joi, 16 iunie 2016

Oamenii de succes sunt cei care au mintea deschisă

În cartea sa „Schimbând gândirea îți schimbi viața” Brian Tracy scrie despre doi factori care ne pot sta în calea dezvoltării inteligenței și a cunoașterii: psihoscleroza și homeostaza. Voi scrie despre fiecare în parte și de asemenea vom descoperi împreună care sunt lucrurile pe care le putem face pentru a combate acești doi factori. Deși poate vă gândiți că nu v-ați confruntat vreodată cu acești factori (și eu am gândit la fel din cauza denumirii mai științifice), ei sunt prezenți în viața noastră și îi întâlnim fie la cei din jurul nostru fie chiar la noi.

Psihoscleroza (atitudinea rigidă)

Această stare este specifică persoanelor care nu se schimbă, au anumite opinii despre alți oameni sau diverse subiecte și rămân blocați în opiniile lor, nimic nu îi poate face să se schimbe. Dacă mă gândesc la trecut și poate chiar la prezent au fost destule situațiile în care aveam o părere formată despre un subiect și refuzam să ascult și alte opinii. Cred că toți am trăit acest sentiment măcar odată.

La polul opus se situează o atitudine adaptabilă. Nu înseamnă că trebuie să renunțăm la principiile noastre și să ne încredem mereu în ceea ce spun alții. O persoană cu atitudine adaptabilă ascultă, are mintea deschisă pentru a asculta idei noi, alte puncte de vedere și își dă interesul să înțeleagă.

O persoană cu mintea deschisă este curioasă, pune întrebări pentru a înțelege mai bine și alte puncte de vedere, ia în considerare și opiniile celorlalți și încearcă să le înțeleagă.

Întrebările pe care ni le adresăm nouă și celorlalți în diverse situații ne pot ajuta să înțelegem contextul mai bine, să ne dezvoltăm creativitatea, să ajungem în final la o rezolvare sau la o decizie mai bună. Cred că ne este mai de folos să ne întrebăm „De ce?” înainte să presupunem diverse lucruri (“De ce se îmbracă așa?” „De ce nu a vrut să vorbească cu mine?” “De ce nu și-a respectat promisiunea?”). Sau de exemplu, dacă avem o problemă este bine să ne întrebăm „De ce este situația respectivă o problemă?” „Care sunt motivele care au declanșat-o?” „Ce putem face mai departe?”

Obiceiul de a ne pune întrebări în diverse situații, ne poate ajuta de asemenea, să nu tragem concluzii pripite. Puși în fața unei situații, oamenii care au o gândire mecanică vor emite imediat o părere pe care nu și-o vor mai schimba. Vor judeca, vor face presupuneri, pentru că nu obiceiul de a adresa întrebări și de a căuta răspunsuri.

                                                                   sursa foto

Scriam mai sus că întrebările ne pot ajuta să ne dezvoltăm creativitatea. Brian Tracy spune că la naștere toți oamenii posedă creativitate. Apoi, pe parcursul vieții creativitatea ne este redusă prin diverse reguli, bariere, prejudecăți pe care ni le impun alții sau chiar noi. Creativitatea este o abilitatea care există în fiecare din noi iar ea trebuie antrenată. Sunt multe modalități prin care ne putem dezvolta creativitatea. Una dintre modalități este cititul. Vă îndemn să citiți cărți din domeniile care vă interesează, cărți care vă inspiră, reviste de specialitate. Mai mult decât atât cred că este benefic să notați sau să subliniați pasajele care vi se par mai interesante și să le recitiți periodic. De asemenea, participarea la diverse evenimente, seminarii sau prezentări care au legătură cu subiectele care ne interesează, ne pot ajuta să ne dezvoltăm creativitatea.

„Viitorul aparține nu acelora care au mai mult comparativ cu cei care au mai puțin, ci acelora care știu mai multe în raport cu cei care cunosc mai puține.” (Brian Tracy, 2011, p.202)

Homeostaza (încercarea de a fi constant)

Această atitudine este specifică oamenilor care nu sunt dispuși să își abandonezele vechile idei chiar dacă văd că există alte idei care ar putea funcționa mai bine.

Ce putem face pentru a nu cădea în această capcană? Brian Tracy spune că o caracteristică a unei persoane mature și deschisă la minte este aceea de a admite că a greșit. Dacă admitem că nu întotdeuna avem cele mai bune idei și suntem deschiși să ascultăm și alte opinii, vom avea șanse mai bune să găsim soluții la problemele noastre.


Am descoperit împreună informații interesante prezentate în capitolul de astăzi din cartea scrisă de Brian Tracy. Sunt câteva elemente importante de reținut pentru a ne menține o minte activă și pentru a ne dezvolta mai mult inteligența:

- să ne punem întrebări și să încercăm să găsim răspunsuri
- să ne dezvoltăm creativitatea
- să citim, să fim informați despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru
- să ne înconjurăm de oameni care au aceleași interese ca noi
- să ne menținem mintea deschisă pentru idei și soluții noi

Vă doresc să puneți în aplicare îndemnurile de mai sus și să descoperiți care sunt rezultatele acțiunilor voastre.

Mai jos puteți descoperi care sunt principalele posturi disponibile pe care le intermediem în acest moment. Poate dumneavoastră sau un prieten din cercul dumneavoastră de cunoștințe, sunteți interesați de o nouă oportunitate profesională. Dacă vă pot fi de folos, vă stau la dispoziție pe adresa de e-mail recrutare@jobconnect.ro.


În domeniul ingineriei:

Pentru o companie de origine germană din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor, avem disponibile două posturi pentru cei absolventi de inginerie: un post de  Consultant Tehnic, o persoană care să fie sprijin pentru echipa de ingineri de vânzări și să ofere soluții tehnice clienților și un post deConsultant Tehnic Telesales, o persoană care are înclinații tehnice și este interesată de domeniul vânzărilor și al relațiilor cu clienții. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

În cadrul unei companii românești recunoscută la nivel național și internațional pentru calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă, suntem în căutarea a doi reprezentanți de vânzări: un post este disponibil pentru zona Mureș și un post este disponibil pentru zona Hunedoara. 

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane. 

Să ne recitim cu bine și data viitoare!

miercuri, 8 iunie 2016

Cunoașterea este cea mai de preț bogăție a lumii moderne

Orice persoană din lumea aceasta are un potențial de dezvoltare mult mai mare decât în prezent. În orice domeniu am activa, oricât de specializați am fi sau oricâți ani de experiență am avea, întotdeauna vor exista lucruri pe care nu le știm, pe care nu ni le-am însușit sau experimentat.

În contextul lumii actuale, informațiile, ideile inovatoare și cunoștințele dintr-un anumit domeniu reprezintă resursa cea mai valoroasă a oamenilor și a companiilor. Oamenii care alcătuiesc diverse echipe sunt importanți pentru că ideile lor pot genera rezultate mai mult sau mai puțin bune.

Cea mai mare bogăție pe care o poți avea se găsește între urechiile tale. Îți poți crea un viitor nelimitat folosindu-ți puterea creierului și canalizând-o, precum un curent puternic, pentru a-ți energiza viața și a obține tot ceea ce îți dorești cu adevărat.(Brian Tracy, 2011, p.187)

Pentru a ne dezvolta mintea nu avem nevoie de un context favorabil, de sprijinul celor din jurul nostru sau de foarte mulți bani. Este în puterea noastră să avem dorința de a nu rămâne la un anumit nivel al cunoștințelor, să facem acei câțiva pași în plus pentru a deveni mai buni.

Succesul, scrie Brian Tracy, stă în îndemânarea de a ne folosi de puterea minții noastre și de cunoștințele pe care le avem sau pe care le-am putea avea, pentru a crea lucruri extraordinare.

Cum putem astfel, să ajungem la succes? Să fim acele persoane care nu se opresc din descoperit, care nu se plafonează și încearcă mereu să fie mai bune?

Autorul ne oferă câteva sfaturi în acest sens dar mai întâi, vă voi prezenta care sunt câteva dintre capcanele în care putem cădea și care ne pot împiedica dezvoltarea cunoștințelor.

Capcana inteligenței. În capcana inteligenței cad cei care au impresia că le știu pe toate și că nimeni nu îi poate depăși ca nivel de cunoștințe într-un anumit domeniu. Este o abordare greșită pe care este bine să o evităm. Una dintre calitățile pe care Brian Tracy le-a observat la oamenii de succes inteligenți cu care a discutat este modestia în cunoaștere. Deși cunosc foarte multe lucruri, ei sunt conștienți că în orice zi pot avea ceva nou de învățat.

Capcana timpului. Lumea evoluează rapid și este foarte probabil ca informațiile pe care noi le credeam suficiente acum câțiva ani, să fie acum insuficiente. Dacă în urmă cu ceva ani puteam rezolva într-un fel o problemă se prea poate ca acum să avem cu totul alte soluții. Mă gândesc de exemplu, la posibilitățile de comunicare de când eram eu copil în comparație cu cele de acum. Sunt diferențe foarte mari și oamenii de succes sunt cei care au ținut pasul cu dezvoltarea.

Capcana tentindețelor. Brian Tracy menționează în cartea sa, o întâmplare legată de compania IBM și Apple. IBM era în anii 1970 lider mondial în producția de calculatoare centrale. În urma unei analize făcute, specialiștii de la IBM au ajuns la concluzia că nu este profitabil să investească în producerea de calculatoare personale și au lăsat dezvoltarea acestei piețe unei alte firme, Apple Computer. Apoi, după ce au văzut succesul pe care Apple l-a avut pe piața calculatoarelor personale, IBM au intrat și ei pe piața aceasta, producând calculatoare pentru uz personal. Ceea ce nu au reușit cei de la IBM să observe este că piața pentru calculatoare personale se dezvolta din ce în ce mai tare. Produceau și astfel de calculatoare dar s-au concentrat mai mult pe producerea și vânzarea de calculatoare centrale. Astăzi, decizia pe care care au luat-o atunci s-a dovedit a nu fi inspirată. Cei de la IBM puteau să fie lideri pe piață în ceea ce privește producția de PC-uri dar pentru că nu au fost atenți la tendințe, locul lor a fost ocupat de alte companii precum Apple, Dell, etc.

Lumea este într-o continuă schimbare iar succesul nostru ține și de capacitatea noastră de a anticipa anumite tendințe și de a ne adapta noilor contexte.

Mai jos puteți descoperi care sunt principalele posturi disponibile pe care le intermediem în acest moment. Poate dumneavoastră sau un prieten din cercul dumneavoastră de cunoștințe, sunteți interesați de o nouă oportunitate profesională. Dacă vă pot fi de folos, vă stau la dispoziție pe adresa de e-mail recrutare@jobconnect.ro.


În domeniul ingineriei:

Pentru o companie de origine germană din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor, avem disponibile două posturi pentru cei absolventi de inginerie: un post de  Consultant Tehnic, o persoană care să fie sprijin pentru echipa de ingineri de vânzări și să ofere soluții tehnice clienților și un post deConsultant Tehnic Telesales, o persoană care are înclinații tehnice și este interesată de domeniul vânzărilor și al relațiilor cu clienții. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

În cadrul unei companii românești recunoscută la nivel național și internațional pentru calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă, suntem în căutarea a doi reprezentanți de vânzări: un post este disponibil pentru zona Mureș și un post este disponibil pentru zona Hunedoara. 

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane. 

Să ne recitim cu bine și data viitoare!

vineri, 20 mai 2016

Networking sau rețeua noastră de cunoștințe

Bine v-am regăsit, dragi cititori ai acestui blog,

Vă mulțumesc că parcurgeți alături de mine ideile din cartea lui Brian Tracy și mă bucur că împreună putem descoperi noi modalități de a ne face viața și relațiile un pic mai frumoase.

Despre relații voi scrie astăzi, mai exact despre cercul de relații și cunoștințe pe care alegem să ni-l formăm. Brian Tracy spune că oamenii de succes își aleg oamenii care să facă parte din cercul lor de cunoștințe spre deosebire de alți oameni care lasă acest lucru la voia întâmplării.

Cei mai mulți oameni de succes datorează succesul lor faptului că, la un moment anterior, au făcut efortul de a stabili și de a menține o anumită relație care, într-un final, s-a dovedit a fi foarte utilă.” (Brian Tracy, 2011, p.184).


Fiecare din noi are abilitatea de a-și construi o rețea de cunoștințe. În funcție de oamenii care fac parte din rețeaua noastră putem avea sau nu succes în anumite situații. Pentru a avea o rețea de cunoștințe care să ne ajute și căruia noi să îi putem fi de folos, este important să depunem un efort în acest sens. Să avem un plan, să știm pe cine vrem să includem în rețeua noastră, cum sunt persoanele cărora vrem să ne dedicăm timpul. Mai apoi să acționăm.

Prima acțiune pe care este important să o facem, este să identificăm care sunt persoanele negative, „toxice” din rețeaua noastră actuală. Timpul nostru, al fiecăruia dintre noi este limitat și cred că este bine pentru noi să ni-l petrecem alături de oameni care ne pot sprijini și pe care îi putem ajuta.

Apoi, putem de exemplu să realizăm o listă cu persoane pe care ne propunem să le cunoaștem în următorul an. Poate sunt oameni pe care îi admirăm din domeniul nostru, poate sunt oameni de succes din alte domenii sau oameni pe care îi admirăm și care ne pot inspira.

Este important să ieșim din zona noastră de confort și să facem cunoscută persoanelor respective existența noastră. Este bine să facem acest lucru cu eleganță și cu răbdare. Relațiile de calitate si eficiente se construiesc în timp, nu de la prima interacțiune. Putem să ne interesăm la ce evenimente participă persoana respectivă, dacă face parte dintr-o asociație sau grup la care putem și noi adera. Apoi în cadrul unui astfel de eveniment, putem face cunoștintă cu acea persoană și să îi spunem cât de mult admirăm ceea ce face. O altă variantă ar fi să îi trimitem un e-mail în care să felicităm persoana respectivă sau să îi spunem că o admirăm.

Dacă decidem să ne înscriem într-o organizație sau o asociație unde știm că putem să creăm relații eficiente este important să fim activi în cadrul acelei organizații. Cum putem face acest lucru?
  • Este important să fim noi cei care se oferă să ajute în diverse situații, fără să așteptăm neapărat ceva în schimb. Răbdarea ne va fi răsplătită mai târziu și acțiunile noastre ne vor ajuta să ne creăm un cerc de relații care să ne fie de folos.
  • Putem propune anumite subiecte de discuție generale sau specifice.
  • Este bine să exersăm vorbitul în public. Oamenii acordă o mai mare atenție altor oameni care emană încredere în sine.
  • Un aspect foarte important al interacțiunilor pe care le avem cu oameni din cadrul unui organizații este veselia. Este important să ne simțim bine alături de oamenii de lângă noi, să avem simțul umorului și să ne distrăm.

Tehnologia și contextul zilelor noastre ne pot ajuta să ajungem la oameni pe care îi admirăm într-un timp scurt. Faptul că ne conectăm cu ei pe LinkedIN, Facebook sau alte medii online, ne poate ajuta să facem primii pași spre construirea unei rețele de succes. Însă acesta este doar un început. Pentru a construi relații pe termen lung este important să investim timp, energie și să avem obiective clare înspre care să acționăm.  

Mai jos puteți descoperi care sunt principalele posturi disponibile pe care le intermediem în acest moment. Poate dumneavoastră sau un prieten din cercul dumneavoastră de cunoștințe, sunteți interesați de o nouă oportunitate profesională. Dacă vă pot fi de folos, vă stau la dispoziție pe adresa de e-mail recrutare@jobconnect.ro.


În domeniul ingineriei:

Pentru o companie de origine germană din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor, avem disponibile două posturi pentru cei absolventi de inginerie: un post de  Consultant Tehnic, o persoană care să fie sprijin pentru echipa de ingineri de vânzări și să ofere soluții tehnice clienților și un post deConsultant Tehnic Telesales, o persoană care are înclinații tehnice și este interesată de domeniul vânzărilor și al relațiilor cu clienții. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

În cadrul unei companii românești recunoscută la nivel național și internațional pentru calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă, suntem în căutarea a doi reprezentanți de vânzări: un post este disponibil pentru zona Mureș și un post este disponibil pentru zona Hunedoara. 

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane. 


Vă doresc zile frumoase! 

miercuri, 11 mai 2016

Oamenii din jurul nostru

Bine v-am găsit!

Este timpul unei noi lecturi iar de data aceasta ne vom îndrepta atenția spre cartea „Schimbând gândirea, iți schimbi viața” scrisă de Brian Tracy.

Brian Tracy este unul dintre cei mai cunoscuți speakeri internaționali în domenii precum vânzări, managementul timpului, leadership și dezvoltare personală. Acum în vârstă de 72 de ani, a publicat de-a lungul timpului mai mult de 45 de cărți. Dintre acestea eu am citit cartea Începe cu ce nu-ți place”, o carte prietenoasă de managementul timpului pe care v-o recomand dacă sunteți interesați de acest subiect.

Pe blogul nostru, începând de aici, veți putea lectura câteva articole inspirate din cartea „Schimbând gândirea, îți schimbi viața”. Este adevărat că suntem ceea ce gândim. Gândurile noastre au o forță impresionantă de a ne guverna viața. Felul în care noi ne simțim, felul în care gândim, percepția asupra propriei persoane, toate acestea ies la suprafață și influențează și comportamentul celorlalți față de noi. Dacă vrem să fim plăcuți de ceilalți este important ca noi să fim prima persoană care are o părere bună despre noi.

În scris sau verbal, acest lucru pare realizabil, însă cred că este nevoie de mult exercițiu și momente de introspecție pentru a fi așa cum întradevăr ne dorim să fim.

În articolul de astăzi vom discuta despre oameni. Oamenii din jurul nostru, oamenii pe care îi alegem să fie alături de noi și cărora ne dedicăm timpul. Se spune că familia nu ne-o putem alege, însă mai departe prietenii și cunoscuții sunt alegerile noastre.

Oamenii pe care îi cunoști, precum și cei care te știu într-un mod favorabil vor contribui la succesul, fericirea și nivelul tău de realizări în viață mai mult decât orice alt factor. Nimeni nu reușeste nimic numai prin sine însuși(Brian Tracy, 2011, p.163)

Așadar, care sunt oamenii pe care îi vrem aproape de noi? Oamenii au tentința de a forma grupuri cu alți oameni care le sunt asemănători, cu care se identifică puternic. Mai departe, vor începe să își ajusteze anumite comportamente astfel încât să se indentifice din ce în ce mai mult cu ceilalți membri ai grupului, să se integreze cât mai bine în grup. Cred că exemplul cel mai bun în acest sens, este cel al adolescenților și al grupului lor de prieteni. Adolescenții dar nu numai ei, sunt puternic influențati de grupul de referință din care fac parte. De la îmbracăminte, preferințe muzicale, până la anumite comportamente, toate acestea sunt influențate de grupul din care facem parte. Grupurile cu care ne identificăm vor avea o influență puternică asupra viitorului nostru.

Poate în adolescență fiecare din noi a făcut parte din grupuri pe care acum le-ar privi cu scepticism. Este o etapă firească a vieții. Însă, acum, adulți fiind, putem avea un control mai puternic asupra minții noastre și asupra alegerilor pe care le facem și implicit a grupurilor din care vrem să facem parte.

Brian Tracy spune că oamenii care au succes se asociază mereu cu alți oameni pozitivi, de succes. Cei care se aseamănă se-adună. Este important să fim atenți la cei din jurul nostru. Cum sunt ei ca oameni, ce fel de comportament au? Dacă realizăm că suntem înconjurați de oameni care nu au aceleași gânduri sau principii ca noi, poate este timpul să căutăm un alt grup de referință. Odată ce ne vom înconjura de oameni care privesc înspre aceeași direcție ca noi, se va produce o schimbare și în interiorul nostru și vom fi mult mai încrezători, vom privi viața altfel. Vom înceta să ducem în spate gândurile negative ale celor din jur.

Este important să avem un grup de referință format din oameni cu principii sănătoase, cu oameni de succes în domeniile în care activează. Cum putem face acest lucru? Cum ne putem mări grupul nostru de referință, cunoscând oameni de succes? Brian Tracy ne oferă, în cartea lui, câteva sfaturi în acest sens pe care le vom detalia data viitoare.

Până atunci, mai jos puteți descoperi care sunt principalele posturi disponibile pe care le intermediem în acest moment. Poate dumneavoastră sau un prieten din cercul dumneavoastră de cunoștințe, sunteți interesați de o nouă oportunitate profesională. Dacă vă pot fi de folos, vă stau la dispoziție pe adresa de e-mail recrutare@jobconnect.ro.


În domeniul ingineriei:

Pentru o companie de origine germană din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor, avem disponibile două posturi pentru cei absolventi de inginerie: un post de  Consultant Tehnic, o persoană care să fie sprijin pentru echipa de ingineri de vânzări și să ofere soluții tehnice clienților și un post de Consultant Tehnic Telesales, o persoană care are înclinații tehnice și este interesată de domeniul vânzărilor și al relațiilor cu clienții. 

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

În cadrul unei companii românești recunoscută la nivel național și internațional pentru calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă, suntem în căutarea a doi reprezentanți de vânzări: un post este disponibil pentru zona Mureș și un post este disponibil pentru zona Hunedoara. 

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane. 


Vă mulțumesc pentru lecturarea acestui articol și vă doresc o săptămână minunată!


miercuri, 4 mai 2016

Succesul în comunicare înseamnă și să punem în practică ceea ce vorbim II

Bine v-am găsit!

În articolul de astăzi vom discuta despre alte comportamente importante pe care le putem adopta pentru a inspira credibilitate, pentru a fi tipul acela de persoană pe care noi înșine am dori-o aproape.

Data trecută am discutat despre relaționarea cu noi înșine și despre îndreptarea greșelilor, două acțiuni importante care ne pot ajuta să avem relații mai bune cu cei din jurul nostru.

Vă invit să descoperim împreună care sunt restul acțiunilor pe care John Maxwell, le-a menționat în cartea sa, „Țoți comunicăm, dar puțini stabilim și relații”.

Fii responsabil.

Cred că atât mie cât și dumneavoastră ne place să relaționăm cu persoane pe care ne putem baza. În familie, în cercul de prieteni, la birou, este plăcut să fim înconjurați de oameni care își respectă promisiunile și în care putem avea încredere. Este important să ne înconjurăm de astfel de persoane în viața noastră și cred că este și mai important să fim chiar noi oamenii pe care ceilalți se pot baza.

Condu așa cum îți trăiești viata.

Acest îndemn pare să fie adresat liderilor, însă cred că se poate aplica în viața noastră a tuturor, indiferent de poziția pe care o avem. Altfel spus, este foarte important să trăim așa cum spunem că ar fi bine să trăim. De exemplu, dacă suntem părinți și vrem ca fetele sau băieții noștri să îndrăgească lectura, este important să dăm noi un exemplu în acest sens. Dacă vrem să interzicem privitul la TV copiilor noștri, noi trebuie să fim primii care nu deschid televizorul imediat după ce ajung acasă. Același exemplu se poate aplica și în relația cu prietenii sau cu colegii noștri. Mie îmi place ca alții să fie mereu punctuali la întâlnirile cu mine, însă m-am trezit nu de puține ori chiar eu întârziind la anumite întâlniri. Mi-a dat seama că nu este în regulă și încerc mereu să fiu atentă la acest aspect.

Dacă nu ești dispus să încerci un anumit lucru, probabil că nu ar trebui să îl comunici. Asta nu înseamnă că trebuie să încerci să fii perfect, fiindcă, desigur, nu poți fi. Înseamnă doar că trebuie să te străduiești să fii ceea ce le ceri altora să fie”. (Maxwell, 2010, p.248)

Spune adevărul.

Adevărul nu este întotdeauna comod. Oamenii spun că vor să audă adevărul, însă mulți nu știu cum să reacționeze atunci când îl primesc. Cred că este totuși important să fim onești cu noi și cu cei din jurul nostru și pe baza adevărului să facem alegerile pe care le credem cele mai potrivite.

Fii vurnerabil.

Îndemnul acesta are o legătură cu cel de mai sus. Este important să fim onești, vurnerabili cu cei din jurul nostru. Nimeni nu le știe pe toate și dacă vom recunoaște care sunt punctele noastre slabe nu vom părea mai neprofesioniști ci vom părea mai umani, mai apropiați de cei care ne ascultă. De cele mai multe ori punctele slabe se observă. Dacă le recunoaștem și le facem cunoscut și celorlalți că suntem conștienți de ele atunci vom avea șanse mai mari să putem stabili relații mai eficiente.

Adoptă regula de aur.

Comportă-te așa cum vrei să fii tratat. Aceasta este regula de aur și este important să ne gândim la ea și să o aplicăm acasă, în societate, la birou, ca angajat sau lider. Dacă reușim să ne răspundem la întrebarea „În situația aceasta mie cum mi-ar fi plăcut să fiu tratat?” și să acționăm în consecință, relațiile noastre cu ceilalți se vor îmbunătăți cu siguranță.

Rezultatele oferite.

Un aspect important al credibilității îl reprezintă rezultatele. Nu putem susține prelegeri sau nu putem să îi sfătuim pe alții despre succesul în afaceri dacă noi nu conducem o afacere de succes. Nu putem să ne sfătuim prietenii cum ar trebui să economisească dacă noi nu putem face acest lucru pe termen lung. Credibilitatea apare atunci când comunicăm din experiență.



Astfel încheiem discuția despre credibilitate în stabilirea relațiilor cu ceilalți, ultima practică expusă în cartea lui John Maxell.

Vă multumesc că ați fost alături de mine pe parcursul lecturării acestei cărți, pe care am descoperit-o și eu împreună cu voi. Mă bucur să găsesc în această carte principii interesante în ceea ce privește relaționarea cu ceilalți și sper să am înțelepciunea de a le pune în practică. Așa vă doresc și vouă și dacă v-au atras subiectele din aceste articole, vă invit să citiți cartea „Toți comunicăm dar puțini stabilim și relații”.


Pe curând! 

Pentru aceia dintre dumneavoastră care în momentul de față sunt în căutarea unei noi oportunități profesionale, mai jos puteți regăsi o scurtă descriere a celor mai recente posturi pe care noi le avem disponibile. Poate pentru dumneavoastră sau pentru unul din prietenii dumneavoastră, unul dintre anunțurile de mai jos reprezintă un prim pas spre o schimbare profesională.

În domeniul ingineriei:

Pentru o fabrică din Sibiu, ce activează în domeniul automatizărilor suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Consultant Tehnic. 

Suntem în căutarea unui Șef de Schimb, o persoană cu bune abilități de coordonare a unei echipe și cu experiență într-un mediu de producție.   

Pentru o fabrică din Sibiu ce produce cabine folosite in constructia autovehiculelor si a utilajelor suntem în căutare de Ingineri proiectanți

Pentru o companie de origine germană ce are ca activitate prelucrarea metalelor suntem în căutare de OPERATORI CNC IN SCOLARIZARE CU RELOCARE IN SIBIU

În domeniul vânzărilor:

Pentru zona Transilvania avem disponibil un post de Inginer Vânzări în cadrul unei companii ce comercializează lichide de racire masini unelte, scule aschietoare si placute amovibile precum si sisteme de deionizare a apei prin electroziune.
Pentru o companie ce comercializeaza lubrifianti industriali suntem în căutarea unui Inginer de vânzări pentru zona București și Prahova.
Dacă sunteți din Sibiu și sunteți o persoană activă și reușiți să legați relații de lungă durată cu clienții dumneavoastră, suntem bucuroși să discutăm mai multe detalii despre un post de Reprezentant de Vânzări pentru Job Connect. Suntem în căutarea unei persoane care să facă serviciul nostru de recrutare mai cunoscut.

Sunteți vorbitor de limbă germană și sunteți obișnuit să o folosiți în contactul telefonic cu potențiali clienți? Căutăm o persoană care să facă Telesales în limba germană și să ne ajute să facem mai vizibil serviciul nostru de recrutare în rândul angajatorilor din Germania.

Alte posturi interesante în domeniul vânzărilor sunt disponibile în mai multe zone din țară (Zonele de Sud, Centru, Nord, Nord-Est). Suntem în căutare de Reprezentanți de vânzări în domeniul electric

Alte domenii:
Pentru activitate de dactilografiat - transcriere texte după dictare, dorim să intrăm în contact cu buni cunoscători ai limbii germane. 
Pentru o companie de origine germana din zona Mediaș suntem în căutarea unei persoane care să ocupe postul de Asistent Manager și o persoană care să ocupe postul de Director Resurse Umane. 


Vă doresc o săptămână frumoasă!