joi, 25 iulie 2013

1.2                          Cartea Regulilor


Oamenilor nu le este frică de eșec.
Numai că nu știu cum să reușească.


Astăzi vom parcurge împreuna cele 39,5 reguli pentru succesul în vânzări!
Fii serios în intenția de a obține succese în vânzări, afișează această listă undeva unde să o poți vedea în fiecare zi. Citește-o și începe-ți ziua determinat să aplici aceste reguli în activitatea ta până acestea vor deveni un stil de viață!

1. Adoptă și menține o atitudine pozitivă!
2. Crede în tine! Tu controlezi cel mai important instrument din vânzări: mintea ta.
3. Stabilește ți atinge obiective! Fă un plan.
4. Învață și pune în aplicare regulile de bază ale vânzărilor!
5. Înțelege clientul și vino în întâmpinarea dorințelor sale!
6. Vinde pentru a ajuta, nu pentru comision! Nu fi lacom, asta se vede.
7. Stabilește relații pe termen lung! Tratează-i pe ceilalți așa cum vrei sa fii tratat și tu.
8. Ai încredere în compania și produsul tău!
9. Fii pregătit!
10. Fii sincer! Dacă oferi ajutor din toată inima, se va cunoaște.
11. Evaluează-ți cumpărătorul! Nu-ți pierde vremea cu cineva care nu ae putere de decizie.
12. Nu întârzia la întrevederi! Dacă nu poți evita asta, sună înainte de ora stabilită.
13. Comportă-te ca un profesionist!
14. Stabileşte relaţia cu consumatorul şi câştigă încrederea acestuia!
15. Foloseşte umorul! Râsul e o aprobare tacită.
16. Cunoaşte-ţi produsul cât se poate de bine!
17. Vinde beneficii, nu atribute! Clientul nu vrea să știe prea multe despre cum funcționează produsul, ci despre cum îl va ajuta pe el.
18. Spune adevarul!
19. Dacă faci o promisiune, respect-o!
20. Nu vorbi de rău concurenţa! Dacă nu ai nimic draguț de spus despre ei, nu spune nimic.
21. Foloseşte testimonialele!
22. Ascultă pentru a auzi semnalele care vestesc decizia de cumpărare! Este important și să asculți nu doar să vorbești.
23. Anticipează obiecţiile! Exersează răspunsurile la obiecțiile standard.
24. Află care este obiecţia reală!
25. Depăşeşte obiecţiile! Vânzarea începe atunci când un client zice nu.
26. Arată că îţi doreşti cu adevărat să faci o vânzare!
27. După ce pui o întrebare de final, nu mai vorbi! Aceasta este prima regulă în vânzări.
28. Dacă nu faci o vânzare astăzi, stabileşte o dată clară pentru a reveni.
29. Insistă, insistă, insistă!
30. Redefineşte respingerea! Clienții nu te resping pe tine, ei resping oferta pe care le-o faci.
31. Anticipează şi obişnuieşte-te cu schimbarea! Împotrivește-te și vei da greș
32. Respectă regulile!
33. Colaborează cu ceilalţi (colegi şi clienţi)!
34. Înţelege că munca susţinută aduce norocul!
35. Nu da vina pe alţii când vina (sau responsabilitatea) este a ta!
36. Învaţă să îţi înfrânezi insistenţa!
37. Găseşte-ţi propria formulă a succesului cu ajutorul cifrelor, estimând numărul de telefoane, propuneri, întrevederi, prezentări şi abordări ulterioare, necesar pentru a face vânzarea. Apoi aplică formula respectivă!
38. Fă-ţi meseria cu pasiune!
39. Fii memorabil! Ce vor spune despre tine clienții când vei pleca?
39,5. Iar ultima, și poate cea mai importantă dintre toate regulile:
Distrează-te! Vei reuși mult mai multe dacă faci ceea ce îți place.

Cine nu urmează aceste reguli va eșua încet dar sigur. Eșecul înseamnă ceva diferit pentru fiecare persoana, poți ajunge în situația în care simți neputința de a da ce-i mai bun, neputința de a învăța arta vânzării, neputința de a-ți asuma responsabilitatea, neputința de a-ți respecta normele sau obiectivele prestabilite sau neputința de a adopta o atitudine pozitivă.

Nu sună prea bine, nu-i așa? Nici eu n-aș vrea sa mă aflu într-una dintre aceste situații și sunt sigur că nici tu! Succesul presupune un nivel de performanță și o încredere în sine, determinate de experiențele pozitive. Eșecul nu are nici o legatură cu incorectitudinea, ci este cauzat de lipsa de acțiune!

Și dacă vrei sa acționezi, și nu știi exact ce să faci mai departe, aceasta listă poate fi o bază solidă pe care să construiești. Studiaz-o și descoperă cum poți să o aplici în fiecare zi pentru a-ți atinge obiectivele.
Dacă ești deja un om de succes, sunt sigur că știi cât de important este schimbul de idei, cum poate acesta să îți împrospăteze perspectiva, cum îți poate lărgi orizonturile.
Eu ți-am împărtășit cateva idei și de abia aștept să le aud și pe ale tale!

Astazi am pentru tine și un mic bonus, o formulă practică a succesului în vânzări, o combinație care te va duce mai departe decât ți-ai putea imagina, dacă o ai în 
permanență cu tine:


AHA!


Ce s-a întamplat? 
Am descoperit ceva revoluționar?
DA! 
Sunt inițialele pe care nu o să le uiți niciodată.
Cheia care o să-ți schimbe viața!

IATĂ ce se ascunde în spatele lor:
Atitudine – Haz – Acțiune!
Propune-ți să ai o ATITUDINE pozitivă, te va face să te simți bine in interior, indiferent de condițiile din exterior!
HAZUL este o perspectivă, este simțul umorului și abilitatea ta de a-l găsi și de a-l crea!
Pune în practică ceea ce spui! Fixează-ți un obiectiv și treci la ACȚIUNE!


Schimbarea începe ACUM!

Un comentariu:

  1. Imi amintesc ca am scris aceste reguli pe foi de hartie si le-am dat unor oameni care fac vanzari in diferite domenii.
    Le recitesc acum si ma intrebam dupa o a doua citire care dintre ele mi s-a parut mai vie.
    Una pe care eu sa o pot spune ca este cu mine si nu pentru ca e ceva innascut, ci pentru ca am invatat studiind experientele de succes si esecurile pe care alti oameni au fost binevoitori sa le faca publice.
    Ei bine, regula care spune ca e important sa arati ca vrei sa faci o vanzare este cea cu care eu am inceput de cativa ani sa ma inteleg bine.
    Ma distrez, zambesc chiar prea mult uneori incat sunt intrebat de ce rad. Si, undeva intre cuvintele acestea apar si unele prin care spun ca la finalul tranzactiei inclusiv eu voi avea un obiectiv atins si ca sigur sunt acolo pentru ca il urmaresc. Inca nu a existat vreo reactie negativa.
    Va doresc minte limpede si curajul de a folosi din intelepciunea altora! Mai ales a celor care sunt exemple de performanta.
    Cu un interes real,
    Marian

    RăspundețiȘtergere