Dezvoltare procesuala - pas cu pas

Am observat, din cele cateva pagini citite pana in acest moment din „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”, ca S.R. Covey pune ca fundament al succesului in relatii, in afaceri, in viata niste lucruri trainice, dar si greu de construit si, mai ales, de desavarsit: caracter, principii, paradigme de gandire.

Unele din principiile despre care scrie in acest prim capitol sunt cele legate de procesualitate, in crestere si dezvoltare.

Foarte naturale in procesele de dezvoltare fizica, foarte vizibile, aceste principii sunt invizibile, dar perceptibile, in ceea ce priveste dezvoltarea psihica, de exemplu. Este insa si ea foarte naturala, chiar daca multi nu o inteleg si, spre exemplu, asteapta de la un copil cu varsta de 7 ani sa gandeasca/ sa se comporte ca si unul de 15 ani.

Acest subcapitol m-a facut sa inteleg ca in orice fenomen, relatie, drum exista acest principiu al procesualitatii. O relatie, ca sa se construiasca in mod corect si ca sa aiba o finalitate (stadiul de maturitate, de dezvoltare completa) sanatos si trainic, trebuie sa urmeze anumite faze, sa parcurga anumite etape. O casa, pentru a fi terminata si locuibila, trebuie sa fie inceputa din temelii si etajele trebuie construite unul dupa celalalt. O anumita forma de educatie – liceul, de exemplu, poate avea loc doar daca inaintea lui, o persoana a urmat 8 clase, an dupa an. Este natural ca toate lucrurile sa se intample gradual, printr-un proces. La fel si caracterul, la fel si succesul.

Covey pune in opozitie acest mod de gandire, pe care am incercat sa il descriu mai sus, cu paradigma pe care el o numeste a „personalitatii” - adica acele incercari de a deveni un om de succes, eficient, prin tehnici si metode care nu tin seama de niveluri de dezvoltare si de naturalitatea procesualitatii.

De aceea este considerata importanta urmarea unor pasi, „dinauntru spre afara”, depunerea de efort pentru a face ca anumite comportamente sa izvorasca in mod natural din mine, si nu incercari de a adopta aceste comportamente, fara sa am nicio temelie pentru ele. Pentru ca la cea mai mica suflare de vant sau greutate deasupra lor, se vor prabusi.

Cred ca este o lectie destul de importanta si foarte greu de insusit. De aceea, nu voi mai alatura inca una ei.

Cred ca e bine de meditat cum am ajuns fiecare acolo unde suntem, din mai multe puncte de vedere. Am ajuns pe sarite, folosind tehnici si metode „moderne”, sugerate de autori si mai moderni sau suntem, chiar daca ceva mai jos, pe scara solida a construirii unei personalitati si a unui caracter frumoase si de incredere – atat pentru noi, cat si pentru ceilalti?

Viata va dovedi aceste raspunsuri, chiar daca noi nu ii vom cere asta. De aceea, ne indemn la naturalete, la legea firii si la intelepciune in utilizarea „proptelelor” pe care le-am putea folosi pentru a ajunge mai in varful societatii.

Te salut cu drag!