joi, 26 februarie 2015

Metode inedite de a finaliza o vânzare

Bine v-am găsit!

Am discutat data trecută puțin despre finalizarea unei vânzări și cum întrebarea de final trebuie să fie o întrebare fără Da" sau "Nu" ca răspuns. Astăzi vă voi scrie despre câteva metode de finalizare a unei vânzări mai inedite însă care s-au dovedit a fi de mare succes.

Atunci când dorim să vindem un produs sau serviciu unui posibil client, este important să ne gândim că persoana din fața noastră este la fel ca noi, cu sentimente, preferințe, sensibilă la anumiți factori. Să ne gândim de exemplu, la situația în care dorim să cumpărăm un anumit produs online în comparație cu achiziționarea acelui produs din magazin. Dacă suntem nehotărâți în ceea ce privește achiziționarea acelui produs, cred că există mai mari șanse să renunțăm la idee în varianta online față de cea din magazin. Așa mi se întâmplă și mie. Dacă sunt în magazin și am în mână produsul respectiv, pot să îl testez, pot să îl probez, există mai mari șanse să îl achiziționez. Pornind de la această idee, reprezentanții de vânzări de succes folosesc o metodă, numită de Jeffrey Gitomer Metoda Puppy Dog.

Este minunat dacă avem posibilitatea să îi acordăm posibilului client produsul pentru a-l testa câteva zile. Gânditi-vă la revistele care oferă primul număr gratuit, la companiile de mașini care oferă drive test-uri, există chiar și companii de telefonie mobilă și internet care oferă o perioadă de probă pentru un anumit abonament.

"Este vorba de sentimentul de propietate de dinaintea vânzării. Înfrânge rezistența până la punctul acceptării."

O altă metodă de a încheia o vânzare este vânzarea negativă. Există un anumit impact pe care exprimările de tipul "ediție limitată", "ultimele produse rămase pe stoc", îl au asupra cumpărătorilor. Putem pune o astfel de presiune asupra posibilului client pentru a-l determina să ia o decizie mai rapidă.

Autorul cărții "Biblia vânzărilor" mai vorbește și despre o metodă prin care, înloc să îl determinăm pe client să cumpere produsul, îl provocăm să îndeplinească condițiile pentru a cumpăra (de exemplu, să obțină un credit). Dacă de exemplu, acesta este motivul pentru care nu dorea să cumpere, el este deja rezolvat. La fel putem proceda și în cazul în care decizia nu o poate lua singur. Îl putem provoca să discute cât mai repede cu restul de persoane.

Metoda prin care finalizați o vânzare depinde de la situație la situație. Important este să identificați acele semnale care vă indică metoda potrivită de a încheia o vânzare și să nu ezitați să o utilizați. Veți descoperi cât de benefic este să încercați metode inedite, să ieșiți din zona de confort și să vă imbunătățiți calitățile de la o vânzare la alta. 

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.


În domeniul ingineriei:


Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, suntem în căutarea unui Inginer industrial, o persoană care să coordoneze Departamentul de Inginerie.

Tot în cadrul acestei fabrici, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware și a unui Inginer Proiectant

Pentru o companie din domeniul automotive din Baia Mare, suntem în căutarea unui Director Tehnic, care să se alature echipei.



În domeniul vânzărilor:


Pentru orașul Cluj, suntem în căutarea unui Reprezentant de vânzări, o persoană pasionată de acest domeniu care interacționează ușor cu cei din jur și are experiență în vânzarea de servicii.

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Alte domenii:
Pentru o companie de vânzare de produse online, cu sediul în Germania, suntem în căutare de Specialisti SAP si Dezvoltatori SAP.


Până data viitoare, vă doresc numai bine! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu