vineri, 31 ianuarie 2014

Gandeste castig - castig si sigur vei castiga!

Bun gasit!

Am stationat saptamana trecuta asupra a cinci principii ale interactiunilor umane.
Astazi ne vom concentra asupra principiului castig – castig.

Acest principiu este considerat fundamentul succesului in relatiile interumane. Astazi vom afla ca el cuprinde cinci dimensiuni interdependente ale vietii:

  1. Caracterul
Reprezinta temelia atitudinii castig – castig.
Acesta este cladit, la randul lui, pe trei stalpi:
Integritatea – Covey o defineste ca valoarea pe care ne-o dam noua insine. Integritatea este mentinuta de primele trei deprinderi.
Integritatea se formeaza atunci cand stim ce inseamna pentru noi castigul, atunci cand ne putem lua angajamente fata de noi insine si fata de altii si cand le putem respecta.
Maturitatea – o definitie imbratisata de Covey este „abilitatea de a-ti exprima propriile sentimente si convingeri tinand cont de gandurile si sentimentele celorlalti”(Prof. Hrand Saxenian, Haarvard Business School) (Covey, 2011, p.204).
Mentalitatea abundentei - Cu alte cuvinte, „exista indeajuns pentru fiecare”. Aceasta izvoraste dintr-un profund sentiment al sigurantei si propriei valori. „Ce-i a tau e pus deoparte” e inca un dicton al persoanelor care au o mentalitate a abundentei.

  1. Relatiile
Acestea sunt construite pe temelia caracterului. Ne amintim la acest subiect de contul bancar emotional. Si inca o data ni se aminteste de importanta unor relatii bazate pe incredere, credibilitate, respect.

  1. Acordurile
Decurg din relatii si ofera directie modalitatii de lucru. Urmatoarele elemente trebuie sa fie bine stipulate, pentru a avea acorduri castig – castig:
  • Rezultatele dorite – ce si cand trebuie sa se intample;
  • Liniile directoare – se stabilesc principiile, strategiile in cadrul carora se vor botine rezultatele;
  • Resursele – instrumente de sprijin (umane, materiale, tehnologice etc.) in procesul obtinerii de rezultate;
  • Administrarea responsabilitatilor – standardul executarii si data evaluarii;
  • Consecintele – ce se va intampla in urma evaluarilor.

  1. Sisteme
Apartin organizatiei si ele sustin contractul castig – castig: si negocierea si evaluarea si premierea se fac dupa acelasi mod de gandire: castig – castig. Il folosim de la inceput pana la sfarsit, fara sa il combinam cu alte paradigme de gandire.
Toate sisteme dintr-o organizatie (de calificare, de planificare, de comunicare, bugetar, informational, de compensari) trebuie aliniate unei singur paradigme (castig – castig), pentru ca rezultatele sa fie favorabile.

  1. Metode
Daca stabilim obiective de tip castig – castig, trebuie sa folosim mijloace adecvate, tot de tip castig – castig.


Deprinderea a patra, Gandeste castig – castig, este o mare provocare, poate cea mai mare de pana acum si destul de dificil de inteles, poate.
Rabdare si sarg si primele trei deprinderi cu siguranta ne vor ajuta sa dobandim si aceasta ultima deprindere sau, ca sa fiu mai realista, sa exersam suficient de mult principiile ei, incat sa o putem folosi cu rezultate bune in diferite situatii din viata noastra personala sau profesionala.

Ne recitim data viitoare, cand urcam treapta catre deprinderea a cincea.
Curiosi care este?

Aflam saptamana viitoare, din „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”, sub semnatura domnului Stephen Covey.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu