Se afișează postările cu eticheta martie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta martie. Afișați toate postările

vineri, 29 martie 2013

Mic, pentru a fi mare si pentru a obtine cooperare


Astazi acord introducerea domnului intelept chinez Lao Zi:

"Motivul pentru care raurile si marile primesc omagiul a o suta de izvoare de munte e pentru ca se mentin sub nivelul lor. Astfel, ele sunt in masura sa domneasca peste toate cursurile montane de apa. Un intelept, daca doreste sa se situeze deasupra oamenilor, trebuie sa ramana sub ei; daca doreste sa fie inaintea lor, trebuie sa ramana in urma lor. Astfel, desi locul sau poate fi deasupra oamenilor, acestia nu ii simt greutatea; daca locul sau e inaintea lor, ei nu se considera ofensati de acest lucru."

Imi amintesc de niste versuri din lirica norvegiana care scot in evidenta comparatii cu elemente naturale si vietati din natura si ne indeamna sa invatam de la ele:

Învaţă de la toate
Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere - cum să trăieşti pe veci.

Intorcandu-ne la gandul lui Lao Zi, astazi suntem indemnati sa meditam la aceste cuvinte si sa sa incercam aceasta abordare atunci cand vrem ca cineva sa coopereze cu noi in anumite situatii. Abordarea de tipul "Lasa cealalta persoana sa creada ca face totul din proprie initiativa."
"A baga pe gat" celuilalt o idee este foarte comun in experientele noastre. Si stim fiecare cum ne simtim atunci cand cineva face asta cu noi. Stim ca nu ne place si cu cata insistenta, cu atat impotrivirea noastra mai mare. Este bine sa invatam din aceste experiente sa nu facem la fel, la randul nostru. Daca asteptam si dorim rezultate.
Dale Carnegie ne indeamna sa cerem mai bine sugestii, sfatul celeilalte persoane in legatura cu aceasta situatie, sa punem lucrurile in asa fel incat sa fie ideea celuilalt, pentru ca fiecare crede si isi promoveaza ideile proprii, inaintea tuturor.

Cu aceste ganduri, va las timp pentru mediatie!






vineri, 8 martie 2013

Secretele postei electronice

Sursa foto: Aici

In primul rand, vreau astazi sa am un gand bun pentru doamnele si domnisoarele care citesc blog-ul Job Connect. Gandul bun sa se transforme in lucruri bune pentru dumneavoastra, lucruri care sa va faca sa zambiti in fiecare zi si care sa va ajute sa dati mai departe din binele ce vi se intampla dumneavoastra.


Am un gand si pentru domni - cei care au in jur, in casa sau la locul de munca cel putin cate o doamna sau domnisoara. Sa le pretuiti si sa va bucurati de ele! (Scurt gand, uimitor, avand in vedere ca vine de la o doamna :) )

Revenind la faptul ca aceasta zi este nu numai de 8 martie, dar si de vineri, va spun ca astazi vom lua o pauza de la “Secretele succesului” lui Dale Carnegie, pentru a va oferi cateva lucruri pe care le stiti sau nu, despre “secretele” unui e-mail scris bine si corect.

Am cercetat anumite surse legate de acest subiect si am apelat si la putina experienta pe care cred ca o am in acest domeniu. Sper sa va fie de folos cele ce urmeaza.
Mentionez ca scriu ca si un simplu folositor de posta electronica, fara sa fi urmat un curs pe aceasta tema sau sa fi citit vreo carte dedicata subiectului. Desi tocmai am aflat de cartea “Perfect e-mail”, scrisa de autorul Steve Morris. Deci exista.

In primul rand, este cunoscut faptul ca e-mail-ul este o inventie utila a lumii moderne, dominata de tehnologie, inventie care a ajuns sa inlocuiasca, intr-un fel, scrisoarea.

Despre scrisoare, de asemenea, stim ca poate fi de mai multe tipuri: oficiala, personala, de felicitare etc.

Trag concluzia ca si e-mail-ul se imparte in mai multe tipuri. Insa astazi nu vreau sa vorbim despre e-mail-ul pe care il trimit prietenilor sau rudelor sa le spun ca am ajuns cu bine in alta tara, nici despre e-mail-ul sau mesajul pe Facebook prin care anunt grupul de limba chineza ca ne vom intalni saptamana viitoare pentru curs.

Vreau sa vorbim despre e-mail-urile oficiale, daca este potrivit sa le numesc asa: cand trimit un e-mail catre un colaborator al companiei, catre un furnizor, catre o companie de recrutare impreuna cu un CV, catre o persoana necunoscuta careia vreau sa ii propun o colaborare.

Avem in vedere:
  

Adresa:
Pentru ca totul incepe cu inceputul, cred ca este foarte important sa stim cui trimitem e-mail-ul, astfel incat sa fie adresa corecta. Din proprie experienta va spun ca nu ma simt bine cand primesc un e-mail Delivery Failure Notice. Am ratat scopul meu. Un lucru care imi vine in minte, care poate produce o astfel de eroare este extensia adresei la care trimit. Cand imi dicteaza cineva o adresa electronica, ascult de la inceput pana la sfarsit. Nu este obligatoriu ca fiecare adresa sa se termine “.com”. Sau ca fiecare adresa sa fie inregistrata pe “yahoo”. De aceea, verific de doua ori fiecare adresa pe care o primesc si ma asigur ca extensia este corecta.

Recipientii:
Legat de “CC:”si “BCC:” : Daca un mesaj prin e- mail trebuie trimis la mai multe persoane, pot fi folosite aceste doua optiuni, dupa cum urmeaza: “CC:” - o adresa adaugata in aceasta rubrica va fi vazuta de toti cei care primesc e-mail-ul. Spre deosebire de una adaugata in “BCC:”, care nu va fi vazuta de destinatarul principal.

Subiectul:
Este primul care atrage sau nu atentia si care desemneaza prioritatea de citire mesajului tocmai intrat in casuta.
Este foarte bine ca orice mesaj trimis sa aiba trecut la subiect exact acest lucru: subiectul mesajului: despre ce este vorba in mesaj? In subiect nu se lasa spatiu gol, nici nu se scrie mesajul, care trebuie scris in locul special destinat. Si nicidecum nu se pune un subiect care nu are legatura cu ceea ce contine mesajul, doar ca sa atraga atentia spre a fi deschis, si cat mai repede!
Inca un lucru util: Subiectul sa fie scris corect gramatical, ortografic: A se evita scrierea fiecarui cuvant din Subiect cu majuscula, folosirea semnului exclamarii (!) sau inserarea de URL. Toate acestea trimit mesajul direct in Spam.

Corpul mesajului:
Acum e acum! In primul si primul rand doua lucruri: Sa nu fie niciodata gol, oricui ai trimite. Primesc deseori e-mail-uri “goale”, doar cu un atasament atarnat. Asta inseamna ca trebuie sa ghicesc despre ce este vorba. Nu stiu daca o persoana care trimite un astfel de mesaj se asteapta sa fie contactata sau sa primeasca un raspuns. As spune ca nu, altfel si-ar fi exprimat intentiile in scris.

Apoi, daca este umplut, sa fie umplut cu sens, claritate si cu cuvinte, propozitii si fraze corecte – din toate punctele de vedere.

Mi-ar placea sa cunosc alte detalii referitoare la acest lucru in sectiunea de comentarii.

Primul lucru care trebuie scris (obligatoriu) in corpul unui e-mail este o formula de salut.
In Sibiu sunt magazine care promoveaza acest lucru, avand un afis lipit pe usa, de obicei, pe care scrie: “Aici se spune Buna ziua si Multumesc!”
Ei bine, si intr-un e – mail se folosesc aceste elemente ale bunului simt si ale bunei cresteri, chiar daca pot capata forme variate (ex. : cuvinte inlocuitoare).

Semnatura: 
Ultimul lucru care trebuie scris este semnatura (daca exista una predefinita) sau pur si simplu numele si prenumele expeditorului.

Intre aceste doua elemente esentiale se gasesc exprimate: motivul, intentia, scopul mesajului.

Redactarea acestora tin de abilitatile fiecaruia dintre noi, insa este important sa avem si sa pastram un ton politicos, plin de respect si bunavointa.

Inainte de a apasa butonul “Send”, este bine sa verificam daca am spus tot ce am vut sa spunem, daca am atasat tot ce am vrut sa atasam, daca ne-am semnat, daca am salutat de bun venit si de bun ramas, sa citim inca o data pentru a nu se strecura greseli.

Sunt mult mai multe informatiile utile pe care le putem afla despre aceasta arta, de a trimite un mesaj prin posta electronica.

Sursa foto: Aici 


Nu am pretentia ca le-am atins pe toate sau ca am scris tot ce se putea scrie despre unul dintre puncte. Insa scopul acestui articol nu acesta este, ci de a ma provoca si de a te provoca sa cercetezi in continuare si sa ne punem la punct cu ce inseamna “bune maniere” la acest capitol, pe care il folosim atat de mult, atat in viata profesionala, dar si in viata de zi cu zi.

Iti multumesc pentru atentie si mi-ar placea sa fim imbogatiti cu completari legate de acest subiect, folosind sectiunea de comentarii.

Cateva resurse utile:

O zi senina, in ciuda vremii si termenelor – limita si un weekend relaxant iti doresc, draga cititor!


Cu multa consideratie, 

Eliza Paun