articolul precedent că astăzi vom afla cum să menținem legătura cu propria echipă.

Cred că este un aspect important pe tot parcursul procesului de vânzare, luării deciziei din partea clientului, dar mai ales în momentele în care misiunea noastră s-a cam încheiat și clientul va interacționa în continuare mai mult cu alte departamente din compania pe care o reprezentăm.

Noi, ca reprezentanți de vânzări, împreună cu echipa, trebuie să ne implicăm în îndeplinirea obiectivului comun de satisfacere a clienților.

Reputația și imaginea companiei și a noastră, personal, în fața clienților, va depinde și de modul în care echipa sau personalul auxiliar își va face partea. Este spre binele nostru să ne asigurăm că ei vor fi de partea noastră.

Autorii remarcă două motive pentru care cei din jur ar putea să ne pună, voit sau nu, ”bețe în roate”:

Resentimentele și percepția eronată – având în vedere rolurile diferite, echipa sau cineva din echipă ar putea să se considere mai puțin important și să invidieze ”puterea” agențiolor de vânzări sau încrederea de care aceștia se bucură.
Prea multă muncă, prea puține mâini – să nu uităm că echipa din spate nu este acolo doar pentru noi, ci pentru încă alți câțiva agenți de vânzări. Să îi ajutăm și să înțelegem dacă ceva nu este gata la timp. Și nu în ultimul rând, să ne exprimăm recunoștința și mulțumirea față de ei pentru că ne sunt sprijin.

Autorii ne oferă și câteva ponturi pentru a învăța cum putem să ne apreciem colegii, astfel încât ei să fie conștienți de valoarea lor și să fie alături de noi într-un mod entuziast:

  • La sfârșit de săptămână, lasă-le un mesaj în căsuța vocală, în așa fel încât lunea dimineața, când se întorc la lucru, acesta să fie primul lucru cu care se vor întâlni.
  • Mulțumește-le în fața celorlalți angajați.
  • Trimite-le scrisori de apreciere, iar șefilor lor, copii ale acestor scrisori.
  • Vino la serviciu cu gogoși și covrigi.
  • Comandă pentru pauza de masă pizza sau sandvișuri.
  • Oferă premii haioase.
  • Invită-i la cină în oraș.
  • Cumpără cadouri simple, dar cu semnificații.
  • Consolidează legăturile personale cu ei.

În plus, echipa trebuie să fie echipă, ceea ce înseamnă că ar trebui să funcționeze pe baza următoarelor principii, pe care noi putem să le insuflăm:
  • Sentimentul că tot ceea ce fac are un scop.
  • Obiectivele tale ar trebui să fie obiectivele echipei.
  • Acceptă-i pe oameni așa cum sunt.
  • Fiecare membru trebuie făcut răspunzător pentru rezultatele echipei.
  • Gloria se împarte.
  • Încrederea echipei trebuie câștigată.
  • Implicarea permanentă este necesară din partea fiecăruia, începând cu tine.
  • Poți fi un mentor pentru echipă. Fii unul!

Pe lângă echipa din spate, trebuie să nu uităm și de cei din jurul nostru, alți agenți de vânzări. Aceștia pot fi o resursă valoroasă și putem învăța unii de la alții, putem obține sfaturi unii de la alții, ieșind, astfel, mai ușor din anumite situații dificile.

Oamenii de succes niciodată nu ajung singuri în vârf, așa că păstrează-i cu grijă aproape pe cei care te însoțesc.

O zi frumoasă în continuare și un weekend odihnitor!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu