Se afișează postările cu eticheta relatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta relatii. Afișați toate postările

miercuri, 30 martie 2016

Cum putem fi interesanți în ochii ascultătorilor noștri? II

Bine v-am regăsit!


Astăzi vom continua discuția începută săptămâna trecută despre importanța stabilirii unei relații cu persoanele din jurul nostru pentru a putea experimenta o comunicare eficienta.

Data trecută am discutat despre trei modalități prin care putem stabili o relație: asumarea responsabilității în fața persoanelor cu care comunicăm, comunicare prin perspectiva lor, atragerea atenției încă de la început.

Vă mai puteți gândi și la alte modalități? Haideți să vedem ce scrie John Maxwell în cartea sa „Toți comunicăm dar puțini stabilim și relații”.


Este important ca membrii publicului să fie activi.

Fiecare orator își dorește să aibă parte de un public activ, care să participe la prezentare și să fie încântat de ceea ce aude. Se întâmplă întotdeauna așa? În niciun caz. Țin minte prezentările de proiecte pe care le făceam în școală. Colegii care prezentau proiectul țineau un monolog iar restul participanților de abia așteptau să se finalizeze momentul. Pentru a evita astfel de momente este important ca publicul nostru să fie activ. Să îl implicăm în prezentarea noastră. Putem realiza acest lucru prin:

  • Adresarea de întrebări.
  • Animarea publicului. Dacă prezentarea noastră durează mai mult de o oră este indicat să luăm o pauză la un moment dat, fie pentru mișcare fizică, fie pentru a lăsa oamenilor timp să asimileze ideiile.
  • Interacționarea între membrii publicului. În funcție de situație putem antrena membrii publicului în câteva jocuri care să destindă atmosfera și să le ofere ocazia să comunice unii cu alții.

Este important să spunem lucruri care să rămână în memoria ascultătorilor

Cum putem face acest lucru? Este bine să facem o legătură între ceea ce spunem și nevoile celor care ne ascultă. Ceea ce spunem trebuie spus într-un mod original iar pentru a face acest lucru putem folosi umorul, ne putem folosi de date statistice pentru a sublinia o idee putem cauta informatii despre lucruri interesante pe care să le inserăm în discursul nostru. Așa cum am menționat mai sus, o pauză între idei importante este întotdeauna binevenită. Pauza poate sublinia că ceea ce am zis este important, că merită reținut.


Este important să fim vizuali

În prezent oamenii sunt obișnuiți să primească multă informație la nivel vizual. Există multe reclame atât la TV cât și pe internet, clipuri de prezentare a companiilor și chiar anunțuri de angajare care sunt însoțite de imagini. Iar oamenii reacționează mai des la informația scrisă care este însoțită de imagini.

Este important să împărtășim experiențe

Oamenilor le place să se identifice cu poveștile de viață sau cu experiențele celorlalți. Este bine dacă putem să includem în discursul nostru povestiri, experiențe personale care să ne apropie și să ne inspire ascultătorii.


Într-un final, atât în situația în care discutăm cu o persoană, cu un grup mai mic sau în fața unui public, este important să ne gândim dacă noi am fi de partea cealaltă, cum ne-am simți? Ne-am simți bine să ascultăm ceea are de spus persoana respectivă? Sunt lucruri care ne sunt și nouă de folos?

Îmi doresc să găsiți aceste îndemnuri folositoare și vă recomand să aprofundați subiectul citind cartea lui John Maxwell.


Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Consultant Tehnic. 

Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți. 

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU. 

În domeniul vânzărilor:

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric. 
Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 

Până data viitoare vă doresc zile cu spor și energie!

miercuri, 24 februarie 2016

Bariere în identificarea punctelor în comun cu ceilalți

Putem privi identificarea lucrurilor în comun cu ceilalți ca o punte a relațiilor dintre noi și ei. De cele mai multe ori relațiile eficiente se construiesc cu ajutorul punctelor în comun.  
Pare cumva natural să fie asa însă în realitate mulți dintre noi suntem mai mult preocupați să ne impunem propriile idei în fața celorlalți și acceptam cu greutate puncte de vedere care sunt diferite de ale noastre.

Este important să înțelegem că oamenii sunt diferiți, au personalități și temperamente diferite și acest lucru nu îi face mai buni pe unii și mai puțini buni pe alții. Pentru a putea stabili relații eficiente, dincolo de a ne cunoaște pe noi, este esențial să reușim să îi cunoaștem pe alții. Să ne punem în pielea unui coleric, unui melancolic, unei persoane cu temperament sangvinic. John Maxwell, amintește în capitolul pe care l-am citit azi, despre cartea Personalitatea Plus, scrisă de Florence Littauer. Vă recomand cartea, mai ales dacă doriți să îi cunoașteți mai bine pe cei din jurul vostru, să înțelegeți fiecare tip de temperament. O să descoperiți lucruri interesante care cu siguranță vă vor fi de folos.

La nivel teoretic suntem conștienți că pentru a putea stabili relații eficiente este important să găsim lucrurile în comun cu persoana sau persoanele din jurul nostru. Ce ne face totuși să nu respectăm acest principiu? John Maxwell amintește de câteva astfel de bariere.

Presupunerile. Să presupunem este foarte ușor și la îndemâna oricui. Să acționăm după aceste presupuneri este de cele mai multe ori greșit. Mi s-a intâmplat de mai multe ori să iau o decizie pe baza unei presupuneri fără să verific acel lucru, iar apoi am descoperit că realitatea era alta. Este adevărat ca dacă de exemplu, am întâlnit 10 persoane dintr-o anumită țară care se comportă într-un anume fel, suntem tentați să credem că toți locuitorii acelei țări sunt la fel. Dacă suntem interesați să stabilim relații cu alții trebuie să ne bazăm mai mult pe observații și mai puțin pe presupuneri. Vom reuși astfel să descoperim un teren comun pe care putem construi o relație eficientă bazată pe fapte reale.

Aroganța. Există persoane care au impresia că dețin toate răspunurile, că stau pe un piedestal și nu pot privi în jos spre ceilalți. Se poate ca la un moment dat în viață să cunoaștem mai multe lucruri decât alții din jurul nostru. Se poate să fim mai bine informați, mai inteligenți, mai bine pregătiți. Este important să știm să relaționăm cu fiecare persoană din jurul nostru și să înțelegem că fiecare dintre noi avem de învățat cel puțin un lucru de la fiecare persoană cu care interacționăm. Indiferent de vârstă, statut social, profesie, etc.

„Nu poți construi o relație cu toată lumea aflată într-o încăpere dacă ție nu-ți pasă de nimeni din acea încăpere.” (J. Maxwell, 2010, p.140)

Indiferența. Indiferența este o barieră des întâlnită și pentru că pentru a identifica lucruri în comun cu persoanele cu care comunicăm trebuie să depunem efort care presupune consum de energie. Întotdeauna m-au impresionat oamenii care vizitau țara noastră și care învățau câteva cuvinte în limba noastră. Îți atrag imediat atenția pentru că au identificat un lucru comun cu tine și fac un efort pentru a fi mai aproape de tine. Un orator care comunică unui public printr-un translator nu va avea același succes pe care il are un orator care comunică într-o limbă cunoscută de toate persoanele prezente. Oamenii vor aprecia orice acțiune de-a noastră pentru a fi mai aproape de ei, pentru a le înțelege punctul de vedere.

„Cei care comunică și sunt indiferenți sunt concetrați pe ei înșiși și pe propriul lor confort, în loc să găsească cea mai bună cale de a relaționa cu ceilalți.” (J. Maxwell, 2010, p.141)

Controlul. O relație eficientă se poate construi doar dacă ambele părți sunt implicate. Identificarea lucururilor în comun se poate realiza dacă ambele părți sunt dispuse să împărtășească idei, informații. Dacă avem așteptarea din partea celorlați să fie deschisi este bine să fim și noi la fel de deschiși să împărtășim informații. Dacă ne place ca partenerul nostru de viață să ne spună unde își petrece timpul când nu suntem împreună, un bun început ar fi ca noi să procedăm la fel. Întocmai se întâmplă și la serviciu și în relațiile cu prietenii sau partenerii de afaceri.


Data viitoare vom discuta despre cum putem cultiva o gândire care să ne ajute să identificăm lucruri în comun cu ceilalți și să stabilim relații eficiente.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din Sibiu, din domeniul automotive suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Auditor. 

Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți. 

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU. 

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric. 
Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie din domeniul imobiliar suntem în căutarea unei persoane proactive, entuziaste și care să aibă cunoștințe în domeniul construcților, pentru postul de Project Manager. 


Va doresc o saptămână minunată!

joi, 11 februarie 2016

5 metode de a ne folosi energia pentru a stabili relații de succes

Bine v-am găsit!

Astăzi vom discuta despre 5 modalități proactive prin care ne putem folosi energia pentru a stabili relații eficiente cu cei din jurul nostru.

Așa cum discutam și data trecută oricine dispune de energie într-o măsură mai mică sau mai mare. Atât persoanele extrovertite cât și cele introvertite au energie și e alegerea fiecăruia dintre noi cum alegem să o folosim. Dacă ne dorim să stabilim relații cu cei din jurul nostru este important să folosim orice urmă de energie în direcția aceasta.

John Maxwell, scrie despre 5 modalități în care putem utiliza energia de care dispunem astfel încât să obținem rezultatele pe care le așteptăm.

    1. Preia inițiativa. Este important să facem primul pas. Poate că este o experiență care ni se va părea ciudată la început, poate nu va fi confortabilă sau chiar ne vom lovi de o respingere. Este bine să facem pasul acesta, să nu așteptăm momentul perfect sau ca persoana din fața noastră să facă primul pas. Este foarte posibil să gândească și ea ca noi și astfel să ratăm o oportunitate excelentă.

„Dacă aștepți până când poți face ceva pentru toată lumea, în loc să faci ceva pentru o anumită persoană, vei sfârși prin a nu face nimic pentru nimeni.” (Maxwell, 2010, p.92)
    2. Fii pregătit. Să presupunem că am fost proactivi și am preluat inițiativa. Este oare de ajuns? Este, dacă scopul nostru e doar de a ne face cunoscuți, de a atrage atenția celorlați că suntem prin prejmă. Însă, mai departe dacă dorim să stabilim o relație cu persoana din fața noastră, inițiativa este doar primul pas. Trebuie să avem mintea limpede și să fim siguri pe noi, în special în 3 aspecte importante: cunoașterea de sine, cunoașterea persoanei din fața noastră și cunoașterea produsului, serviciului, activității despre care vrem să vorbim.

    Cunoașterea de sine. Este important să ne simțim confortabil cu noi înșine pentru a putea ajunge la ceilalți. Dacă le vorbim oamenilor despre încredere de sine, este important ca noi să fim o persoană cu încredere de sine. De aceea, este esențial să investim în dezvoltarea noastră personală, să fim siguri pe noi și pe abilitățile noastre, să ne cunoaștem limitele. Faptul că te cunoști pe tine și că te dezvolți la nivel personal te ajută să dobândești claritate mentală și emoțională. (Maxwelll, 2010, p.95)

    Cunoașterea persoanei din fața noastră. Fie că ne referim la o persoană, la o echipă, la un grup mai mare, este important să înțelegem contextul lor, să cunoaștem detalii despre ei și cum am putea noi să le fim de folos cu adevărat. De exemplu, dacă aveti o echipă în subordine și organizați întâlniri periodice este important să vă alocați timp să aflați câte ceva despre fiecare dintre participanți, despre problemele cu care se confruntă, despre activitățile în care sunt implicați, astfel încât să vă faceți o idee clară asupra soluțiilor pe care să le oferiți.

    Cunoașterea produsului sau serviciului. Sunt persoane care pot stabili relații foarte ușor. Sunt persoane extrovertite, au energia necesară, au un interes pentru cei din jurul lor. Este oare suficient? Nu este de ajuns să fim capabili să relaționăm, este important să știm despre ceea ce vorbim. Dacă avem de făcut o prezentare a unui produs, putem relaționa cu oamenii prezenți în sală, dar dacă nu vom fi capabili să furnizăm informațiile așteptate atunci nu vom avea succesul așteptat.

    3. Ai răbdare. Atunci când vrem să stabilim relații cu ceilalți, într-o echipă de exemplu, este important să ținem cont de ritmul fiecăruia. Dacă avem ceva de făcut, probabil că vom face acel lucru mai bine dacă îl facem singuri (mai ales dacă ne pricepem foarte bine) decât dacă îl vom face în echipă (mai ales dacă coechipierul nostru este începător). Este foarte ușor să îți pierzi răbdarea în astfel de situații și să alegi să faci de unul singur toată treaba pentru a termina mai repede. Dar acest lucru nu ne va ajuta deloc să stabilim relații cu ceilalți. Părinții știu asta cel mai bine. De multe ori pot să își piardă răbdarea cu cei mici și să aleagă să facă ei în locul copiilor treaba pentru a finaliza mai repede și mai bine. Dar lucrul acesta cu siguranță nu va fi benefic relației dintre părinte și copil. „ Cei care se pricep la stabilirea legăturilor nu aleargă întotdeauna cel mai repede, dar sunt capabili să-i tragă și pe ceilalți după ei”. (Maxwell, 2010, p.98)

    4. Oferă. Conform lui Maxwell există două tipuri de persoane. Cele care primesc și cele care oferă. Să fii o persoană care oferă în permanență, necesită o doză mare de energie. Persoanele care oferă se interesează mereu de celilați, sunt atente la nevoile lor și acționează astfel încât să fie de ajutor, să ofere informații de valoare celor din jur. Cei care primesc au nevoie de aprobare din partea celorlați, de atenție, de confirmări. Ei sunt cei care de obicei seacă de energie pe cei din fața lor. Intradevăr, o persoană care oferă are nevoie de multă energie pentru a face acest lucru, dar energia se va întoarce către ea, de la persoanele pe care le bucură și în folosul cărora lucrează.



5. Reîncarcă-ți bateriile. Dacă un lucru este sigur, acesta este că avem nevoie de energie pentru a stabili relații cu ceilalți. Însă energia nu este ceva de care să dispunem nelimitat în fiecare zi a anului, toată viața. Este important să ne refacem stocul de energie pentru a putea continua să facem lucrurile la un nivel înalt pentru mai mult timp. Fiecare dintre noi știe sau ar trebui să se gândească la modurile în care poate să își refacă stocurile de energie. Pentru mine funcționeză întotdeuna plimbările sau călătoriile alături de cei dragi. Alți oameni fac acest lucru prin sport, prin lectură, mergând la masaj. E important să găsim acea activitate care e potrivită pentru noi și să avem grijă să avem timp pentru ea. O altă modalitatea de a salva din energia pe care o avem este să renunțăm la activitățile care sunt mari consumatoare de energie pentru noi. Daca este posibil, putem delega pe altcineva să facă acele sarcini sau pur și simplu să renunțăm la ele, dacă acest lucru este posibil.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU. 

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric. 
Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie din domeniul imobiliar suntem în căutarea unei persoane proactive, entuziaste și care să aibă cunoștințe în domeniul construcților, pentru postul de Project Manager. 

Pe curând!

miercuri, 3 februarie 2016

Avem nevoie de energie pentru a putea stabili relații eficiente?

Bine v-am găsit!

Vă invit să încercăm să răspundem la întrebarea din titlu, analizând un nou capitol din cartea lui John Maxwell.

În momentul în care ne dorim să stabilim relații cu ceilalți este important să fim proactivi. Să avem inițiativă, să avem dorința și determinarea de a face noi primul pas către ei. Acest lucru solicită o anumită doză de energie. O energie pe care să dorim să o utilizăm pentru ceilalți, pentru persoana sau persoanele din fața noastră cu care vrem să stabilim o relație.

Atunci când încercăm să stabilim o relație cu cineva pentru a ne bucura de o comunicare eficientă, este important să ne îndreptăm energia spre acea persoană, să identificăm care sunt lucrurile care ne vor apropia. E important să încercăm să ne imaginăm că suntem în locul acelei persoane și să ne întrebăm cum ne-am plăcea nouă să fie persoana din fața noastră.

Tuturor ne place să vorbim despre noi, mai ales în situațiile în care avem de povestit lucruri interesante care ni s-au întâmplat sau lucruri pe care le-am realizat. Acesta nu este un lucru rău. Cu toate acestea, dacă vrem să stabilim o relație eficientă cu cineva este important să implicăm persoana respectivă în conversația noastră. Să luăm ca exemplu, situația în care ne revedem după un timp îndelungat cu un grup de foști colegi. Bineînțeles că putem povesti despre noi fără oprire, însă pentru a stabili o relație cu persoanele respective este important să ne îndreptăm energia către ei. Este bine să căutăm în memorie amintiri comune pe care să le împărtășim, să ne amintim numele fiecăruia dintre ei, să ne amintim poate lucruri pe care le făceau cu plăcere cândva și să discutăm despre ele, să discutăm despre cum sunt ei acum în prezent. Toate aceste lucruri implică energie din partea noastră. Dacă suntem dispuși să o oferim celorlalți vom avea poate surpriza de a se întoarce către noi același tip de energie.

Mă gândeam de multe ori, cum reușesc cei care vorbesc unor grupuri mari de oameni să stabilească relații cu toți, să comunice eficient, astfel încât la final, chiar și persoanele din ultimul rând să fie încântate de discurs. Mă gândesc că acele calități necesare unui orator în fața a zeci de persoane pot fi transferate și la o discuție în fața unui grup mai mic sau chiar într-o discuție între două persoane. Maxwell, citând-o pe Susan RoAnne, vorbește despre 10 calități pe care le au specialiștii în comunicare:

  • Posedă capacitatea de a îi face pe ceilalți să se simtă confortabil.
  • Par să se simtă confortabil și să se descurce în orice situație.
  • Au capacitatea de a face haz de necaz pe seama lor (nu a celorlați).
  • Sunt interesați de ceilalți: mențin contactul vizual, pun întrebări și ascultă cu atenție.
  • Le acordă atenție celorlalți: întăresc un salut cu o strângere fermă de mână și un zâmbet.
  • Transmit energie și entuziasm - bucuria de a trăi
  • Sunt pregătiți, informați și manierați
  • Știu povești despre întâmplări de actualitate, interesante, amuzante și adecvate
  • Îi prezintă pe oameni unii celorlalți cu entuziasm, ceea ce motivează conversația între persoanele respective.
  • Transmit respect și le plac realmente oamenii – esența comunicării.

Majoritatea caracteristicilor de mai sus presupune o doză de energie. Cât suntem dispuși să investim dacă ne dorim relații eficiente cu ceilalți?

Data viitoare vom vorbi despre câteva modalități proactive pe care le putem utiliza pentru a ne folosi energia în stabilirea relațiilor cu ceilalți.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU. 

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric. 
Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie din domeniul imobiliar suntem în căutarea unei persoane proactive, entuziaste și care să aibă cunoștințe în domeniul construcților, pentru postul de Project Manager. 

Pe curând!



miercuri, 9 decembrie 2015

Trei întrebări importante în relația cu ceilalți

Bine v-am găsit!

Astăzi vom continua discuția în jurul următoarei idei: pentru a putea stabili relații cu ceilalți este important să ne concentrăm atenția asupra lor.

J. Maxwell este de părere că atunci când oamenii interacționează cu cei din jurul lor sau cunosc persoane noi își adresează următoarele 3 întrebări:

  • Îți pasă de mine?
  • Mă poți ajuta cu ceva?
  • Pot avea încredere în tine?


Iți pasă de mine?

Oamenii stabilesc mult mai ușor relații cu alții atunci când simt că oamenilor le pasă cu adevărat. Acest lucru se simte, nu se vede și funcționează doar dacă sentimentul este autentic. Nu este de ajuns să verbalizăm că ne pasă de cei din jurul nostru și să continuăm să ne gândim la propriile nevoi.

Mă poți ajuta cu ceva?

Se întâmplă adesea, mai ales în lumea vânzărilor, ca reprezentanții de vânzări să se concentreze mai mult pe produs sau pe serviciu și omit să se concentreze pe nevoia clienților. Oamenii reacționează mai repede atunci când își dau seama cum anume îi poate ajuta un produs, un serviciu sau o relație cu o persoană.

Pot avea încredere în tine?

Cred că încrederea în persoanele cu care interacționăm este lucrul cel mai important de care trebuie să ținem cont. Dacă vom câștiga și vom menține încrederea celor din jurul nostru, atunci vom avea șanse reale de a stabili relații și de a le menține pe termen lung.


Vă invit să vă gândiți la cele 3 întrebări și să acționați în așa mod încât persoanele pe care le întâlniți să răspundă afirmativ la fiecare din ele.





Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din domeniul automotive din Sibiu suntem în căutare unui Responsabil control, o persoană cu atenție mare la detalii și bune abilități de lucru în echipă. 
În cadrul aceleași fabrici suntem în căutarea unui Inginer de proces, o persoană cu studii tehnice, bune abilități de analiză și comunicare.
Tot în cadrul fabricii de mai sus, căutăm o persoană care să își dorească să lucreze pe un post de Inspector Calitate. Este importantă experiența anterioară pe un post similar.
Suntem de asemenea, în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce se va deschide în curând, pentru departamentul de Dezvoltare, suntem în căutarea unui Dezvoltator Hardware

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU. 

În domeniul vânzărilor:

Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, am fi bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric. 
Pentru o companie din Sibiu ce se ocupă cu comercializare de pânze folosite în industria prelucrării lemnului suntem în căutarea unei persoane entuziaste și pasionată de domeniul vânzărilor care să ocupe postul de Reprezentant de vânzări pentru zona Transilvaniei. 
Pentru cei interesați de domeniul imobiliar avem disponibil un post de Asistent Manager Vânzări. Postul presupune consilierea clienților până la semnarea contractelor și implicarea în diverse negocieri. 

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 


Să ne recitim cu bine data viitoare!