miercuri, 11 februarie 2015

Semne care ne indică un posibil accept al clientului

Bine v-am găsit!


Timp de câteva săptămâni ne-am îndreptat atenția spre obiecții și am descoperit împreună sfaturile pe care autorul cărții Biblia vânzărilor ni le oferă, pentru a transforma situații aparent negative din relația cu posibilul client, în situații de succes.

Vă invit astăzi, să începem un nou capitol al procesului de vânzare, poate unul dintre cele mai importante, finalizarea unei vânzări. Până la finalizarea unei vânzări poate să fie un drum lung, pentru care ne pregătim din timp. Este foarte important să acordăm o atenție sporită acestui moment și să ne asigurăm că persoana din fața noastră este convinsă să accepte propunerea noastră.

Jeffrey Gitomer spune că ne putem da seama de intenția de cumpărare a posibilului client încă din timpul prezentării. Există anumite întrebări pe care le adresează persoanele cu care interacționăm sau anumite expresii pe care le rostesc, la care este important să fim atenți.

Recunoșterea semnalelor de cumpărare este extrem de importantă pentru succesul tău ca agent de vânzări. Nu vei încheia vânzarea dacă nu reușești să le identifici. Iar mulți nu reușesc.” (Jeffrey Gitomer, 2006, p. 210)

Întrebări ce fac referire la disponibilitate, timp și livrare. Dacă produsule sunt în stoc, în cât timp ar putea fi livrate, când poate un reprezentant al companiei să fie prezent pentru instalare sau alte acțiuni specifice produsului sau serviciului pe care îl promovăm.

Întrebări ce fac referire la preț, metode de plată, rate. Atunci când un posibil client se interesează asupra modalității de plată sau asupra anumitor reduceri, este un semn clar că se gândește să achiziționeze produsul sau serviciul nostru.

Întrebări ce fac referire la compania pe care o reprezentăm, la serviciile noastre, la calitate. Atunci când un posibil client ne întreabă date despre compania noastră, ce fel de servicii îi putem oferi, dorește să afle mai multe despre noi, este un semn că se gândește la o posibilă achiziție.

Întrebări ce fac referire la specificații ale produsului sau serviciului. Întrebări legate de garanția produsului, de diferite funcții, caracteristici ale produsului.

Pe lângă aceste întrebări există și o serie de expresii sau acțiuni ale posibililor clienți care arată intenția de cumpărare. Folosirea unor expresii precum: „Nu știam asta...chiar asa?”, „Este foarte interesant ce spuneți!” sau solicitarea mai multor detalii sunt semne clare că persoane respectivă este pregătită să cumpere. De asemenea, dacă posibilul client dorește să mai vadă încă o mostră sau încă o demonstrație a serviciului, atunci putem să anticipăm dorința lui de cumpărare.

Consider că putem observa aceste semnale dacă suntem atenți la persoana din fața noastră. Cred că pentru fiecare dintre noi este important să știm să ascultăm ceea ce ne comunică persoanele din jurul nostru. Să încercăm să înțelegem persoana respectivă, să ne punem în locul ei și să identificăm adevăratele nevoi ale acesteia.

Până data viitoare vă doresc numai zile cu soare!

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.


În domeniul ingineriei:


Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, suntem în căutarea unui Inginer industrial, o persoană care să coordoneze Departamentul de Inginerie.

Tot în cadrul acestei fabrici, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware și a unui Inginer Proiectant

Pentru o companie din domeniul automotive din Baia Mare, suntem în căutarea unui Director Tehnic, care să se alature echipei.

Pentru o companie multinațională din domeniul automotive, suntem în căutarea unui Sef de linie in productie, cu experiență în coordonarea de oameni și cu studii de inginerie. 

Pentru o companie multinațională de origine germană, ce activează în domeniul automatizărilor, suntem în căutarea unui Consultant Tehnic



În domeniul vânzărilor:


Pentru orașul Cluj, suntem în căutarea unui Reprezentant de vânzări, o persoană pasionată de acest domeniu care interacționează ușor cu cei din jur și are experiență în vânzarea de servicii.

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Pentru zona de Nord Est a țării suntem în căutarea unei persoane absolvente de inginerie, care s-a îndreptat spre domeniul vânzărilor și al consultanței tehnice și care să ocupe postul de Reprezentant vânzări

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric.  


Alte domenii:
Pentru o companie de vânzare de produse online, cu sediul în Germania, suntem în căutare de Specialisti SAP si Dezvoltatori SAP.
Pentru un restaurant din Germania ce se află în cadrul unui hotel din landul Turingia, suntem în căutarea unui bucătar vorbitor de limbă germană


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu