Tu esti proactiv? Dar vrei?

La sfarsitul articolului trecut am anuntat ca urmeaza o provocare.

Sunt curioasa, atunci cand se arunca o provocare, cati oameni mai raman pe langa cel care o arunca.

Sunt bucuroasa ca … eu m-am intors! :)

Provocarea aceasta nu o arunc eu, doar o reamintesc. Ea a fost aruncata fiecaruia dintre noi, in momentul in care am primit informatiile.

Atunci cand nu stii un lucru, nu esti raspunzator. Din momentul in care ai aflat, esti raspunzator sa il folosesti. La fel e si cu informatiile acestea si expunerile domnului Covey.

Dupa ce am citit, suntem raspunzatori sa raspundem primirii informatiei si provocarii de a trai conform ei.

O informatie nu te schimba doar daca o auzi sau citesti. O informatie te schimba atunci cand o folosesti.

Provocarea lui Covey este la 30 de zile. 30 de zile de proactivitate practicata.

Concret:

• Ia-ti angajamente minore si respecta-le.
• Ofera solutii, in locul criticii.
• Fii exemplu, in loc de judecator.
• Fii o parte a rezolvarii, nu o parte a problemei.
• Nu invoca deficientele celorlalti.
• Ai gresit? Recunoaste, corecteaza pe loc, invata lectia.
• Indeparteaza de tine acuzele si blamarea.
• Concentreaza-te asupra lucrurilor asupra carora poti interveni.
• Urmareste si dezvolta modul tau de a fi.
• Priveste defectele semenilor cu toleranta si compasiune.
• Daca te surprinzi gandindu-te ca problema e “acolo, afara”, opreste-te. Gandul acesta este adevarata problema.
• Fii atent la limbajul pe care il folosesti de-a lungul zilei. Fii atent si gaseste in limbajul semenilor exprimari proactive sau reactive.
• Alege o situatie din viata ta (orice ramura) in care te simti frustrat/a. Incearca sa stabilesti daca este o problema in care poti interveni direct, indirect sau deloc. Care este primul pas pe care il poti face, intervenind? Treci la fapte!

Cred ca proactivitatea ne poate deveni deprindere dupa 30 de zile de exersare si concentrare. Una din cele sapte deprinderi pentru a deveni persoane mai eficiente.

Cineva va raspunde provocarii. Bucurati-va de rezultate!

Cum sa te transformi din sef in lider - 6

Subiectul capitolului citit astazi mi se pare frumos si usor de facut, dar, in acelasi timp, greu.

Este usor de gandit si de vorbit. Insa pentru cei care se straduiesc zilnic sa infaptuiasca, se poate dovedi destul de greu.

Vom reflecta astazi asupra incurajarilor si a laudelor, a momentelor si a modului in care trebuie sa le spunem.

O comparatie usor de analizat este cea cu un dresor de animale. Poate ca stiti sau chiar ati vazut un dresor de delfini, cum se comporta si ce face de fiecare data cand delfinul se comporta asa cum isi doreste dresorul: am observat ca ii da cate un peste din galeata ce atarna de el si o mangaiere.

Sursa foto: Aici

Psihologia o numeste invatare conditionata si o afirma general valabila pentru rasa animala si rasa umana.

Delfinul este recompensat de fiecare data cand miscarea pe care o face/ directia in care merge este pasul urmator in dresare, care il conduce spre obiectivul final. Teoria este ca acele comportamente care sunt recompensate au tendinta naturala de a fi repetate, daca recompensa se da imediat dupa ce progresul a fost facut/ comportamentul dezirabil a fost manifestat. De ce? Pentru ca ne dorim si noi, ca si necuvantatoarele, aprecierea celor din jur si vom face acele lucruri care observam ca ne aduc atentie si apreciere din partea celorlalti. 

Dupa cum spuneam, general valabil si pentru noi, superiorii raselor: oamenii.

Dale Carnegie, ca un observator profund al comportamentelor umane si ca experimentat in relatiile cu oamenii, ne incurajeaza sa laudam la un om chiar si cel mai mic progres, daca dorim ca el sa fie statornicit si repetat, rampa de lansare pentru progrese mai mari.

Jess Lair, psiholog, in cartea I Ain't Much, Baby – But I'm All I Got, scrie:

"Lauda e la fel ca lumina pentru spiritul uman; nu putem inflori si creste fara ea. Si totusi, in vreme ce majoritatea dintre noi suntem cat se poate de dornici sa suflam asupra altora vantul rece al criticilor, noi suntem cumva retinuti in a oferi semenilor nostri caldura aprecierii."

De ce, ma intreb. Suntem asa de grabnici la a vedea greselile, defectele, insa e greu sa vedem si sa consideram lucrurile bune, punctele forte, reusitele din viata cuiva.

Suntem inclinati spre a vedea raul. Si daca nu vom depune eforturi, pentru a vedea binele, nu vom inregistra schimbari la nivelul acesta. Nu vom putea fi lideri. Care sa aiba impact si sa transforme definitiv destine.

Sursa foto: Aici

Am mai spus si o spun din nou: Nu trebuie sa fim profesori, sefi sau conducatori militari. O mama, in casa ei, poate face diferenta pentru destinele copiilor.

Un exemplu graitor este urmatorul, relatat de autor in acest capitol:

"Cu multi ani in urma, un baiat de zece ani lucra intr-o fabrica din Napoli. El tanjea sa fie cantaret, insa primul sau profesor l-a descurajat. "Nu poti canta", a spus el. "Nu ai deloc voce. Suna ca vantul printre obloane."

Insa mama sa, o sarmana femeie de la tara, l-a luat in brate, l-a laudat si i-a spus ca ea stia ca el poate canta, putea vedea deja o imbunatatire a vocii sale si a umblat desculta cu scopul de a economisi bani pentru lectiile sale de muzica. Laudele si incurajarile mamei au schimbat viata acelui baiat. Numele sau era Enrico Caruso, iar el a devenit cel mai mare cantaret de opera al epocii sale." (Carnegie, 2010, p.214)

Dupa cum se pare, un profesor poate esua in menirea lui de a inspira si de a orienta destine inspre succes. Dar un parinte poate influenta, mult mai puternic decat un profesor.

Care este rezultatul?

Am gasit cateva cuvinte la adresa lui Enrico Caruso, venite din partea unor oameni mari ai secolului al XX-lea:

Richard Strauss: "He is singing the SOUL of the melody."

Arturo Toscanini: "If this Neapolitan keeps singing like this, the whole world will have to listen him."

John McCormack: "36 years later that voice still rings in my ears, the memory of it will never die."

Giacomo Puccini: "Who sent you to me? God Himself?" - cand Caruso a fost in auditie pentru opera La Boheme, apartinandu-i compozitorului Giacomo Puccini.

Surse istorice atesta si mentioneaza cum tenorul a fost incurajat de mama lui, inainte de a deveni celebru.

Gasesc ca nu este usor sa crezi in cineva cand nimeni nu crede; sa vezi si sa vorbesti despre ceva bun in acea persoana cand opinia celor multi gaseste doar motive de critica.

Dar, ca (viitori) lideri, trebuie sa vedem dincolo de ceea ce se vede si sa ne concentram pe lucrurile bune pe care le gasim la cineva.

Imi place insistenta autorului referitor la urmatorul aspect:

"Da-mi voie sa repet: principiile descrise in aceasta carte vor functiona doar atunci cand vin din inima. Nu propun un numar de trucuri. Eu ma refer la un nou mod de viata." (Carnegie, 2010, p. 217)

Niciun om de pe acest pamant nu cred ca este construit doar din lucruri negative si colorat doar in culori negre. Abilitatile exista; depinde mult de mediul inconjurator, de oamenii inconjuratori, ce se va intampla cu ele:

"Abilitatile se ofilesc atunci cand sunt exprimate critici; ele infloresc in conditiile incurajarii. Pentru a deveni un lider mai eficient al oamenilor, lauda cel mai mic progres si lauda fiecare progres."

(Carnegie, 2010, p. 217)

Sursa foto: Aici

Suntem chemati sa inflorim abilitati.   Daca ne amintim acest lucru in fiecare dimineata, 

vom fi mai aproape de a-l indeplini.

Abilitati in floare va doresc tuturor si in weekend-ul prelungit care urmeaza, cautati pozitivul si binele din fiecare om! 

Priviti lucrurile ca realizabile!

Bun gasit dragi prieteni!

De multe ori se spune ca noi singuri suntem cei care ne punem piedici in realizarea visului nostru, prin simplul fapt ca nu auto-limitam.

Fiind absolventa de Psihologie, m-am luptat cu mine insami la inceput, pana cand am reusit sa accept aceasta idee (si, intre noi fie vorba, nici pana acum nu am reusit sa o accept pe deplin), si anume, ideea conform careia, daca nu reusim un lucru, singurii care poarta vina pentru aceasta suntem noi insisi.

John Maxwell vorbeste in acest capitol despre “vederea mentala” ca atribut imperios necesar intre toate celelalte calitati ale unui bun lider. Lumea spune: “Trebuie sa vad ca sa cred”, in timp ce liderul spune: “Trebuie sa cred ca sa vad”. Liderii privesc in perspectiva, “vad putin mai departe, putin mai clar decat cei din jurul lor.”

Autorul isi aminteste cu claritate momentul asasinarii lui Robert Kennedy, in anul 1968, cand i-a ramas intiparit in memorie unul din citatele acestuia, preluat de la George Bernard Shaw: “Unii oameni iau seama la lucruri deja existente si se intreaba <<de ce?>>. Eu visez la lucruri ce n-au existat niciodata si-mi spun <<de ce nu?>>” Aceasta afirmatie ilustreaza cel mai bine mentalitatea specifica liderului.

“Cei care-i urmeaza pe lideri vad truda pe care trebuie s-o indure, pentru a urca pe muntele succesului. Liderii intrevad succesul pe care-l vor avea dupa ce vor fi strabatut piscul muncii sarguincioase” (John Maxwell)

Oamenii obisnuiti se concentreaza asupra problemelor, se auto-compatimesc si uita scopul pe care il au: acela de a gasi solutia. Liderii, in schimb, vad potentialul in orice situatie.

Avantajul este ca aceasta “vedere mentala” se poate corecta. Este adevarat, nu este la fel de simplu ca vederea fizica, care se corecteaza cu ajutorul unor lentile pe care specialistul le recomanda in functie de gravitatea afectiunii. Este putin mai dificila aceasta “procedura”, insa cu putin efort, vointa si disponibilitatea de a avea mintea deschisa, putem face orice!

John Maxwell ne propune la sfarsitul acestui capitol un mic test pentru a verifica starea vederii noastre mentale. Va invit sa il faceti fiecare dintre dumneavoastra si sa lucrati asupra acestui aspect. Cu siguranta nu toti vom fi lideri, insa aceste calitati ne ajuta foarte mult si in viata de zi cu zi, cand avem de luat decizii importante, in discutiile cu prietenii, cu colegii, in viata profesionala.

Va invit sa faceti acest exercitiu si, in cazul in care decideti ca doriti sa remediati problema “vederii mentale” (in cazul in care aceasta exista), va marturisesc ca si noi, aici, la Job Connect facem acest lucru, iar daca aveti nevoie de sprijin suntem aici pentru dumneavoastra!

Exercitiul propus:

1. Cand aud o idee pentru prima oara, intrevad un oarecare potential in ea?
   (a) in general, da; (b) numai uneori; (c) rareori.
   
   
2. De regula, eu le impartasesc altora idei noi, sau ei mie?
   (a) in majoritatea timpului, eu sunt cel care impartaseste idei noi; (b) impartasesc si-mi sunt impartasite idei in egala masura; (c) in general, ceilalti imi impartasesc mie idei.
   
   
3. Cum gandesc atunci cand sunt incadrat unui grup si apare o problema noua ce necesita luarea unei decizii?
   (a) ma supun hotararii celorlalti; (b) ma bucur ca nu trebuie sa iau o decizie de unul singur; (c) simt ca e datoria mea sa-i incurajez pe ceilalti sa ia o decizie responsabila.
   
   
4. Cum vad viata, in general?
   (a) grea; (b) plina de provocari; (c) si buna, si rea, in functie de circumstante.
   
   
5. Cum reactionez atunci cand trebuie sa-mi asum o responsabilitate?
   (a) iau situatia ca atare; (b) o pun pe umerii altcuiva; (c) resping situatia.

Daca sunteti un lider si suferiti de “prezbitism mental” (vedere buna la distanta), raspunsurile dumneavoastra vor fi, probabil, 1. (a), 2. (b), 3. (a), 4. (c), 5. (b).

Daca suferiti de “miopie mentala” (vedere mentala ingusta), probabil ca raspunsurile dumneavoastra au fost: 1. (c), 2. (c), 3. (b), 4. (a), 5. (c).

Sa aveti o saptamana minunata!

La joaca, spre victorie!

Stimate cititor,

Cu ocazia capitolului citit astazi am ajuns la finalul partii a treia din Secretele succesului, scrisa de Dale Carnegie.

Acest capitol este despre provocari. Provocari si felul in care raspund majoritatea oamenilor la ele; la felul incare acestea ii motiveaza pe oameni, mai mult decat orice altceva.

Cred ca este un bun motiv pentru un exercitiu de gandire. Am citit :

“Acesta este lucrul pe care fiecare persoana de succes il iubeste: jocul. Sansa exprimarii de sine. Sansa de a-si demonstra valoarea personala, de a excela, de a invinge.” (Dale Carnegie)

Si m-am intrebat: Eu ce iubesc? Pe mine ce ma motiveaza? Ce ma impinge cu o treapta mai sus a cunoasterii? Dar a realizarilor?

Sunt o persoana de succes? Sunt macar o persoana cu potential de succes? Sau cu directie de succes?

Persoanele de succes, in credinta lui Dale carnegie, sunt atrase si impinse de joc. Nu de bani, nu de dorinta de putere sau de suprematie, nu de popularitate sau alte dorinte.

Harvey Firestone, fondator al companiei Firestone Tire and Rubber este citat in acest capitol de catre autor:

“Nu am observat niciodata vreun caz in care banii si doar banii sa fi reusit sa aduca si sa mentina impreuna oameni buni. Cred ca jocul in sine a fost cel care a reusit acest lucru.”

Banii nu pot, nu au aceasta putere, de a face pe cineva sa ii placa ceea ce face. Sa dea energia necesara pentru munca eficienta sau suplimentara. Banii nu pot. Dar jocul poate, pentru ca presupune pasiune si placere – motivatii intrinseci, care sunt mai puternice decat cele care vin din exterior.

Charles Schwab afirma:

„Modul de a rezolva problemele e sa stimulam competitia. Nu ma refer la competitie in sensul sordid, bazat pe bani, ci in sensul dorintei de a excela.”

Jocul inseamna “sansa exprimarii de sine. Sansa de a-ti demonstra valoarea personala, de a excela, de a invinge.” (Dale Carnegie) De a exploda in creativitate si buna dispozitie si veselie in munca pe care o faci. Sa muncesti si sa ti se para o joaca este ceea ce probabil ca toata lumea isi doreste, dar nu stiu cat de multi sunt cei care se joaca 8 ore pe zi :)

Haide la joaca! Sa ne jucam, 8 ore pe zi, 24 din 24. Sa ne traim viata ca pe un joc pe care dorim sa il castigam si sa descoperim de pe acum care sunt rasplatirile care vor urma sfarsitului jocului. Sa ne luptam pentru ele. Sa ne JUCAM pentru ele.

Imi place foarte mult un citat din acest capitol, care reprezinta moto-ul garzii regale in Grecia Antica:

Sursa foto : Aici

“Toti oamenii au temerile lor, insa cei curajosi renunta la ingrijorari si merg mai departe, uneori catre moarte, insa mereu catre victorie.”

Un weekend catre victorie iti doresc!

Cu curaj,

Eliza Păun