Bine
v-am găsit!
În
articolul de astăzi vom discuta despre alte comportamente importante
pe care le putem adopta pentru a inspira credibilitate, pentru a fi
tipul acela de persoană pe care noi înșine am dori-o aproape.
Data
trecută am discutat despre relaționarea cu noi înșine și despre
îndreptarea greșelilor, două acțiuni importante care ne pot ajuta
să avem relații mai bune cu cei din jurul nostru.
Vă
invit să descoperim împreună care sunt restul acțiunilor pe care
John Maxwell, le-a menționat în cartea sa, „Țoți comunicăm,
dar puțini stabilim și relații”.
Fii
responsabil.
Cred
că
atât mie cât și dumneavoastră ne place să relaționăm cu
persoane pe care ne putem baza. În familie, în cercul de prieteni,
la birou, este plăcut să fim înconjurați de oameni care își
respectă promisiunile și în care putem avea încredere. Este
important să ne înconjurăm de astfel de persoane în viața
noastră și cred că este și mai
important să fim chiar noi oamenii pe care ceilalți se pot baza.
Condu
așa cum îți trăiești viata.
Acest
îndemn pare să fie adresat liderilor, însă cred că se poate
aplica în viața noastră a tuturor, indiferent de poziția pe care
o avem. Altfel spus, este foarte important să trăim așa cum spunem
că ar fi bine să trăim. De exemplu, dacă suntem părinți și
vrem ca fetele sau băieții noștri să îndrăgească lectura, este
important să dăm noi un exemplu în acest sens. Dacă vrem să
interzicem privitul la TV copiilor noștri, noi trebuie să fim
primii care nu deschid televizorul imediat după ce ajung acasă.
Același exemplu se poate aplica și în relația cu prietenii sau cu
colegii noștri. Mie îmi place ca alții să fie mereu punctuali la
întâlnirile cu mine, însă m-am trezit nu de puține ori chiar eu
întârziind la anumite întâlniri. Mi-a dat seama că nu este în
regulă și încerc mereu să fiu atentă la acest aspect.
„Dacă
nu ești dispus să încerci un anumit lucru, probabil că nu ar
trebui să îl comunici. Asta nu înseamnă că trebuie să încerci
să fii perfect, fiindcă, desigur, nu poți fi. Înseamnă doar că
trebuie să te străduiești să fii ceea ce le ceri altora să fie”.
(Maxwell, 2010, p.248)
Spune
adevărul.
Adevărul
nu este întotdeauna comod. Oamenii spun că vor să audă adevărul,
însă mulți nu știu cum să reacționeze atunci când îl primesc.
Cred că este totuși important să fim onești cu noi și cu cei din
jurul nostru și pe baza adevărului să facem alegerile pe care le
credem cele mai potrivite.
Fii
vurnerabil.
Îndemnul
acesta are o legătură cu cel de mai sus. Este important să fim
onești, vurnerabili cu cei din jurul nostru. Nimeni nu le știe pe
toate și dacă vom recunoaște care sunt punctele noastre slabe nu
vom părea mai neprofesioniști ci vom părea mai umani, mai
apropiați de cei care ne ascultă. De cele mai multe ori punctele
slabe se observă. Dacă le recunoaștem și le facem cunoscut și
celorlalți că suntem conștienți de ele atunci vom avea șanse mai
mari să putem stabili relații mai eficiente.
Adoptă
regula de aur.
Comportă-te
așa cum vrei să fii tratat. Aceasta
este regula de aur și este important să ne gândim la ea și să o
aplicăm acasă, în societate, la birou, ca angajat sau lider. Dacă
reușim să ne răspundem la întrebarea „În situația aceasta mie
cum mi-ar fi plăcut să fiu tratat?” și să acționăm în
consecință, relațiile noastre cu ceilalți se vor îmbunătăți
cu siguranță.
Rezultatele
oferite.
Un
aspect important al credibilității îl reprezintă rezultatele. Nu
putem susține prelegeri sau nu putem să îi sfătuim pe alții
despre succesul în afaceri dacă noi nu conducem o afacere de
succes. Nu putem să ne sfătuim prietenii cum ar trebui să
economisească dacă noi nu putem face acest lucru pe termen lung.
Credibilitatea apare atunci când comunicăm din experiență.
Astfel
încheiem discuția despre credibilitate în stabilirea relațiilor
cu ceilalți, ultima practică expusă în cartea lui John Maxell.
Vă
multumesc că ați fost alături de mine pe parcursul
lecturării acestei cărți, pe care am descoperit-o și eu împreună
cu voi. Mă bucur să găsesc în această carte principii
interesante în ceea ce privește relaționarea cu ceilalți și sper
să am înțelepciunea de a le pune în practică. Așa vă doresc și
vouă și dacă v-au atras subiectele din aceste articole, vă invit
să citiți cartea „Toți
comunicăm dar puțini stabilim și relații”.
Pe
curând!
Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.
În domeniul ingineriei:
Pentru o fabrică din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Consultant Tehnic.
Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.
Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți.
Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU.
În domeniul vânzărilor:
Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.
Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.
Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric.
Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane.
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane.
Vă doresc o săptămână frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu