sâmbătă, 7 aprilie 2012
Medical Elite Program, editia 2
luni, 29 august 2011
CONFERINTA MEDICILOR:”CUM SA OBTII UN JOB IN GERMANIA”, IN BRASOV
Luna august a insemnat pentru noi un bun prilej de a continua seria conferintelor “Cum sa obtii un job in Germania”. Brasovul a fost orasul ales de noi pentru cea de-a saptea intalnire cu medicii interesati sa urmeze o cariera in Germania. 13 medici si viitori medici au participat, in 18 august, la evenimentul organizat de Job Connect la Brasov.
Conferinta a fost una interactiva, medicii prezenti fiind incurajati sa adreseze cat mai multe intrebari pentru a primi toate informatiile necesare. Managerul Job Connect, Marian Bejinariu, a pregatit o prezentare completa despre sistemul medical german, incluzand detalii privind salarizarea si specializarile cautate de clinicile germane, informatii despre obtinerea Approbation-ului (dreptul de a profesa ca medic in Germania), dar si informatii referitoare la pasii pe care ii parcurgem impreuna cu cei ce devin candidati Job Connect.
Au apreciat transparenta
Intrebarile din partea participantilor nu au intarziat sa apara. Cei mai multi dintre medici au dorit sa afle informatii despre etapele pe care trebuie sa le urmeze pentru obtinerea Approbation-ului, recunoasterea in Germania a perioadei de rezidentiat urmata in Romania, specializarile cele mai cautate. Cei prezenti au abordat ca subiect nivelul de trai din Germania. Pentru a avea o imagine cat mai clara despre acest lucru, noi le-am oferit informatii concrete despre grila de salarizare aplicata in sistemul medical public din Germania, inclusiv despre modul de impozitare a salariilor. In concluzie, un medic aflat in primul an de rezidentiat va castiga in Germania in jur de 2400 euro net pe luna, in timp ce in Romania castiga in jur de 900 de lei lunar. In fiecare an de rezidentiat, salariul unui medic din Germania creste cu aproximativ 300-400 de euro.
Medicii prezenti la conferinta au marturisit ca apreciaza transparenta de care am dat dovada in prezentarea informatiilor. Intrucat, de cele mai multe ori, dupa cum au spus-o chiar participantii, atunci cand le sunt prezentate salariile, acestea sunt rotunjite si nu se specifica daca sunt brute sau nete.
Vor sa invete germana cat mai repede
Un subiect de mare interes pentru medicii din Brasov a fost cel legat de nivelul limbii germane si de modalitati de a invata limba germana. Acestia au vrut sa stie care e nivelul de limba germana cerut de clinicile germane, precum si posibilitati de urmare a unui curs intensiv, fie in tara, fie in Germania.
Cu siguranta, cunoasterea limbii germane este o conditie fara de care niciun medic nu poate profesa in Germania.
Cei mai multi medici interesati de Germania, vorbesc despre perioada prea lunga in care se poate parcurge un curs de limba germana in cadrul unui centru de limbi straine. Astfel ca, un medic fara niciun fel de cunostinte de limba germana, poate ajunge la nivelul B2 (stabilit de autoritatile germane) in aproximativ 2 ani si jumatate, daca aleg o firma sau un centru de limbi straine. Mult prea mult, spun cei mai multi dintre medici.
Nivel B2 in 10 luni
De asta am tinut cont cand am stabilit sa organizam cursuri de limba germana dedicate exclusiv medicilor. La inceputul acestui an, doua grupe de medici, respectiv viitori medici, au inceput un curs de limba germana organizat de Job Connect in Sibiu. Timp de 10 luni de zile, medicii invata germana, cu un profesor cu experienta, pana la nivelul B2. Urmand ca apoi, tot Job Connect, sa le prezinte oferte de job.
Medicii brasoveni prezenti la conferinta au aratat interes fata de acest model de curs organizat de Job Connect. Astfel ca, unul dintre obiectivele noastre pana la sfarsitul anului este de a organiza cursuri de limba germana in centrele universitare din tara.
Ca urmare a conferintei organizata in Brasov, vom stabili interviuri individuale cu medicii participanti, scopul fiind acela de a afla exact ce isi doreste fiecare candidat in parte si de a gasi solutia potrivita pentru fiecare in parte.
Urmatoarea conferinta “Cum sa obtii un job in Germania” este programata in luna septembrie, in Constanta.
Daca doriti sa participati la urmatorul eveniment organizat de Job Connect, va rugam sa ne contactati: andreea.rau@jobconnect.ro sau office@jobconnect.ro.
vineri, 3 iunie 2011
NOUTATI DIN WEIDEN
Christian Schramek, unul dintre partenerii nostri din cadrul firmei Maracon Germania, a facut, de curand, o noua vizita medicilor din Weiden. A venit cu ultimele noutati pe care vi le impartasim si voua.
Au refuzat o zi libera
Fetele invata intens germana si sunt extrem de motivate. Ieri, in Germania fost sarbatoare nationala, iar guvernul a declarat zi libera inclusiv azi, 3 iunie. Cele cinci cursante romance au refuzat aceasta zi libera si au insistat sa mearga la curs. Intrucat fetele fac acest curs de germana in cadrul unei scoli, ele au fost singurele care s-au aflat in scoala, restul lunadu-si zi libera. Dorinta lor este aceea de a invata limba germana cat mai bine, intr-un timp cat mai scurt, astfel ca au considerat ca nu isi pot permite o zi libera.
Cei 5 medici ar fi trebuit sa finalizeze cursul in 27 iunie, insa profesoara a decis ca este potrivit sa prelungeasca acest curs cu 1-2 saptamani. Profesorii examinatori din Germania ar putea fi foarte exigenti de aceea, medicii vor fi foarte bine pregatite dupa aproape doua luni de curs intensiv. De asemenea, cursantele vor primi un manual nou, ''Germania pentru medici'', care le vor ajuta foarte mult atunci cand isi vor incepe activitatea in cadrul clinicii.
Masa gratuita
Cele 5 romance sunt foarte prietenoase. In scurt timp, si-au facut prieteni printre cursantii care invata in cadrul aceleiasi scoli. Sunt cursanti din toata lumea, cu care fetele ies la o cafea si converseaza in limba germana. Mici probleme organizatorice mai apar, dar se rezolva rapid atunci cand ai parte de profesionism. La inceperea cursului, cei cinci medici au primit cupoane de masa gratuite. Cu acestea, ele pot lua masa zilnic la cantina clinicii, alaturi de ceilalti angajati. Zilele trecute, fetele au ramas fara bonuri, insa imediat au primit un ''supliment'' de cupoane din partea clinicii. Totul s-a intamplat foarte rapid, incat au ratat un singur mic dejun in cadrul cantinei. Nu au ramas infometate, ci au mancat ''Semmeln'', paine tipic bavareza.
Pregatirile pentru obtinerea Approbation-ului (dreptul de a profesa in Germania) au inceput deja. Cei 5 medici din Weiden au facut deja controlul medical in cadrul clinicii, urmand ca partenerii nostri din Germania sa se ocupe personal de depunerea dosarelor cu acte. Doua dintre ele asteapta certificatul de conformitate, ce trebuia primit in 20 mai. In aproximativ 2 saptamani, dosarele vor ajunge in München pentru obtinerea Approbation-ului.