Se afișează postările cu eticheta teorie vs practica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta teorie vs practica. Afișați toate postările

miercuri, 4 mai 2016

Succesul în comunicare înseamnă și să punem în practică ceea ce vorbim II

Bine v-am găsit!

În articolul de astăzi vom discuta despre alte comportamente importante pe care le putem adopta pentru a inspira credibilitate, pentru a fi tipul acela de persoană pe care noi înșine am dori-o aproape.

Data trecută am discutat despre relaționarea cu noi înșine și despre îndreptarea greșelilor, două acțiuni importante care ne pot ajuta să avem relații mai bune cu cei din jurul nostru.

Vă invit să descoperim împreună care sunt restul acțiunilor pe care John Maxwell, le-a menționat în cartea sa, „Țoți comunicăm, dar puțini stabilim și relații”.

Fii responsabil.

Cred că atât mie cât și dumneavoastră ne place să relaționăm cu persoane pe care ne putem baza. În familie, în cercul de prieteni, la birou, este plăcut să fim înconjurați de oameni care își respectă promisiunile și în care putem avea încredere. Este important să ne înconjurăm de astfel de persoane în viața noastră și cred că este și mai important să fim chiar noi oamenii pe care ceilalți se pot baza.

Condu așa cum îți trăiești viata.

Acest îndemn pare să fie adresat liderilor, însă cred că se poate aplica în viața noastră a tuturor, indiferent de poziția pe care o avem. Altfel spus, este foarte important să trăim așa cum spunem că ar fi bine să trăim. De exemplu, dacă suntem părinți și vrem ca fetele sau băieții noștri să îndrăgească lectura, este important să dăm noi un exemplu în acest sens. Dacă vrem să interzicem privitul la TV copiilor noștri, noi trebuie să fim primii care nu deschid televizorul imediat după ce ajung acasă. Același exemplu se poate aplica și în relația cu prietenii sau cu colegii noștri. Mie îmi place ca alții să fie mereu punctuali la întâlnirile cu mine, însă m-am trezit nu de puține ori chiar eu întârziind la anumite întâlniri. Mi-a dat seama că nu este în regulă și încerc mereu să fiu atentă la acest aspect.

„Dacă nu ești dispus să încerci un anumit lucru, probabil că nu ar trebui să îl comunici. Asta nu înseamnă că trebuie să încerci să fii perfect, fiindcă, desigur, nu poți fi. Înseamnă doar că trebuie să te străduiești să fii ceea ce le ceri altora să fie”. (Maxwell, 2010, p.248)

Spune adevărul.

Adevărul nu este întotdeauna comod. Oamenii spun că vor să audă adevărul, însă mulți nu știu cum să reacționeze atunci când îl primesc. Cred că este totuși important să fim onești cu noi și cu cei din jurul nostru și pe baza adevărului să facem alegerile pe care le credem cele mai potrivite.

Fii vurnerabil.

Îndemnul acesta are o legătură cu cel de mai sus. Este important să fim onești, vurnerabili cu cei din jurul nostru. Nimeni nu le știe pe toate și dacă vom recunoaște care sunt punctele noastre slabe nu vom părea mai neprofesioniști ci vom părea mai umani, mai apropiați de cei care ne ascultă. De cele mai multe ori punctele slabe se observă. Dacă le recunoaștem și le facem cunoscut și celorlalți că suntem conștienți de ele atunci vom avea șanse mai mari să putem stabili relații mai eficiente.

Adoptă regula de aur.

Comportă-te așa cum vrei să fii tratat. Aceasta este regula de aur și este important să ne gândim la ea și să o aplicăm acasă, în societate, la birou, ca angajat sau lider. Dacă reușim să ne răspundem la întrebarea „În situația aceasta mie cum mi-ar fi plăcut să fiu tratat?” și să acționăm în consecință, relațiile noastre cu ceilalți se vor îmbunătăți cu siguranță.

Rezultatele oferite.

Un aspect important al credibilității îl reprezintă rezultatele. Nu putem susține prelegeri sau nu putem să îi sfătuim pe alții despre succesul în afaceri dacă noi nu conducem o afacere de succes. Nu putem să ne sfătuim prietenii cum ar trebui să economisească dacă noi nu putem face acest lucru pe termen lung. Credibilitatea apare atunci când comunicăm din experiență.

Astfel încheiem discuția despre credibilitate în stabilirea relațiilor cu ceilalți, ultima practică expusă în cartea lui John Maxell.

Vă multumesc că ați fost alături de mine pe parcursul lecturării acestei cărți, pe care am descoperit-o și eu împreună cu voi. Mă bucur să găsesc în această carte principii interesante în ceea ce privește relaționarea cu ceilalți și sper să am înțelepciunea de a le pune în practică. Așa vă doresc și vouă și dacă v-au atras subiectele din aceste articole, vă invit să citiți cartea „Toți comunicăm dar puțini stabilim și relații”.

Pe curând! 

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Consultant Tehnic. 

Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți. 

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU. 

În domeniul vânzărilor:

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric. 

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane. 

Vă doresc o săptămână frumoasă!

miercuri, 27 aprilie 2016

Succesul în comunicare înseamnă și să punem în practică ceea ce vorbim

Bine v-am găsit!

Continuăm astăzi discuția despre practici ale stabilirii relațiilor cu ceilalți. John Maxwell scrie în cartea sa despre cinci practici pe care le putem adopta pentru a avea succes în comunicarea cu ceilalți. Am discutat și noi despre lucrurile în comun pe care le avem cu ceilalți, despre simplitate, despre crearea unei experiențe pozitive, despre a-i inspira pe ceilalți.

În următoarele două articole ne vom îndrepta atenția spre ultima dintre cele cinci practici. Este vorba despre credibilitate. Cât de credibili suntem noi în ochii celor din jurul nostru? Cum putem să ne asigurăm că oamenii din jurul nostru cred despre noi că suntem persoane credibile? Prin punerea în practică a ceea ce comunicăm.

Întotdeauna am încercat să fiu atentă la sfaturile pe care le ofer sau la judecățile pe care le emit despre o anumită persoană sau situație. Este destul de simplu să vorbim, să citim despre un anumit comportament, să scriem dar cel mai greu este să punem în practică.

La începutul fiecărei relații (de prietenie, de dragoste, profesionale) oamenii se cunosc prin intermediul cuvintelor. Putem să îi impresionăm pe cei din jurul nostru prin lucrurile pe care le povestim despre noi. Apoi, după un timp mai scurt sau mai lung, cei din jurul nostru vor avea așteptarea de a vedea cuvintele transformându-se în fapte. De abia acum vom putea stabili o relație stabilă cu cei din jurul nostru și numai dacă faptele și vorbele sunt la fel.

„Pe măsură ce trece timpul, modul în care oamenii aleg să își trăiască viața este mai important decât cuvintele folosite. Dacă trăiesc în mod corect, timpul este de partea lor.” (John Maxwell, 2010, p.242)

Credibilitatea este strâns legată de încredere. Dacă suntem credibili inspirăm încredere. Oamenii vor să aibă relații strânse cu cei care le inspiră încredere. Dacă lucrurile pe care le comunicăm nu coincid cu lucrurile pe care le facem, la un moment dat oamenii își vor pierde încrederea în noi și vor înceta să ne mai acorde atenție.

„Așadar, dacă vrei să stabilești relații cu ceilalți, trebuie să devii genul acela de persoană cu care tu însuți ai vrea să stabilești o relație”.

Este important pentru noi și pentru oamenii din jurul nostru, ca periodic, să „ne uităm într-o oglindă” și să ne analizăm pe noi. Pare mai ușor să îi analizăm pe ceilalți dar vom avea mai mult de câștigat dacă ne îndreptăm atenția și asupra noastră. Cum ar fi să locuiesc în aceeși casă cu cineva ca mine? Cum ar fi să am o mama ca mine? Mi-ar plăcea să lucrez în birou cu o persoană care se comportă ca mine? Recunosc că nu am alocat prea mult timp vreodată pentru a răspunde acestor întrebări dar descopăr ca este important să o fac.

Maxwell scrie despre câteva acțiuni pe care le putem face pentru a deveni persoana cu care noi am dori să avem o relație bună. Astăzi vom discuta despre două dintre acestea, urmând ca data viitoare să le aprofundăm și pe restul.

Relaționează cu tine însuți.

Am mai întâlnit ideea acestea în mai multe cărți sau articole, inclusiv în cele dedicate părinților. Pentru a avea o relație bună cu ceilalți este important să avem o relație bună cu noi. Pentru a putea stabili relații de succes este esențial să putem răspunde la întrebarea Cine sunt eu? Ce calități am? Care sunt punctele mele slabe, unde sunt vulnerabil/ă? Cu cât vom cunoaște mai bine răspunsurile la aceste întrebări cu atât vom putea să ne simțim mai confortabil cu noi și implicit cu ceilalți. Este de asemenea important să ne acceptăm pe noi înșine. Critica permanentă la propria persoană nu ne va ajuta cu nimic. Este adevărat că trebuie să avem o perspectivă realistă asupra propriei persoane (tocmai de aceea este important să fim conștienți de punctele noastre slabe) dar este important de asemenea să fim primii cărora să ne placă de noi. Aceste idei pe care le împărtășesc cu voi nu îmi aparțin mie ci lui John Maxwell. Știu cât de greu este să ne acceptăm pe noi ca persoane și poate fi un proces dificil. Dar putem face îmbunătățiri în acest sens prin a discuta cu ceilalți despre noi, prin a ține un jurnal.

Îndreaptă-ți greșelile

Putem avea credibilitate din momentul în care am greșit? Eu cred ca da și J. Maxwell la fel. Este omenesc să greșim mai important este cum reacționăm din momentul în care am greșit.

Sunt trei lucruri pe care le putem face atunci când greșim:

  • Să ne recunoaștem greseala. Indiferent în fața cui am greșit (prieten, copil, șef, subordonat), atunci când greșim este bine să ne recunoaștem greseala.
  • Să ne cerem scuze: Este un gest simplu pe care îl putem face care poate să facă o diferență mare în relația cu ceilalți. Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat. Dar scuzele sincere pot atenua impactul negativ pe care l-am creat asupra celorlalți
  • Să ne luăm revanșa. Este important să arătăm celor din jurul nostru că am învățat ceva din toată experiența. Poate ne putem revanșa pe loc printr-un anume gest sau poate în viitor putem demonstra că ne-am schimbat comportamentul. Este important să ne recunoaștem greșelile și să ne cerem scuze, dar dacă vom continua să facem aceleași greșeli de fiecare dată credibilitatea noastră va fi pusă la îndoială.

Vă îndemn să vă gândiți la aceste două sfaturi și să le aplicați în viețile dumneavoastră!